Sprijin pentru micile magazine, prin intermediul RetuRO

12 februarie 2024, 12.37 - Afaceri   Social  

București - 12 februarie 2024 -

Cum se poate obține un mediu mai curat și o economie prosperă? Folosirea eficientă a resurselor și economia circulară sunt două principii-cheie pentru a asigura sustenabilitatea. Despre modul în care ele se pot aplica au discutat, la Timișoara, reprezentanți ai mediului de afaceri, autorități centrale și locale, în timpul unei dezbateri axate pe avantajele Sistemului de Garanție-Returnare. În deschiderea evenimentului, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea a subliniat nevoia de a pune capăt imaginii dezolante a plasticului prezent peste tot, în jurul nostru.


“Știm cu toții că este prea mult plastic și vedem asta în toate localitățile noastre. Putem să transformăm acest plastic dintr-un deșeu într-o resursă. De aceea, acest sistem de garanție va face ca oricare dintre cetățeni să fie interesat să vină cu ambalajul de plastic către punctele care sunt special amenajate”, a explicat Ștefan-Radu Oprea.


Potrivit oficialului guvernamental, noul sistem reprezintă o provocare pentru micii comercianți, dar ea poate să aducă beneficii pentru toți cei implicați.


“Ne gândim la cei cu venituri mici, la pensionari, mai ales. Potrivit calculelor statistice, vedem că 80% dintre veniturile lor se duc într-un consum imediat, ceea ce înseamnă pe bunurile de larg consum, de care avem nevoie în fiecare zi, printre care și foarte multe produse agro-alimentare care sunt ambalate în PET-uri. Atunci, marile magazine știu să profite de acest lucru, să-și amenajeze aceste spații de primire a PET-urilor și atunci din ce în ce mai mulți clienți vor merge către acestea și mă uit cu îngrijorare la magazinele mici, la micro-întreprinderi, la magazinele de cartier, la magazinele din sate, care vor avea această provocare de a putea să aibă clienți în continuare și îmi doresc ca, împreună cu dumneavoastră, ca împreună cu RetuRO, să-i sprijinim să aibă acest lanț, acest proces de a fi integrați în acest sistem de garanție, astfel încât cei care merg cu ambalajele pentru a le preschimba pe partea de garanție în numerar să poată să beneficieze de acest lucru inclusiv la magazinele mici de cartier.”


RetuRO poate însemna deci, o oportunitate și în comunitățile mici, a punctat ministrul Oprea. “Toate acestea reprezintă locuri de muncă în localitățile dumneavoastră. Este suficient de motivant pentru dumneavoastră, ca reprezentanți ai autorităților locale, pentru reprezentanții magazinelor mici, de cartier, pentru ca împreună să putem să găsim aceste modalități de lucru astfel încât RetuRO să existe în toate localitățile, nu doar în marile lanțuri de magazine”, a precizat Ștefan-Radu Oprea.


Atât autoritățile locale cât și comercianții primesc sprijin din partea RetuRO SGR pentru ca acest proiect să poată fi implementat cât mai ușor.


“Scopul nostru pentru astfel de întâlniri este să facem pe înțelesul tuturor acest sistem, să vedem cum putem să participăm împreună la succesul său. Ne dorim să jucăm împreună Hora Reciclării, de aceea e foarte importantă prezența dumneavoastră aici. Vorbim de gestionare responsabilă, avem grijă, suntem cei care am fost desemnați să punem acest sistem în funcțiune. Ne ocupăm de colectare, de transport, de valorificarea ambalajelor goale, dar și de organizarea și gestionarea sistemului informatic, un sistem informatic foarte complex, , precum și asigurarea fluxului de numerar”, au asigurat reprezentanții RetuRO.


RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. este o companie ce funcționează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%) și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%). Pentru mai multă claritate în implementarea acestui program, RetuRO va continua să organizeze în toată țara conferințe, pe parcursul anului 2024.

.

Cuvinte cheie:  RetuRO  Sistem Garanție Returnare Ștefan-Radu Oprea PET-uri Ministerul Mediului 

Imagini

Sprijin pentru micile magazine, prin intermediul RetuRO
Sprijin pentru micile magazine, prin intermediul RetuRO
Sprijin pentru micile magazine, prin intermediul RetuRO

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.