Studiu Paște 2024 Veranda Mall: 6 din 10 români vor cheltui până în 600 RON pentru masa de Paște. Cei mai mulți bani se vor duce pe mâncare, băutură și cadouri

23 aprilie 2024, 01.23 - Afaceri   Social   Evenimente  

București - 23 aprilie 2024 -

Un studiu recent realizat de Veranda Mall, la care au răspuns 2280 de participanți, a analizat modul în care românii își planifică bugetele pentru Paște în 2024 și prioritățile în ceea ce privește cheltuielile. Puși în fața prețurilor crescute, peste 40% dintre participanți alocă același buget ca și anul trecut. În același timp, 3 din 10 români își propun să aibă parte de un Paște mai generos, planificând să aloce mai mult pentru a aduce bucurie celor dragi.


3 din 10 români alocă un buget mai mare, pe măsura scumpirilor


 


În contextul valurilor de scumpiri, cei mai mulți dintre români sunt prudenți cu bugetul pentru masa de Paște, ajustând cheltuielile în funcție de contextul economic și de schimbările din viața personală.


40% dintre participanții la studiu aleg să aloce același buget ca și anul trecut, iar 27% plănuiesc chiar să mai taie din cheltuieli. Pe de altă parte, nu sunt puțini nici cei ce sunt dispuși să scoată mai mulți bani din buzunar pentru a se simți bine cu ocazia sărbătorilor Pascale - 32.5% au declarat că vor cheltui mai mult anul acesta comparativ cu 2023.


60% dintre români plănuiesc să cheltuie până în 600 lei


Conform studiului, majoritatea respondenților intenționează să pună deoparte, pentru masa de Paște, până în 600 de RON. Doar 40% vor cheltui mai mult, un sfert dintre aceștia chiar peste 1.000 lei. Cei mai mulți deschiși să aloce un buget mai generos sunt cei mai în vârstă, de peste 60 de ani (13.68%).


Dar indiferent de bugetul alocat sau vârstă, românii au aceleași priorități pe lista cumpărăturilor pentru sărbătorile pascale. Marea parte a cheltuielilor se va îndrepta către mâncare și băutură (63.7%), urmată de cadouri (20.8%) și îmbrăcăminte (6.6%). Doar 5% dintre participanți au declarat că vor aloca bani pentru o vacanță, cu un interes deosebit în rândul generației Z și al celor de vârsta a treia.


Când vine vorba de mâncarea pusă pe masă, aproape toți românii aleg să-și cumpere ingredientele necesare pentru a găti ei preparatele. Doar 6.8% aleg să cumpere mâncare gata făcută.


Ce cadouri de Paște sunt pe lista românilor?


În topul preferințelor în materie de idei de cadouri se află dulciurile și coșurile cu produse gourmet (37.98%), articolele de îmbrăcăminte sau încălțăminte (37.02%), jucăriile (25.44%), decorațiunile (18.51%), produsele de îngrijire (17.59%) și cărțile (12.41%). Dar sunt și români care nu se alătură acestui obicei - 2 din 10 dintre participanții la studiu au declarat că nu vor oferi daruri, cei mai mulți fiind tinerii de 18-24 de ani (7.13%).


Deși alimentele s-au scumpit semnificativ față de anul trecut, puțini sunt cei care se gândesc să taie din lista de cumpărături (12.4%), majoritatea românilor apelând la strategii inteligente pentru a face față cheltuielilor mai mari. Aproape 36.5% încep cumpărăturile devreme, 28% caută oferte speciale de Paște, și 23.2% compară prețurile la diferite magazine (online, offline) pentru a-l alege pe cel mai avantajos.


Unde vor petrece românii Paștele în 2024


Întrebați cum vor petrece Paștele în 2024, 8 din 10 români merg pe varianta tradițională și vor sărbători acasă alături de cei dragi, în timp ce 10% se pregătesc să sărbătorească vizitând rude sau prieteni. Vacanțele sunt și ele parte din repertoriul sărbătorilor pascale - peste 5% dintre participanți se vor aventura într-un city break în țară sau în străinătate. 


Indiferent de generație, de la Gen Z la Millennials, de la tineri la seniori, toți cei care trec pragul Veranda Mall și au participat la studiu pun accent pe păstrarea tradițiilor care ne aduc bucurie. Spiritul acesta de unitate ne inspiră să facem din fiecare Paște o ocazie de sărbătoare și să transformăm un simplu spațiu pentru cumpărături, într-unul dedicat experiențelor care să ne aducă mai des împreună.” a declarat Andreea Manole, Marketing Specialist Veranda Mall.


Sunt și câțiva români (1.5%) care vor profita de zilele libere ca să meargă la mall să profite de ofertele de Paște ale magazinelor, dar și pentru a se întâlni cu prietenii la masă sau la cafea, ori să meargă la film sau în spațiile destinate distracției pentru copii.


Este recomandat să verificați programul mall-urilor de sărbători pentru a nu avea surprize. Iată programul de Paște al Veranda Mall:


Această informație va fi utilă pentru cei care doresc să își planifice vizita la mall în timpul sărbătorilor de Paște.


Mall-urile din București au început să împărtășească magia Paștelui încă de pe acum cu evenimente tematice destinate celor mici, dar și celor mari. În Veranda Mall vei descoperi o serie de activități tematice, cu premii și distracție:


      Marea Vânătoare de Ouă - 27 Aprilie, orele 11:00 - 16:00


      Tombola de Paște: perioada de activare a tombolei -  20 aprilie - 4 mai 2024.


      Workshop de teatru de umbre:  28 Aprilie 2024 , orele 11.00-16.00


      Storytelling cu mascotă iepuraș + promoter Alice din Țara Minunilor:  3 mai, orele 16.00 - 19.00


Mai multe detalii despre evenimente de Paște din Veranda, se găsesc pe pagina de evenimente a mall-ului: https://verandamall.ro/evenimente-veranda-mall/.

.

Cuvinte cheie:  Veranda Mall  cadouri de Paște program de Paste 

Imagini

Studiu Paște 2024 Veranda Mall: 6 din 10 români vor cheltui până în 600 RON pentru masa de Paște. Cei mai mulți bani se vor duce pe mâncare, băutură și cadouri
Studiu Paște 2024 Veranda Mall: 6 din 10 români vor cheltui până în 600 RON pentru masa de Paște. Cei mai mulți bani se vor duce pe mâncare, băutură și cadouri
Studiu Paște 2024 Veranda Mall: 6 din 10 români vor cheltui până în 600 RON pentru masa de Paște. Cei mai mulți bani se vor duce pe mâncare, băutură și cadouri
Studiu Paște 2024 Veranda Mall: 6 din 10 români vor cheltui până în 600 RON pentru masa de Paște. Cei mai mulți bani se vor duce pe mâncare, băutură și cadouri
Studiu Paște 2024 Veranda Mall: 6 din 10 români vor cheltui până în 600 RON pentru masa de Paște. Cei mai mulți bani se vor duce pe mâncare, băutură și cadouri

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.