Tranziția verde trebuie accelerată aproape de trei ori, comparativ cu tranzițiile energetice anterioare, pentru a putea menține condiții prielnice de viață pe planetă

11 septembrie 2023, 12.38 - Afaceri   Social  

București - 11 septembrie 2023 -

Există un deficit de finanțare de 18 trilioane de dolari pentru asigurarea tranziției verzi până în 2030


Investițiile în energie cu emisii scăzute de carbon pot îmbunătăți sustenabilitatea, accesibilitatea și securitatea energetică


Sursele regenerabile și alte soluții cu emisii scăzute de carbon trebuie să crească de la 12% din aprovizionarea cu energie în 2021 la 50% sau chiar 70% până în 2050, conform modelelor standard din industrie, pentru a limita încălzirea globală la 1,5°C peste nivelurile preindustriale. Creșterea este de aproximativ trei ori mai rapidă decât tranzițiile anterioare, de exemplu la cărbune și la hidrocarburi. Acestea sunt concluziile raportului The Energy Transition Blueprint, lansat de curând de Centrul pentru Impactul Energetic al Boston Consulting Group (BCG).


În timp ce consumul total de energie electrică la nivel mondial este estimat să se dubleze până în 2050, în timp ce peste 775 de milioane de oameni la nivel global nu au încă acces la electricitate. De asemenea, societățile au nevoie de mai mult de 20 MWh de energie primară pe cap de locuitor pentru a atinge niveluri ridicate de prosperitate. Pentru a răspunde acestor provocări, înlocuirea și reducerea utilizării combustibililor fosili trebuie să fie accelerată semnificativ. Cinci pârghii tehnologice ne pot permite să ne atingem obiectivele de tranziție: creșterea eficienței energetice; electrificarea utilizărilor finale, de exemplu prin utilizarea vehicule electrice sau pompelor de căldură; decarbonizarea sursei de alimentare; utilizarea combustibililor cu emisii mai reduse de carbon acolo unde nu poate fi înlocuiți imediat; și captarea carbonului.


„Majoritatea instrumentelor de care avem nevoie pentru a aduce sistemul nostru energetic la zero net sunt deja disponibile”, a spus Zsofia Beck, Managing Director și Partner BCG. „Ceea ce avem nevoie, urgent, sunt politici publice, cazuri de bune practici și capacitățile pentru a realiza cea mai mare și mai critică transformare pe timp de pace din istoria noastră economică.”


Un decalaj semnificativ de investiții


Pentru a finaliza tranziția energetică sunt necesare investiții de 37 de trilioane de dolari până în 2030. Dintre acestea, cel mult 19 trilioane de dolari sunt reprezintă fonduri deja angajate, rezultând un decalaj de investiții de 18 trilioane de dolari. Este nevoie de investiții atât în rețeaua electrică, cât și în noi capacități solare și eoliane, pentru a evita generarea de energie cu emisii scăzute de carbon. Petrolul și gazele trebuie eliminate rapid, dar investițiile selective vor fi în continuare necesare pentru a asigura securitatea aprovizionării cu energie pentru societățile noastre.


O schimbare tectonică în sistemul energetic


Economia sistemelor noastre energetice se va schimba fundamental ca urmare a tranziției. Energia va trece de la o resursă extrasă la o resursă fabricată, necesitând investiții inițiale mult mai mari, dar costuri de operare mai mici. Se așteaptă o creștere semnificativă a volatilității prețurilor, iar stocarea energiei rămâne o provocare, deoarece mixul energetic se schimbă de la combustibili fosili la electricitate și hidrogen. Astăzi, în Europa, dar și în SUA, există capacitatea de a stoca una până la două ore de consum mediu de energie electrică. Noua piață de energie electrică va necesita o revizuire semnificativă și va trebui să adreseze provocări precum ciclicitatea, creșterea volatilității și incertitudinea de pe piețele de energie. De asemenea, costurile de transport al energiei vor crește semnificativ din cauza schimbării mixului energetic, care este probabil să conducă la relocarea centrelor de producție ale industriei globale în locurile unde energia este mai puțin costisitoare.


„O accelerare semnificativă a tranziției la energia verde este esențială pentru menținerea unei planete viabile pentru astăzi și pentru generațiile viitoare”, a adăugat Zsofia Beck „Provocările și perturbările care vin cu această transformare vine nu trebuie subestimate. Cu toate acestea, vor fi și oportunități extraordinare. Pe termen lung, un sistem energetic în mare parte verde poate rezolva trilema energetică de astăzi în jurul durabilității energetice, accesibilității și securității.”


Raportul poate fi accesat pe acest link.



Despre Boston Consulting Group


Boston Consulting Group este partenerul liderilor din afaceri și al societății, ajutându-i să facă față celor mai mari provocări și să descopere cele mai mari oportunități. Fondată în 1963, compania BCG a fost pionierul domeniului strategiei de afaceri. Astăzi, BCG aduce clienților săi o transformare totală – care inspiră schimbări complexe, permițând organizațiilor să crească, să aibă un avantaj competitiv ce conduce la un impact liniar.


Pentru a avea succes, organizațiile trebuie să îmbine capacitățile digitale cu cele umane. Echipele globale ale BCG aduc industriei expertiză, competențe funcționale și o serie de perspective care conduc la crearea schimbărilor. BCG oferă soluții prin consultanța oferită managementului de vârf, împreună cu tehnologie și design, proiecte corporative și digitale, în scopuri de afaceri. BCG deține un model unic de colaborare la nivel de companie, acoperind nivelurile organizației clientului, generând rezultate care să permită clienților săi să se dezvolte și permițându-le să facă din lume un loc mai bun.


Despre Centrul pentru Impactul Energetic


Centrul pentru Impactul Energetic (CEI) aduce în prim-plan tranziția energetică și ceea ce este necesar pentru transformarea globală. CEI aplică o perspectivă holistică pentru înțelegerea și modelarea răspunsurilor curajoase la una dintre cele mai critice și complexe provocări ale timpurilor noastre. Experțiza noastră profundă acoperă piețele și economia, carbonul și tehnologia, capitalul și investitorii, geopolitica și reziliența, politica și politici. Rezultatul constă în idei și soluții nuanțate și constructive care acoperă disponibilitatea viitoare, economia și sustenabilitatea surselor de energie ale lumii și implicațiile pentru companiile energetice, industrii, investitori, consumatori și guverne.

.

Cuvinte cheie:  Impactul Energetic  Boston Consulting Group  Tranziția verde  Zsofia Beck  

Imagini

Tranziția verde trebuie accelerată aproape de trei ori, comparativ cu tranzițiile energetice anterioare, pentru a putea menține condiții prielnice de viață pe planetă

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.