Programul Leaders Explore© oferă elevilor de liceu din România șansa să își descopere și să își dezvolte potențialul, să experimenteze lucrul în echipă și abilitățile de leadership și să își identifice drumul în carieră.
Programul, organizat de Fundația Leaders cu sprijinul Lidl România, are loc pentru al șaselea an consecutiv în 7 orașe din țară, în format hibrid.
Peste 200 de liceeni din țară sunt așteptați să se înscrie și să participe la a VI-a ediție a programului Leaders Explore© pentru elevi organizat de Fundația Leaders, o experiență de autocunoaștere și leadership personal adresată tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani dornici să își identifice drumul în carieră potrivit cu personalitatea și abilitățile lor.
Programul se desfășoară în perioada octombrie 2023 – februarie 2024 în orașele Târgoviște, Râmnicu Vâlcea, Cluj Napoca, Iași, Pitești, Vaslui și Galați și este gratuit pentru elevii de liceu participanți.
Leaders Explore© pentru elevi cuprinde 9 zile de activități în format fizic și online, dintre care 8 zile de workshop-uri, întâlniri cu lideri și exerciții prin intermediul cărora participanții își dezvoltă competențe precum autocunoaștere, gândire critică, self-leadership, inteligență emoțională, abilități de comunicare, lucru în echipă și spirit de inițiativă.
Cea de-a noua zi a programului este ziua de inspirație pentru viitor, în care are loc „Biblioteca vie”, un modul online în care elevii se întâlnesc cu specialiști din diverse domenii de interes pentru viitorul lor, care prin exemplul lor personal și profesional îi pot inspira sau motiva în alegerile pe care le fac.
Programul include și o componentă practică, de proiecte în comunitate, în cadrul cărora tinerii sunt împărțiți în echipe și, pe parcursul a 5-8 săptămâni, gândesc și implementează un proiect social care poate schimba mediul în care trăiesc, în timp ce experimentează colaborarea și lucrul în echipă. În total, se vor desfășura câte 4 proiecte în comunitate în fiecare oraș participant în program.
De asemenea, anul acesta, ediția specială Leaders Explore© pentru Comunitate se va desfășura în orașele Vaslui și Galați și vizează atât elevii, cât și părinții și profesorii.
Tinerii interesați să afle mai multe detalii și să aplice la programul Leaders Explore© pentru elevi sunt invitați să acceseze www.leaders.ro/elevi.
Înscrierile se fac până pe data de 6 octombrie 2023 prin completarea formularului disponibil pe platforma online.
Din 2017 până în prezent, peste 3400 de elevi de liceu au absolvit programul Leaders Explore© pentru elevi, în cadrul căruia au fost implementate peste 150 de proiecte în comunitate.
Programul este organizat de Fundația Leaders și sprijinit de Lidl România, fiind susținut și de inspectoratele școlare din județele în care se desfășoară, precum și de Consiliul Elevilor.
Alte companii și organizații implicate în programul Leaders Explore© pentru elevi: Asign.ro, Autonom, BenQ, Bookster, Business Mark, Center for Creative Leadership, Dell, Fan Courier, Intel, Nhood, respectiv platforma Great People Inside.
Despre Fundația Leaders
Fundația Leaders este organizația care formează și susține oamenii cu valori și principii să devină liderii responsabili de care are nevoie România și care o fac mai puternică la toate nivelurile.
De 23 de ani, Fundația Leaders contribuie la transformarea României prin programe de leadership adaptate realității și nevoilor tinerilor din țara noastră. Peste 37.000 de tineri au fost recrutați și antrenați prin programele LEADERS, care s-au desfășurat atât în mediul offline, cât și online, cu participarea a 625 de lideri din România ca speakeri, 171 de companii partenere din peste 30 de domenii de activitate, cu programe derulate în 75 de comunități urbane și rurale și 60 de proiecte personalizate pentru organizații partenere.
Misiunea Fundației este să declanșeze potențialul tinerilor și să formeze lideri vizionari, responsabili, curajoși și implicați prin programe de leadership practice, adaptate pentru fiecare nivel de dezvoltare.
Social media: LinkedIn, Facebook, Instagram
www.leaders.ro
Despre Lidl
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent peste 12.200 de magazine și peste 220 de centre logistice și depozite în 31 de țări.
Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț. În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm.
În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.