Două cărți despre sensul vieții, născute la distanță de 62 de ani din visele semnificative ale autorilor

București - 06 noiembrie 2023 -

·                Psihanalistul jungian Silviu Dragomir, autorul cărții Mijlocul vieții. Între echilibru și dezechilibru, va fi prezent la seria de ateliere psihologice „Săptămâna PSI” luni, 6 noiembrie, de la ora 19:00, la Cărturești Verona din București și joi, 9 noiembrie, ora 19:00 la Cărtureşti Promenada Mall din Sibiu.


Ce importanță au visele și în ce măsură au legătură cu viața noastră cotidiană? Ce ne dezvăluie și spre ce ne pot conduce ele, în ceea ce privește cunoașterea de sine?


Visele ne aparțin în totalitate și spun o poveste a sinelui nostru profund, dincolo de filtrul rațional al existenței diurne, guvernate de zona conștientă. Visele nu respectă logica spațiului și timpului, dar ne comunică, printr-un limbaj diferit, detalii despre cum arată starea lumii noastre interioare. Și, nu în ultimul rând,  pot fi un veritabil ghid spre împlinirea personală și spre echilibru, atunci când sunt remarcate și descifrate, după cum afirmă psihoterapeutul și psihanalistul jungian Silviu Dragomir în volumul Mijlocul vieții. Între echilibru și dezechilibru. O carte ce a prins viață din conținutul unui vis care i-a schimbat cursul vieții. Care l-a călăuzit pe autor spre o decizie profesională și personală importantă. Și care, alături de întâlnirea cu opera lui C.G. Jung, în special cu „Cartea Roșie”, i-a  deschis un nou drum către sine, prin formarea în analiza jungiană la Institutul de la Zürich.


Acolo unde, în urmă cu 62 de ani, printr-o sincronicitate remarcabilă, și Jung lua decizia, tot în urma unui vis, de a scrie o carte despre teoriile și conceptele sale, pentru nespecialiști. Omul și simbolurile sale”, prima și singura operă a lui Jung adresată publicului larg, în colaborare cu discipolii săi, există astăzi datorită acestui element care a schimbat radical decizia lui Jung: un vis avut într-o noapte, după întâlnirea cu jurnalistul John Freeman, a cărui propunere a refuzat-o inițial în mod categoric. Celebrul psihiatru elvețian a visat că, în loc să stea în biroul lui împreună cu psihiatri și doctori celebri care îl vizitau din toate colțurile lumii, se afla într-un spațiu public, adresându-se unei mulțimi de oameni. Aceștia îl ascultau fascinați, înțelegând ceea ce el le spunea… Visul acestuia a avut o însemnătate cu atât mai mare în decursul perioadei următoare trăite de Jung pentru că, dându-i curs, a încheiat cu această carte o operă inestimabilă și o viață dedicată cercetării, analizei și integrării conținuturilor inconștientului.


Dacă pentru Jung „Omul și simbolurile sale” a devenit ultima sa carte scrisă, pentru cel în viața căruia munca psihiatrului și analistului elvețian a adus o transformare profundă, cartea „Mijlocul vieții. Între echilibru și dezechilibru” avea să fie prima și totodată începutul unei noi perioade cu sens existențial. Silviu Dragomir dezvăluie în volumul recent publicat la Editura Trei cum visul său, în care se afla într-o călătorie împreună cu fiica sa, traversând un pod peste un râu adânc, l-a purtat spre această schimbare. El le va împărtăși cititorilor cum a perceput astfel, în mod simbolic, deschiderea a trei posibile căi și decizii definitorii pentru restul vieții, în funcție de cele trei acțiuni din vis: prima în care fiica traversa podul în siguranță, a doua în care cădea și el privea neputincios la dispariția ei în apă și a treia, în care reușea să o salveze. Visul l-a pus în fața unei alegeri „poate cea mai dificilă, dar şi cea mai încărcată de semnificație” din viața sa. „M‑am gândit la cele trei variante ca la trei posibile stadii ale evoluției vieții mele. Prima variantă, în care nimic nu se întâmplă, ar putea semnifica stagnarea; a doua, în care pierd ceva important în adâncuri, o regresie, iar a treia, în care mă implic, cobor în „vâltoare“ şi reuşesc să îmi salvez sufletul (în vis, copilul), ar fi singura care ar duce la dezvoltare. Cu această construcție în minte, am plecat la Institutul C.G. Jung din Zürich, pentru un program de o săptămână pe care mi‑l doream de mult. Apoi, pas cu pas, încurajat şi ajutat de o serie de evenimente neobişnuite pentru mine, ba chiar, aş putea spune, incredibile, am ajuns să finalizez programul de training. Acest program a fost şi începutul unei călătorii interioare şi spirituale unice.” Iar prin cartea Mijlocul vieții. Între echilibru și dezechilibru, care are la bază propria teză de absolvire, a unit „începutul cu sfârşitul, visul atât de important pentru mine fiind privit ca început, iar finalizarea studiilor de la Zürich, ca încheiere a unui ciclu existențial care a marcat pentru mine trecerea prin mijlocul vieții”, adaugă autorul.


