Dan Tanasă (deputat AUR): Comasarea alegerilor, un fel de Arca lui Noe pentru dinozaurii politici din PNL

30 ianuarie 2024, 11.14 - Afaceri   Politic   Social  

București - 30 ianuarie 2024 -

Disperați că își pierd mandatele, că vor rămâne fără privilegiile de care s-au bucurat zeci de ani, dinozaurii politici, mai mici sau mai mari, din PNL-ul kaiserului Iohannis au venit cu ideea comasării alegerilor.


Nu e o idee nouă. În 2011, micul Boc de la Cluj, pe atunci prim-ministru, și-a asumat, de la înălțimea funcției pe care o deținea, răspunderea pentru legea de comasare a alegerilor locale cu parlamentarele. Nu conta că încalcă orice fel de prevedere legală, nu conta că își bate joc de Constituție sau de recomandările Comisiei de la Veneția. Scopul lui era unul clar: să îi salveze pe pedeliștii lui Băsescu și ai lui de la acea vreme, pentru că PDL-ul risca atunci să dispară mai devreme. Adică, niște grei precum Blaga, Oltean, Boc, Anastase, Flutur, Hava, ș.a.m.d., riscau să rămână în afara schemei.


Ironia cea mai mare este că la vremea respectivă, cei care s-au împotrivit acestei comasări sunt tocmai tartorii politici de azi ai comasării: PSD și PNL! Desigur, PNL-ul de azi e PDL-ul de ieri, dar e ironic să vezi USL-ul de ieri cum astăzi vine și propune comasarea alegerilor.


Cine sunt artizanii acestei comasări? Cei 4 mușchetari cu pantalonii în vine de la PNL, care de frica pierderii fotoliilor moi, sunt în stare să omoare Constituția: Nicolae Ciucă, Lucian Bode, Gheorghe Flutur și Dan Motreanu. Doi dintre ei sunt aceiași care gândeau strategia din 2011 a PDL-ului (Bode și Flutur).


Doar că există o mare diferență față de anul de grație 2012: Curtea Constituțională!


În 2012, chiar dacă PDL-ul și Traian Băsescu controlau CCR, existau încă judecători constituționali ale căror voci nu puteau fi ignorate. Era o bătălie „parte în parte” (să zic așa) între tabăra opoziției și cea a puterii.


Acum, nu mai există această pondere. Opoziția nici nu are vreun reprezentant în Curtea Constituțională. Toți judecătorii de la CCR sunt numiți fie de PSD, fie de PNL, fie de Iohannis.


Efectele demersului politic inițiat de „gânditorii” din Modrogan vor fi devastatoare asupra gradului, şi aşa precar, de democraţie din ţara noastră.


Interesul politic meschin al unor inși precum Bode, Ciucă, Flutur sau Motreanu de a se menţine la putere cu orice preţ îi împinge să încalce cu bună ştiinţă practici europene în materie electorală. Le place să se prezinte peste tot ca europeni, să afișeze imaginea „europenilor cu papion” la întruniri la nivel european, acolo unde poza de grup este tot ce contează. Dar, în realitate, se pregătesc să calce în picioare democrația românească doar pentru a mai rămâne o tură în fotoliile pe care le ocupă.


Ştim, stimați liberali, că vă confruntaţi cu riscul înregistrării unui rezultat electoral care să vă scoată de pe scena politică a României pentru totdeauna, precum şi cu posibilitatea ca unii dintre dumneavoastră să ajungeţi să răspundeţi în faţa românilor, iar alţii în faţa legii. Asta însă nu poate justifica măsura comasării alegerilor, pe care o consideraţi ca singura salvare pentru a scăpa de furia electoratului român. Da, fantoma PNȚCD-ului care a dispărut după alegerile din 2000 este tot mai prezentă prin sediul PNL-ului. Dar, ca să știți și voi, prin această măsură, aruncaţi, practic, la gunoi tot ceea ce s-a reuşit din 1989 până acum în materia democratizării societăţii româneşti.


Când ne acuzați pe noi, cei de la AUR, de extremism să vă uitați în oglindă. Toate dictaturile au început cu călcarea în picioare a principiilor democratice, iar votul a fost primul drept care le-a fost confiscat oamenilor.


Aţi venit de nenumărate ori în faţa opiniei publice, în frunte cu preşedintele vostru Iohannis, şi aţi dat lecţii de cunoaştere a legislaţiei europene. Aţi pozat în campioni ai europenismului şi în mari apărători ai valorilor europene. În realitate, voi, Ciucă, Bode, Flutur și Motreanu, nu sunteți altceva decât niște marionete politice care copiază țările bananiere și nu țările europene.


Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor                                                   

.

Cuvinte cheie:  Dan Tanasă  AUR  PSD  PNL 

Imagini

Dan Tanasă (deputat AUR): Comasarea alegerilor, un fel de Arca lui Noe pentru dinozaurii politici din PNL

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.