În lumea subterană a Ierusalimului, o istorie a secretelor îngropate secole la rând sub Orașul Sfânt

21 decembrie 2023, 12.03 - Afaceri   Social  

București - 21 decembrie 2023 -

Sacru pentru cele trei mari religii monoteiste ale lumii, venerat de mai mult de jumătate din populația lumii, Ierusalimul este unul dintre cele mai disputate orașe de pe glob. Este centrul lumii pentru creștini, locul unde Iisus a  pătimit și s-a înălțat la Cer. Pentru două miliarde de musulmani Mahomed s-a ridicat de aici la cele șapte ceruri, în timpul călătoriei sale mistice. Scara lui Iacov, care face legătura între Cer și Pământ este plasată de tradiția religioasă ebraică în acest oraș, „poartă către Rai”, cum consideră un poet evreu spaniol din secolul al 12-lea, în timp ce filosoful musulman Fakhr ad Din al Fazari spunea că „îngerii coboară în Ierusalim în fiecare noapte”. Unul dintre cele mai vizitate orașe ale lumii, Ierusalimul este locul care inflamează spiritele mai mult ca oricare altul, un butoi cu pulbere, gata oricând să explodeze. Să scrii despre Ierusalim este o întreprindere temerară. Celebrul istoric Simon Sebag Montefiore mărturisea: „Să scriu despre Ierusalim a fost extrem de stresant; fiecare cuvânt contează”. Iar Andrew Lawler, autorul cărții În lumea subterană a Ierusalimului publicată de Editura Trei, spunea: „Este un act de aroganță nesăbuită sau de nebunie naivă — ori ambele — să abordezi istoria spinoasă a Ierusalimului”. Își asumă totuși această întreprindere, într-o carte care abordează cu curaj, dintr-o perspectivă revelatoare pentru publicul larg, istoria ascunsă sub Sfântul Oraș și pe care săpăturile arheologice au scos-o la iveală.


„Această carte este despre vânarea trecutului Orașului Sfânt de către un amestec straniu și colorat de căutători de comori, clerici, cărturari, extremiști religioși și arheologi laici. Toți aceștia căutau multe lucruri — Chivotul, palatul regelui David, comoara regelui Solomon și chiar resturi străvechi care ar fi putut să dezvăluie oarece informații despre viața de zi cu zi. Procedând astfel, au contribuit la nașterea sionismului, la crearea statului Israel și la subminarea eforturilor de a asigura pacea între două popoare aflate în luptă. Săpând după trecut, ei continuă să schimbe viitorul orașului”, crede scriitorul american.


Arheologia devine astfel un instrument în jocul politic din regiune, chiar și în cazul când cei implicați nu au această intenție. Fiecare dintre minoritățile care locuiesc în oraș încearcă să folosească descoperirile arheologice ca pe un argument în dezbaterea politică. Andrew Lawler notează în cartea sa opinia profesorului Ronnie Ellenblum de la Universitatea Ebraică despre rolul istoriei în confruntările politice: „Ierusalim este un oraș al minorităților. Și fiecare minoritate are propriile sale locuri sacre, propriile sale tabuuri. Este o chestiune tribală. Fiecare îi urăște pe ceilalți. Toți cred că ei ar trebui să fie singurii. Trecutul este întotdeauna folosit pentru dobândirea acestei supremații. De către toți. Lupta este pentru narațiune — a cui poveste va prevala?”


Andrew Lawler deschide volumul cu o succintă prezentare a celor mai importante momente istorice ale Ierusalimului, din anul 3000 î.H, când au fost atestate primele case și locuințe rupestre și până în zilele noastre. Autorul american realizează o istorie neobișnuită a Ierusalimului, pornind pe urmele celor care – cu intenții mai mult sau mai puțin onorabile – au coborât adânc sub Orașul Sfânt pentru a-i smulge secretele (și comorile). Doar că aceste explorări au adus la suprafață nu o dată adevărate seisme politice. Descoperirile arheologice finanțate de persoane care „au invariabil o agendă politică sau religioasă — sau ambele” au fost folosite pentru legitimarea unor crezuri din aceleași sfere – politice sau religioase. Michael Oren, fost ambasador al Israelului în Statele Unite, subliniază cu fermitate acest lucru: „Arheologia nu înseamnă doar dezvăluirea trecutului. Ea presupune și dobândirea prezentului și asigurarea viitorului nostru”.


În lumea subterană a Ierusalimului este o istorie neconvențională a Orașului Sfânt, care poate fi citită ca un palpitant roman de acțiune. Totodată, mai ales în contextul evenimentelor actuale din Orientul Mijlociu, cartea aduce o lumină nouă asupra unei probleme vechi de secole. Este o lectură recomandată celor care vor să înțeleagă mai bine esența disputelor care au în centru Ierusalimul. Incluzând hărți actuale și din timpuri străvechi și fotografii cu momente speciale din istoria orașului, În lumea subterană a Ierusalimului pendulează permanent între subteranele Ierusalimului, pline de istorii secrete și orașul de la suprafață, care devine adesea „o metaforă a dorinței oamenilor de fuzionare a cerului cu pământul”. Arheologia face legătura între acestea două și – surprinzător sau nu – devine „un instrument modern de făurire de mituri în cheie naționalistă”, după cum scrie The New Yorker. Cititorul care descoperă alături de Andrew Lawler „Istoria îngropată a celui mai disputat oraș din lume” va avea ocazia să parcurgă milenii de istorie, de pe vremea regilor biblici David sau Irod și până astăzi și să pătrundă, atât cât se poate, misterul care învăluie Orașul Sfânt.

.

Cuvinte cheie:  Orașul Sfânt  Editura Trei  Andrew Lawler  Arheologie 

Imagini

În lumea subterană a Ierusalimului, o istorie a secretelor îngropate secole la rând sub Orașul Sfânt

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.