Analiza pieței imobiliare din România în octombrie 2023, conform datelor ANCPI și INS, interpretate de Storia

28 noiembrie 2023, 12.32 - Afaceri   Construcţii   Social   Imobiliare  

București - 28 noiembrie 2023 -

Numărul de tranzacții imobiliare a crescut în luna octombrie la nivel național cu aproape 13% comparativ cu septembrie 2023 și cu aproape 9% față de luna octombrie a anului trecut. Octombrie a fost de departe cea mai bună lună din acest an pentru piața imobiliară din România din punctul de vedere al numărului de tranzacții, potrivit celor mai recente date publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), interpretate de jurnalistul Daniel Popescu, în parteneriat cu Storia.


Analiza face parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care Storia își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii în cunoștință de cauză. Sinteza aduce în prim-plan evoluția pieței imobiliare pe baza cifrelor publicate de ANCPI și INS.


Astfel, la nivel național s-au înregistrat în octombrie 16.441 de tranzacții imobiliare, în creștere cu 12,8% comparativ cu luna septembrie și cu 8,7% față de datele raportate în luna octombrie a anului trecut.


București a raportat 4.885 de tranzacții, în creștere cu 8,5% față de septembrie, însă în scădere cu 13,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Capitala a ajuns la a patra lună consecutivă în care tranzacțiile sunt în creștere, un aspect important în contextul în care aici se înregistrează în mod obișnuit aproape o treime dintre tranzacțiile totale din România.


Între timp, Brașov continuă să înregistreze creșteri semnificative la acest parametru, după ce a înregistrat a patra lună consecutivă de creșteri. Cele 1.151 tranzacții din octombrie echivalează cu o creștere cu 26,3% comparativ cu septembrie 2023 și cu 28,5% față de octombrie 2022. Acestea sunt, de altfel, și cele mai mari creșteri procentuale în rândul principalelor județe din România.


Cu 1.111 tranzacții, județul Timiș este în continuare în top 3 și a raportat de asemenea creșteri pe linie, cu 12,5% față de luna anterioară și cu 21,7% comparativ cu luna similară a anului trecut. Interesant este că județul Cluj a raportat o creștere semnificativ mai mică între septembrie și octombrie 2023, de 3,8%, la 976 de tranzacții. Totuși, comparativ cu octombrie 2022, creșterea este mai consistentă: 26,4%.


Un record lunar de tranzacții pentru acest an s-a înregistrat și în județul Constanța, care a raportat 976 de tranzacții, în creștere cu 8,8% comparativ cu luna anterioară și cu 16,9% față de octombrie 2023.


În total, doar șapte județe au raportat o scădere a numărului de tranzacții în octombrie 2023 vs. septembrie 2023, însă această tendință s-a remarcat doar în județele cu un număr scăzut de tranzacții, astfel că datele nu au influențat semnificativ evoluția general pozitivă a pieței.


Piața imobiliară în primele 10 luni ale anului


Creșterile constante ale numărului de tranzacții din ultimele luni au condus la o atenuare a scăderii generale de pe parcursul acestui an. Datele publicate de ANCPI arată că în perioada ianuarie - octombrie 2023 au avut loc 125.165 de tranzacții, în scădere cu 13,7% comparativ cu perioada similară a anului trecut. De exemplu, după primele șase luni ale anului, piața înregistra o scădere cu 22% a numărului de tranzacții.


La fel ca și până acum, București înregistrează o scădere mai mare decât media națională, întrucât numărul de tranzacții a scăzut cu 20%. Scăderi mai apropiate de media națională s-au înregistrat în județe mari precum Timiș (-15,6%), Iași (-14,4%) sau Constanța (-13,2%). Între timp, județul Cluj a raportat o scădere cu 10%, mai mică decât media națională, iar dintre județele mari cel mai bine la acest capitol stă Brașov: scăderea pe primele 10 luni ale anului a fost de 5%.


În total, 11 județe au raportat o creștere a numărului de tranzacții în primele 10 luni ale anului raportat la perioada similară din 2022, însă această evoluție pozitivă are loc în județele cu un număr redus de tranzacții, care nu influențează semnificativ media națională.


Numărul ipotecilor active, în continuă creștere


Creșterea numărului de tranzacții imobiliare din luna octombrie se reflectă și în numărul de ipoteci active. De altfel, numărul ipotecilor active a crescut constant începând din luna iulie, iar octombrie a adus 7.617 ipoteci active, în creștere cu 17,7% comparativ cu septembrie 2023 și cu 28,1% comparativ cu luna similară a anului trecut. De altfel, în octombrie s-a înregistrat cel mai mare număr lunar de ipoteci active de pe parcursul anului 2023.


Cu 2.753 de ipoteci active, București a fost de departe lider la acest parametru, iar creșterile sunt asemănătoare cu cele de la nivel național: +16,5% comparativ cu septembrie 2023 și +12,6% față de octombrie 2023.


Dintre orașele mari, Brașov a raportat o creștere cu 34,5% comparativ cu luna septembrie și cu 52% față de octombrie 2022, în timp ce Clujul a înregistrat creșteri de 31,3% și, respectiv, 43,8%, iar Timiș de 27,6% și, respectiv, 30,5%. De altfel, toate marile județe au înregistrat creșteri.


