Bogdan Stelea, despre Generația de Aur, în filmul „Hai, România!”: „Erau lucruri fantastice pe care fotbalul nostru le reușea. Dar nouă ni se păreau normale”

23 ianuarie 2024, 01.30 - Afaceri   Social  

București - 23 ianuarie 2024 -

Maidanul a fost primul teren de fotbal pe care s-a bucurat, ca orice copil din generația lui, de jocul cu mingea, după cum spune chiar el. A intrat în lumea sportului la 12 ani. A început să joace fotbal la echipa de copii și juniori la Dinamo și a devenit mai mult atras de poarta terenului de fotbal. La Echipa Națională a jucat cel mai mult, aproape 17 ani, din 1988 până în 2005 și a evoluat în cele mai spectaculoase meciuri care au adus României performanțe de neegalat până în prezent.


Bogdan Stelea, unul dintre protagoniștii primului film pentru marile ecrane, „Hai, România! - Povestea Generației de Aur”, care se va lansa în cinematografe pe 1 martie 2024, va împărtăși cu spectatorii cele mai emoționate astfel de momente din cariera sa, fie că au adus lacrimi de bucurie sau de tristețe celor care au trăit pe viu perioada de glorie a fotbalului românesc, între anii `80-2000. Iar pentru cei care nu au fost martorii acelor vremuri, povestea lui Bogdan Stelea și incursiunea în trecut pe care o face alături de colegii de generație, de jurnaliști, scriitori, antrenori, membri ai echipelor tehnice din Naționala de fotbal vor fi nu doar o lecție de istorie a fotbalului românesc, cu detalii despre cele mai importante meciuri. Ci și o poveste de viață și istorie a României. „În generația noastră suntem trei jucători care au fost la toate cele cinci turnee finale. Hagi, Popescu și cu mine”, spune cel care a trăit aceste momente pe teren.


Unul dintre cele mai importante, reflectat prin interviuri exclusive, despre care spectatorii vor afla inclusiv povești din culise, a fost meciul România – Columbia `94. După 7 victorii, un egal și două înfrângeri, Naționala României se califica la Campionatul Mondial din SUA ’94. Pe 18 iunie 1994, o echipă de fotbal extraordinară, dintr-o țară mică, proaspăt ieșită din comunism, devenea cunoscută în toată lumea ca cea care a bătut una dintre favoritele întregii competiții a Campionatului Mondial. Aproape 92.000 de spectatori au asistat live, pe Rose Bowl, la performanța uimitoare oferită de fotbaliștii români, în primul meci al turneului. Și la cele două goluri ale lui Florin Răducioiu. Alături de cel al lui Gheorghe Hagi, care a rămas în istoria mondială a fotbalului printr-o execuție aparent imposibilă. Golul pe care îl dă Hagi în acel meci... doar la el am mai văzut. (...) Din punctul meu de vedere e o capodoperă!”, afirmă Bogdan Stelea despre lovitura executată de Hagi de la peste 40 metri în poarta lui Oscar Cordoba, portarul echipei Columbiei.


Dar nici performanța lui Bogdan Stelea nu a fost mai prejos, mai ales în acea partidă, după cum rememorează Gică Popescu: „Stelică ne-a apărat foarte, foarte bine, a fost în formă și ne-a salvat din câteva situații critice”. Despre prietenia și rivalitatea care i-a ajutat inclusiv să facă performanță, Florin Prunea povestește la rândul său, mai ales cu referire la acest meci: „Stelică a fost ceva incredibil! Dar de mic muncea enorm. Mă uitam la el și nu îmi venea să cred. De fapt asta a și compensat. A fost și talentat, dar prin muncă a făcut lucruri extraordinare. Noi am crescut amândoi împreună, inclusiv la același antrenor. Mâncam la prânz când la bunica lui, când la bunica mea în Vatra Luminoasă, că aveam școala la Liceul 37 și de la vârsta de 9 ani am crescut împreună și uite cum ne-a dus viața. Dar asta nu a însemnat că nu am avut și o rivalitate”, în a fi cei mai buni.


Aceasta nu e singura partidă despre care Bogdan Stelea va vorbi, ca despre un moment definitoriu pentru el. Povestea sa va fi una legată de respect, implicare și despre cum nu doar succesele, dar și eșecurile i-au oferit cea mai importantă motivare în momentele dificile. Despre ele și multe altele, portarul Generației de Aur a Naționalei României va împărtăși cu spectatorii filmului „Hai, România! - Povestea Generației de Aurdin 1 martie, în cinematografele din toata țara.


„Hai, România! - Povestea Generației de Aurva spune povestea complexă a celei mai vii și intense perioade din fotbalul românesc: anii 1980-2000, o perioadă în care Echipa Națională a României a ajuns pe locul trei în lume în clasamentul FIFA și a reușit recordul a trei calificări consecutive la trei campionate mondiale (1990-1994-1998) și două calificări consecutive la două campionate europene de fotbal (1996 și 2000). În regia lui Claudiu Mitcu, după un scenariu semnat de scriitorul Andrei Crăciun și produs de Headline Management Agency, Hai, România! - Povestea Generației de Aur este primul film al acelor vremuri, al „nopților albe” de sărbătoare, care va fi difuzat în premieră pe marele ecran și va putea fi văzut de microbiștii de toate vârstele, în toată țara. Acesta va celebra în 2024 aniversarea a 30 de ani de la cel mai glorios moment al fotbalului românesc, respectiv calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de Fotbal SUA 1994. Ulterior, filmul va fi urmat și de un serial cu imagini, subiecte și interviuri extinse, în completare, destinat unei platforme de streaming.


Până la premiera din 1 martie 2024, care va avea loc în același timp, în cinematografele din toată țara, cei interesați pot afla mai multe detalii pe paginile oficiale Hai, România! - Povestea Generației de Aur de Facebook și Instagram.

.

Cuvinte cheie:  Bogdan Stelea  Generația de Aur  Hai  România  Headline Management Agency 

Imagini

Bogdan Stelea, despre Generația de Aur, în filmul „Hai, România!”: „Erau lucruri fantastice pe care fotbalul nostru le reușea. Dar nouă ni se păreau normale”
Bogdan Stelea, despre Generația de Aur, în filmul „Hai, România!”: „Erau lucruri fantastice pe care fotbalul nostru le reușea. Dar nouă ni se păreau normale”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.