Igaş şi Boagiu – cei mai vizibili miniştri noi pe bloguri - Boc şi Udrea conduc topul general

Bucureşti - 14 octombrie 2010 - Ministrul Internelor, Traian Igaş, şi cel al Transporturilor, Anca Boagiu, sunt noii membri ai cabinetului Boc despre care bloggerii au scris cel mai des în perioada 3 septembrie – 3 octombrie, conform unei analize realizate de Mediafax Monitorizare, liderul pieţei de monitorizare de presă din România.

Topul general din punctul de vedere al numărului de menţionări pe bloguri în perioada menţionată este condus de premierul Emil Boc, urmat de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.

Analiza Mediafax Monitorizare evaluează cantitativ articolele despre membrii Guvernului înregistrate pe bloguri în decurs de o lună, începând din 3 septembrie, data la care şase noi miniştri au fost numiţi în funcţie după remanierea cabinetului. Perioada include şi demisia lui Vasile Blaga de la Ministerul Internelor şi înlocuirea lui cu Traian Igaş.

Dintre cei şapte membri noi ai Guvernului, Traian Igaş are cele mai multe menţionări pe bloguri (88 de articole), concentrate într-o perioadă scurtă de timp, pentru că succesorul lui Vasile Blaga ocupă această funcţie din 27 septembrie. Ministrul Internelor este urmat de Anca Boagiu – 86 de articole de blog, Ioan (Nelu) Botiş – 75 de articole, Valeriu Tabără şi Gheorghe Ialomiţianu – câte 72 de articole, Valerian Vreme - 30 de articole şi Ion Ariton – 27 de articole.

În aceeaşi perioadă, ierarhia vizibilităţii tuturor membrilor Guvernului pe bloguri îl are în frunte pe prim-ministrul Emil Boc (665 de postări). Acesta este urmat de Elena Udrea cu 340 de articole, dintre care 15 pe blogul personal, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului fiind singurul membru al cabinetului cu un blog activ, actualizat în perioada de analiză.

Fostul ministru Vasile Blaga este prezent în 276 de postări, Daniel Funeriu – în 104, Teodor Baconschi – 76, iar Gabriel Oprea – 75. Bloggerii l-au menţionat pe Laszlo Borbely în 47 de articole, pe Marko Bela în 45, pe Cseke Attila în 42, pe Cătălin Predoiu – în 29, iar pe Kelemen Hunor – în 25.

Analiza Mediafax Monitorizare a fost realizată pe baza monitorizării a circa 27.000 de bloguri, în perioada 3 septembrie – 3 octombrie 2010, folosind drept cuvinte cheie numele complet al miniştrilor.

Monitorizarea blogurilor reprezintă cel mai nou serviciu Mediafax Monitorizare (www.monitorizare.mediafax.biz), adaugându-se celor patru tipuri de rapoarte disponibile deja clienţilor corporate şi instituţionali: presă scrisă centrală, radio-tv, presă scrisă locală şi presă online.

Despre Mediafax Monitorizare

Mediafax Monitorizare este liderul pieţei de monitorizare de presă din România. Lansat în 1998, ca primul serviciu românesc de monitorizare profesionistă a presei, Mediafax Monitorizare furnizează, în prezent, rapoarte zilnice şi analize de imagine unui portofoliu de circa 250 de clienţi corporate şi instituţionali. Rapoartele zilnice, ce pot fi accesate de clienţi prin intermediul contului individual de pe www.monitorizare.mediafax.biz, conţin toate materialele jurnalistice în care se regăsesc cuvintele-cheie definite de aceştia şi includ copii scanate ale articolelor din presa scrisă şi înregistrările programelor de ştiri radio şi TV. La rândul lor, analizele media evaluează acoperirea mediatică înregistrată de clienţi şi de concurenţii lor sau felul în care presa a reflectat temele de actualitate din industria în care aceştia activează. În august 2009, site-ul Mediafax Monitorizare a devenit parte a platformei Mediafax.biz. Mediafax Monitorizare deţine un certificat de conformitate cu standardul ISO 9001:2008 pentru sistemul său de management al calităţii.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Ioana Chira, PR Manager Mediafax – ioana.chira@mediafax.ro, 031/82.56.129.
http://www.monitorizare.mediafax.biz/

Cuvinte cheie:  monitorizare  bloguri  ministri 

Imagini

Igaş şi Boagiu – cei mai vizibili miniştri noi pe bloguri - Boc şi Udrea conduc topul general
Igaş şi Boagiu – cei mai vizibili miniştri noi pe bloguri - Boc şi Udrea conduc topul general

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.