Pe de altă parte, numărul ipotecilor active la nivelul primelor 10 luni ale anului este de 53.159, cu 16,9% mai puține decât în perioada ianuarie-octombrie 2022, pe fondul scăderilor înregistrate în prima parte a anului. Prahova și Sălaj sunt singurele județe care au raportat creșteri.


Este important de precizat că numărul de ipoteci active pe care îl raportează ANCPI în fiecare lună include și creditele ipotecare de refinanțare. ANCPI nu oferă o statistică separată pentru acestea din urmă, însă în acest an numeroase persoane au ales să-și refinanțeze creditele ipotecare pentru a trece de la ratele calculate pe baza indicelui ROBOR la ratele calculate pe baza indicelui IRCC.


Pe parcursul ultimei luni, dobânzile au rămas în general stabile. Conform metodologiei de calcul, indicele IRCC are o valoare de 5,96% începând din 1 octombrie și până în 31 decembrie, în creștere ușoară de la valoarea de 5,94% înregistrată anterior. Între timp, indicele ROBOR utilizat pentru creditele ipotecare acordate înainte de 1 mai 2019 este de 6,3%, în scădere ușoară de la valoarea de 6,4% înregistrată în cea mai mare parte a lunii octombrie.


Mai multe autorizații în mediul rural


Între timp, Institutul Național de Statistică (INS) a publicat datele cu privire la numărul autorizațiilor de construire acordate la nivel național în primele nouă luni ale anului. Cu excepția unor semnale pozitive din partea mediului rural, toate datele indică scăderi la acest capitol.


Astfel, pe teritoriul României au fost emise în luna septembrie 872 de autorizații de construire în mediul urban, în scădere cu 12,2% comparativ cu august 2023 și cu 21,6% comparativ cu septembrie 2022. Mediul rural a înregistrat însă 2.768 de autorizații de construire, în creștere cu 4,2% față de august 2023 și în scădere cu 20,1% față de septembrie 2022. În total, la nivel național au fost acordate 3.880 de autorizații de construire, în scădere cu 1% față de august 2023 și cu 20,5% față de septembrie 2022.


La nivelul primelor nouă luni, INS a calculat 34.500 de autorizații la nivel național, în scădere cu 23,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Dintre acestea, 10.692 de autorizații de construire au fost acordate în mediul urban (-25,2%) și alte 23.808 în mediul rural (-22,7%).


O tendință asemănătoare este vizibilă și în cazul suprafeței totale autorizate. De exemplu, în mediul urban au fost autorizați în septembrie 2023 circa 677.900 de metri pătrați utili, în scădere cu 31,28% față de august 2023 și cu 62,4% comparativ cu septembrie 2022, ceea ce în ansamblu a condus la o scădere cu 26,3% la nivelul primelor nouă luni ale anului, la 4,66 milioane de metri pătrați utili.


Între timp, în mediul rural au fost autorizați în septembrie 2023 circa 454.600 metri pătrați utili, în creștere cu 3,2% comparativ cu august 2023, dar în scădere cu 18,2% față de septembrie 2022. La nivelul primelor nouă luni ale anului, suprafața totală autorizată în mediul rural a fost de aproape 4,08 milioane de metri pătrați utili, în scădere cu 23,3% comparativ cu perioada similară a anului trecut.


Cumulat, la nivelul național au fost acordate în septembrie 2023 autorizații pentru 1,13 milioane de metri pătrați utili, în scădere cu 14,3% comparativ cu august 2023 și cu 44,7% față de septembrie 2022. În total, dezvoltatorii au obținut autorizații pentru suprafețe de 8,74 milioane de metri pătrați utili în primele nouă luni ale anului, în scădere cu 25% față de ianuarie-septembrie 2022.


Potrivit datelor raportate de Banca Națională a României (BNR), moneda euro, folosită ca reper în aproape orice tranzacție imobiliară, a avut în luna octombrie o valoare medie de 4,9682 lei, în creștere cu 0,05% comparativ cu luna septembrie 2023 și cu 0,84% comparativ cu valoarea medie din octombrie 2022.


Despre Storia


Storia e platforma de imobiliare lansată de OLX, unde mii de proprietari, agenți imobiliari și dezvoltatori își prezintă ofertele. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare. Storia își propune să îi ajute pe români în găsirea acelei case pe care o pot transforma în acasă. În 2022, Storia a lansat indexul T.R.A.I., o inițiativă ce vine în întâmpinarea unor nevoi încă neacoperite ale românilor în găsirea unei locuințe: standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I. preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, densitatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat al imobiliarelor, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte.

.

Cuvinte cheie:  ANCPI  INS  Storia  Piața imobiliară  OLX  KIWI Finance  

Imagini

Analiza pieței imobiliare din România în octombrie 2023,  conform datelor ANCPI și INS, interpretate de Storia
Analiza pieței imobiliare din România în octombrie 2023,  conform datelor ANCPI și INS, interpretate de Storia
Analiza pieței imobiliare din România în octombrie 2023,  conform datelor ANCPI și INS, interpretate de Storia
Analiza pieței imobiliare din România în octombrie 2023,  conform datelor ANCPI și INS, interpretate de Storia
Analiza pieței imobiliare din România în octombrie 2023,  conform datelor ANCPI și INS, interpretate de Storia

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.