Visul, ca un fir roșu și una dintre cele mai elocvente căi de acces și comunicare cu inconștientul, se regăsește în carte exprimat și explicat nu doar prin experiența personală, ci și prin cea a lucrului terapeutic din cabinet. Cititorii vor descoperi, în cazurile ilustrate, cum au fost interpretate aceste conținuturi, dar mai ales cum visele au devenit concludente pentru procesul de transformare a clienților. Prin interpretarea viselor, prin exerciții de imaginație activă, prin observarea atentă a realității atât exterioare, cât şi interioare, prin introspecție am devenit un explorator al inconştientului.(…) Numai aşa am ajuns să înțeleg sensul şi importanța lui. Și de aceea acest concept ocupă un loc aparte şi în lucrarea de față.”, precizează autorul.


Despre aceste subiecte, dar și despre ce a însemnat pentru el trecerea prin dezechilibrul și echilibrul de la mijlocul vieții, psihanalistul jungian Silviu Dragomir va vorbi la seria de ateliere psihologice Săptămâna PSI luni, 6 noiembrie, de la ora 19:00, la Cărturești Verona din București, alături de prof. univ. dr. și psihanalist jungian Mihaela Minulescu și joi, 9 noiembrie, ora 19:00 la Cărtureşti Promenada Mall din Sibiu.


Silviu Dragomir este psihoterapeut, psihanalist jungian și editor. Licențiat în filosofie, a urmat programul de formare internațională al C.G. Jung-Institut din Zürich. Este membru al IAAP (International Association for Analytical Psychology) și analist acreditat al C.G. Jung-Institut. Autorul cărții Mijlocul vieții. Între echilibru și dezechilibru este și editorul lucrărilor lui C.G. Jung în România. Datorită demersului său și a unei munci asidue personale și de echipă la Editura Trei, România a fost primul teritoriu din lume, după S.U.A., care a publicat seria jurnalelor lui Jung, Cărțile Negre, în 2022. În 2019, România beneficia, de asemenea, de prima traducere publicată în lume dupa ediția originală în limba germană a volumului Cartea imaginilor, de referință pentru istoria terapiei analitice, a psihologiei și a artelor, o colecție de 4500 de lucrări realizate de pacienții lui Carl Gustav Jung, pentru prima dată accesibilă publicului larg. Munca sa de editor va aduce în curând în România întreaga serie de opere (Collected Works, 28 volume) a Mariei‑Louise von Franz, principala discipolă a lui Jung, urmaşa lui cea mai cunoscută şi, nu în ultimul rând, cea atât de implicată chiar în dezvoltarea şi istoria Institutului Jung.

.

Cuvinte cheie:  Cărțile Negre  Mijlocul vieții. Între echilibru și dezechilibru  Săptămâna PSI  Silviu Dragomir  

Imagini

Două cărți despre sensul vieții, născute la distanță de 62 de ani din visele semnificative ale autorilor
Două cărți despre sensul vieții, născute la distanță de 62 de ani din visele semnificative ale autorilor
Două cărți despre sensul vieții, născute la distanță de 62 de ani din visele semnificative ale autorilor

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.