Johnson & Johnson România a lansat programul de Burse în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila (UMFCD) din București

05 octombrie 2023, 03.09 - Afaceri   Sănătate   Social  

București - 05 octombrie 2023 -

Cele 5 Burse Johnson & Johnson, în valoare de 1000 lei pe lună, susțin și încurajează inovația, diversitatea și incluziunea în domeniile STEM


Johnson & Johnson România urmează o tradiție îndelungată a companiei pe plan global în sprijinirea educației medicale, în consolidarea capacității științifice. În premieră în România, compania a lansat Bursele Johnson & Johnson, împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila și Fundația Împreună pentru Educație și Sănătate, pentru a încuraja performanța academică, progresul științific, precum și implicarea în comunitate prin acțiuni de voluntariat. Pentru accesarea acestora sunt eligibili studenții de la toate facultățile din cadrul universității.


Calendarul de aplicații pentru burse este deschis în perioada 2 -12 octombrie, când dosarele se pot depune online, prin platforma de aplicații UMFCD. Orice student integralist al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila București, din anii II-V, poate aplica pentru burse Johnson & Johnson, dacă a obținut în anul universitar precedent rezultate academice deosebite, dacă a participat sau a contribuit la activități de cercetare/inovare și a desfășurat activități de voluntariat. Beneficiarii vor fi stabiliți de către Comisia de Atribuire a Burselor în urma evaluării dosarelor depuse de către studenți și în conformitate cu criteriile stabilite prin metodologia specifică, disponibilă pentru consultare online. Bursele, 5 la numar, sunt în valoare de 1000 de lei pe lună și sunt acordate prin Fundația Împreună pentru Educație și Sănătate. Criteriile de acordare vor fi reevaluate în fiecare an, pentru a încuraja atât competiția, cât și continuitatea.


”Anul acesta, când Johnson & Johnson aniversează 30 de ani de prezență prin inovație în România, este o mândrie deosebită să avem șansa să întărim și impactul pe care îl avem în societate. Pentru noi, sănătatea înseamnă totul, iar prin inițierea programului de burse dezvoltat împreună cu UMFCD demonstrăm angajamentul nostru ferm de a inova în întregul spectru de soluții medicale.”, a declarat Roxana Botea,  Country Director  Johnson & Johnson România.


”Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila desfășoară un act educațional la cele mai înalte standarde, recunoscut pe plan internațional. Parteneriatul public-privat pe care îl avem deja de câțiva ani cu Johnson & Johnson susține și încurajează performanțele academice ale studenților noștri, iar acest program de Burse completează cu succes nevoia Universității de intensificare a cercetării, inovației și implicării în dezvoltarea medicinei românești.”, a declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila.


Programul circumscrie inițiativei mai ample Johnson & Johnson de a încuraja diversitatea și incluziunea în domeniile STEM, pentru aprofundarea cunoștințelor în știință, tehnologie, inginerie, matematică, manufactură și design și de către alte categorii decât cele tradiționale. Compania își dorește astfel să susțină inovația și cercetarea fără niciun fel de discriminări, încurajând toți studenții eligibili să aplice la program, să depună propuneri și proiecte îndrăznețe și să demonstreze cum pot contribui la dezvoltarea științei viitorului. În același timp, în acord cu principiile Crezului Johnson & Johnson, bursele încurajează spiritul de voluntariat la nivelul comunității.


Bursele Johnson & Johnson nu se suprapun cu celelalte forme de burse acordate de Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila și se pot cumula cu orice alte burse acordate de către instituția de învățământ.


Despre Johnson & Johnson


La Johnson & Johnson, credem că sănătatea este totul. Puterea noastră de a inova în domeniul sănătății ne permite să construim o lume în care bolile complexe sunt prevenite, tratate și vindecate, în care tratamentele sunt mai inteligente și mai puțin invazive, iar soluțiile sunt personalizate. Prin expertiza noastră în Medicina Inovatoare și MedTech, suntem poziționați în mod unic pentru a inova în întregul spectru de soluții medicale astăzi pentru a oferi descoperirile de mâine și pentru a avea un impact profund asupra sănătății umanității. Aflați mai multe la https://www.jnj.com   

.

Cuvinte cheie:  Johnson & Johnson  Farmacie Carol Davila  bursa  farmacie  universitate 

Imagini

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.