Fiecare părinte îi promite copilului său că îl va îngriji cum știe mai bine, că îl va lua în brațe când cade cu bicicleta, că îi va face prăjitura preferată. Ce se întâmplă, însă, când grija pentru cei mici depășește promisiunile părinților, și este nevoie de intervenția specialiștilor pentru a salva micile vieți?
În fiecare an, în România, se nasc peste 1000 de copii bolnavi de inimă. Cei mai mulți trebuie operați de urgență, alții sunt în așteptare sau trebuie reoperați: așa se face că în fiecare an 1.500 de copii sunt pe lista celor care au nevoie de operații pe inimă.
Inima Copiilor a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru extinderea secției de Cardiochirurgie de la Spitalul Marie Curie din București, și încurajează publicul să adopte una dintre cele 10.000 de promisiuni pe care părinții le fac copiilor, printr-un gest simplu: un SMS la numărul 8844, cu textul “LOVE” urmat de numărul promisiunii alese de pe site - https://inimacopiilor.ro/promisiuni/, prin care fac o donație recurentă, lunară, de 2 euro, pentru strângerea fondurilor necesare, pentru că orice părinte merită șansa să-și țină promisiunile.
Extinderea Secției de Cardiochirurgie a Spitalului de Copii Marie Curie din București înseamnă: amenajarea unei a doua săli de operații, 15-20 de locuri de terapie intensivă cardiacă, față de 6 în prezent, 25 de locuri în saloanele în care vor fi îngrijiți copiii înainte și după operații, reamenajarea și modernizarea spațiilor și a aparaturii specifice. Secția va ajunge la o suprafață totală de peste 1.900 de metri pătrați, față de 745 de metri pătrați în prezent, ceea ce înseamnă că vor putea fi tratați circa 400 de copii pe an.
„Promisiunile sunt un plan pe care ni-l facem pentru toată viața, uneori, mai ales în cazul părinților, care promit să fie alături de cei mici mereu. O promisiune este și extinderea secției de Cardiochirurgie: este un plan cu bătaie lungă, început în 2009-2011 odată cu construirea secției, și continuă astăzi cu extinderea. Aceasta este, însă, doar o cărămidă la promisiunea mai mare de a ne asigura că medicii vor putea salva mai mulți copii în stare critică, care au nevoie de operații urgent și pentru care transportul la spitale din afara țării nu este o opțiune. Iar fiecare dintre noi poate pune mână de la mână pentru a salva inimioarele bolnave”, spune Alex Popa, reprezentant Inima Copiilor.
Campania de strângere de promisiuni pentru extinderea secției de Cardiochirurgie de la Spitalul Marie Curie este desfășurată de Inima Copiilor, ideea creativă și implementarea vin din partea Jam Session Agency, iar sprijinul în comunicare este oferit de Conan PR. Toate companiile, creatorii de conținut și artiștii implicați în campanie își oferă sprijinul pro—bono.
„Campania pornește de la toate aceste promisiuni, mai mari sau mici, ale părinților către copiii lor. Promisiuni care rămân suspendate undeva în momentul în care cel mic trece prin intervenții chirugicale și stă în spital. Sau mai rău, rămâne pe o listă de așteptare pentru un loc la spital. În spot surprindem o mamă cântandu-i copilului ei un cântec de leagăn în care îi promite lucruri cu dragoste. Piesa e o variantă a unei melodii – pe care poate o să o recunoașteți - reinterpretată ca doină. Mama cântă trist, dar cu speranță și forță.
Că ești și tu părinte sau nu, nu ai cum să nu simți o dragoste și o empatie enormă pentru sutele de mame și tați care așteaptă să se țină de promisiuni. Nu ai cum sa nu vrei să fii alături de ei. Și aici vine partea bună, luminoasă, optimistă. Îi putem ajuta pe ei și pe cei mici ajutând spitalul, medicii, personalul, prin intermediul oameni inimoși de la Inima Copiilor.
Cu o donație prin SMS și alegerea unei promisiuni pe inimacopiilor.ro” declară Alexandra Buligescu - Group Creative Director la Jam Session Agency.
Promisiunile pot fi citite și adoptate pe https://inimacopiilor.ro/promisiuni/.
Despre Inima Copiilor
Asociația Inima Copiilor este o organizaţie non-guvernamentală fondată în 2006. Asociația dezvoltă și finanțează proiecte care vin în ajutorul copiilor născuți cu malformații cardiace sau cu alte probleme grave de sănătate. Asociația Inima Copiilor a construit sau amenajat 4 secții în Spitalul de Copii Marie Curie din București: Cardiochirurgie, Terapie intensivă nou-născuți, Cardiologie și Neurochirurgie. Tot la Marie Curie, ca parte a Secției de Terapie intensivă nou-născuți, Inima Copiilor a creat și sprijină permanent prima Bancă de lapte matern din România. De asemenea, asociația a participat la renovarea și modernizarea Secției de Terapie intensivă nou-născuți a Spitalului Județean Constanța și ajută cu aparatură secții de terapie intensivă neonatală, de cardiologie și cardiochirurgie pediatrică și maternități din mai multe orașe din țară.
Persoană de contact
Miruna Ciura – Conan PR
miruna@conanpr.ro
+733 568 235