Mediafax Talks about Competition Law aduce în dezbatere consecinţele reformării Legii concurenţei

Bucureşti - 26 septembrie 2010 - Impactul modificărilor şi completărilor recente ale Legii concurenţei va fi dezbătut de autorităţile din domeniu, de consultanţi şi manageri de companii la conferinţa Mediafax Talks about Competition Law, ce va avea loc luni, 27 septembrie, la Hotel Radisson BLU, de la ora 9.30.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, va explica urmările pe care noile reglementări, intrate în vigoare în luna august, le vor avea asupra activităţii instituţiei.

Alături de Bogdan Chiriţoiu, conferinţa îi are ca lectori pe: Valentin Mircea – consilier de concurenţă, Anca Buta Muşat – Partner Muşat & Asociaţii, Anca Harasim – director executiv al AmCham România, Cristian Pârvan – secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România şi Georgeta Gavriloiu – inspector de concurenţă.

Speakerii vor pune în discuţie consecinţele unor modificări ale Legii concurenţei legate, printre altele, de modalitatea de analizare a concentrărilor economice şi de regimul taxei de autorizare. În noua formă, legea pune accent pe efectele concentrării economice asupra mediului concurenţial, iar metoda de calcul a taxei pentru autorizarea unei concentrări economice a fost schimbată astfel încât să reprezinte 0,04% din cifra de afaceri totală pe teritoriul României

Alte noutăţi din legislaţie sunt obligaţia firmelor de a anunţa Consiliul Concurenţei înainte de realizarea unei concentrări economice, şi nu după, precum şi amendarea autorităţilor publice care oferă informaţii inexacte ori incomplete.

De asemenea, speakerii vor analiza consecinţele introducerii în actul normativ a prevederii conform căreia o decizie a Consiliului Concurenţei poate fi suspendată de Curtea de Apel Bucureşti doar cu condiţia plăţii unei cauţiuni de 30% din amenda stabilită prin decizia atacată.

Ordonanţa de Urgenţă 75/2010 pentru modificarea şi completarea Legii Concurenţei a fost aprobată de Guvern la 30 iunie şi a intrat în vigoare pe 5 august.

Participanţii la Mediafax Talks about Competition Law – reprezentanţi ai autorităţilor, avocaţi, consultanţi şi manageri de companii - vor discuta impactul noilor reglementări asupra unor sectoare cheie ale economiei, precum energia, retailul, telecomunicaţiile şi industria farma.

Mediafax Talks about Competition Law are ca partener principal Muşat & Asociaţii, iar ca partener - Romtelecom.

Despre Mediafax Talks

Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor. Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (www.mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.

Despre Mediafax

Mediafax este cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România. Înfiinţată în 1991, compania Mediafax face parte din cel mai mare grup media din România şi are peste 2.000 de clienţi din mass-media, sectorul public şi cel de afaceri. Printre produsele şi serviciile Mediafax se numără fluxuri zilnice de ştiri şi fotografie de presă, servicii de monitorizare de presă şi de distribuţie de comunicate de presă, anuare de specialitate, conţinut multimedia pentru telefonia mobilă. Din 2007, Mediafax se adresează în mod direct şi consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Ioana Chira, PR Manager Mediafax –
ioana.chira@mediafax.ro,
031.8256.129 sau 0723.164.496.

http://www.mediafax.ro/

Cuvinte cheie:  Mediafax  eveniment  consiliul concurenţei  legislaţie 

Imagini

Mediafax Talks about Competition Law aduce în dezbatere consecinţele reformării Legii concurenţei

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.