50% dintre apartamentele ansamblului rezidențial PRIMA Vista Faza 1 au fost vândute

București - 22 august 2023 -

Prima fază a lucrărilor la ansamblul rezidențial PRIMA Vista, proiect cu 482 de apartamente dezvoltat de Prima Development Group în nordul Capitalei, se apropie de finalizare, devansând cu aproximativ două luni graficul de execuție. „Planificăm ca în primele luni ale toamnei să începem și construcția fazei a doua”, spune Adrian Stoichină, COO Prima Development Group. Format din 4 clădiri cu câte 10 etaje conectate între ele prin clădiri cu regim de înălțime mai mic, de 2 etaje, complexul PRIMA Vista se află acum în faza executării de lucrări pe toate specialitățile, iar la primele etaje a început deja execuția finisajelor finale. Totodată, ansamblul imobiliar amplasat pe Șos. Fabrica de Glucoză, pe un teren de 12.000 mp înregistrează rezultate bune și în ce privește cifra vânzărilor: 50% dintre unitățile construite în Faza 1 a proiectului sunt deja contractate.


PRIMA Vista este unul dintre cele mai ambițioase proiecte pe care le dezvoltăm în acest moment în Capitală și ne bucurăm de evoluția bună a lucrărilor și vânzărilor. Procentul ridicat de apartamente contractate până în acest moment înseamnă un singur lucru: clienții caută standardul de calitate pe care-l oferim. Conceptul arhitectural, designul spațiilor comune, grădina privată propusă în proiect sunt câteva dintre elementele apreciate de cei care au achiziționat până acum apartamente în PRIMA Vista”, mai spune Adrian Stoichină.


Complexul situat lângă cel mai important pol de business al orașului va avea, la finalizare, peste 60 de locuri de parcare echipate cu stații de încărcare fast-charge pentru mașinile electrice și va deveni astfel proiectul rezidențial dotat cu cele mai multe facilități de acest tip din Capitală.


PRIMA Vista oferă clienților posibilitatea să opteze între studiouri, apartamente cu 2, 3, 4 camere, precum și penthouse-uri. Construite din materiale premium și cu atenție la detalii, cu scopul de a oferi o experiență a locuirii cât mai confortabilă, locuințele sunt dotate cu sisteme Smart Home, cu centrale individuale de ultimă generație, încălzire prin pardoseală și alte tehnologii inteligente, care permit o economie de energie de până la 25%.


Formată din constructori, ingineri și arhitecți, echipa Prima Development a acordat o atenție specială designului spațiilor comune, dar și balcoanelor și teraselor. Adâncimea lor generoasă le transformă în zone cu utilitate variată – de la spații de relaxare sau muncă, la cele dedicate petrecerilor cu prietenii sau familia. PRIMA Vista va avea două grădini private amenajate de cei mai apreciați proiectanți peisagiști din România și este situat la distanță de cel mult 20 de minute de mall-uri, centre medicale, parcuri, restaurante și baruri, clădiri de birouri, grădinițe, școli sau săli de sport.


Vânzările au mers bine constant, pe tot parcursul proiectului și, pe măsură ce ne apropiem de finalizare, vedem tot mai mulți clienți care iau decizia de a achiziționa o locuință în PRIMA Vista”, mai spune COO-ul Prima Development Group.


Dezvoltatorul orădean cu experiență pe piața de profil de aproape 20 de ani are în acest moment 3 proiecte de anvergură în pregătire în Capitală. Acestea cumulează peste 3.000 de apartamente aflate în diverse stadii de obținere a avizelor și autorizațiilor de construire. Investițiile în aceste proiecte se ridică la 200 de milioane de euro.  În portofoliul Prima Development Group se regăsesc și proiectele dezvoltate în zone centrale ale Capitalei, Boemia Apartments și Core Timpuri Noi, ambele premiate internațional la European Property Awards.


În Oradea, compania a livrat până acum peste 4000 de apartamente în ansambluri rezidențiale a căror valoare cumulată se ridică la 250 de milioane de euro.


PRIMA DEVELOPMENT GROUP este cel mai mare dezvoltator imobiliar din Oradea și unul dintre cei mai activi din România, după numărul de unități rezidențiale livrate anual, cu 10 proiecte în derulare în prezent. Cu o experiență de peste 18 ani în construirea de locuințe durabile, compania și-a început activitatea în 2005, în Oradea, acolo unde a livrat până acum peste 4.000 de apartamente în imobile cu o valoare totală cumulată de peste 250 de milioane de euro. Din 2017 compania este prezentă și pe piața din București, acolo unde semnează până în prezent două proiecte rezidențiale, Boemia Apartments și Core Timpuri Noi, care au fost deja premiate internațional la European Property Awards. Viziunea Prima Development Group este cea care diferențiază proiectele rezidențiale pe care le semnează: echipa companiei este formată din profesioniști în construcția de locuințe, care sunt și constructori, nu doar dezvoltatori, dar și ingineri și arhitecți, nu doar antreprenori în afaceri. Ideea de locuință fiabilă se află în centrul filosofiei companiei, astfel că proiectele livrate de aceasta sunt realizate la calitate superioară și au durabilitate crescută în timp.


Web: https://www.primadevelopment.ro/


Facebook: https://www.facebook.com/PrimaDevelopmentGroup


LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/primadevelopmentgroup


Instagram: https://www.instagram.com/primadevelopmentgroup/

.

Cuvinte cheie:  PRIMA Vista  Adrian Stoichină  studio  apartamente 

Imagini

50% dintre apartamentele ansamblului rezidențial PRIMA Vista Faza 1 au fost vândute
50% dintre apartamentele ansamblului rezidențial PRIMA Vista Faza 1 au fost vândute
50% dintre apartamentele ansamblului rezidențial PRIMA Vista Faza 1 au fost vândute
50% dintre apartamentele ansamblului rezidențial PRIMA Vista Faza 1 au fost vândute

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.