Distribuitorul Kreativ: “Avem în spate o soluție integrată și un partener de încredere, cu care colaborăm de peste 10 ani”

27 iulie 2023, 10.21 - Afaceri   IT&C   Social   Tehnologie  

București - 27 iulie 2023 -

Kreativ, distribuitor de unelte profesionale și materiale de instalații, a depășit provocările de business și s-a dezvoltat în ritmul dorit, cu ajutorul soluțiilor integrate ERP, Business Intelligence și B2B, de la Senior Software, pe care le folosește de peste 10 ani. Datorită sistemelor utilizate, compania are acces permanent la informații actualizate și corecte, inclusiv de pe mobil, are control asupra întregii afaceri și gestionează eficient cele 15.000 de produse din portofoliu. Totodată, distribuitorul reușește să preia și să livreze comenzile într-un timp foarte scurt.


Kreativ, distribuitor de unelte profesionale și materiale de instalații din Satu Mare, folosește cu succes, de peste 10 ani, un pachet de sisteme integrate de la Senior Software. Cu  SeniorERPsoft ERP de gestionarea resurselor, SeniorVisualBIsoft Business Intelligence de raportare și analiza date și SeniorB2Bportal B2B de vânzări business to business, compania a reușit să se dezvolte în ritmul dorit, contrar impredictibilității pieței și situațiilor de criză din ultimii ani. Kreativ are o cifră de afaceri de 9 milioane de euro și un portofoliu de circa 15.000 de produse de la furnizori consacrați din Europa, SUA și Mexic, distribuția articolelor pe piață realizându-se prin intermediul a 4 divizii.


Susținut de sisteme software perfect integrate, distribuitorul a obținut vizibilitate și control sporit asupra întregii afaceri și a reușit să depășească cu succes provocările cu privire la: procesarea volumelor mari de date, vizibilitatea asupra informațiilor și optimizarea proceselor de lucru. Datorită soluțiilor Senior Software, echipa Kreativ are acces la date corecte și actualizate, de oriunde și oricând, beneficiază de trasabilitate completă asupra produselor, generează rapoarte detaliate și analize complexe, iar procesul de vânzare se desfășoară într-un mod mult mai eficient.


„Timpul este o resursă foarte importantă și, deoarece am observat că reprezentanții noștri de vânzări și clienții pierd foarte mult timp dacă nu au informații în timp real, am căutat optimizări în tot procesul de vânzare, iar Senior Software ne-a ajutat în acest sens. Cu ajutorul aplicației ERP mobile, reprezentantul de pe teren poate să ofere clientului informații reale despre stoc și preț, informații legate de situația lui financiară și multe alte date importante pentru agenții noștri. Pot spune că s-a scurtat foarte mult timpul pentru preluarea și livrarea comenzilor.


De asemenea, pentru mine și pentru colegii mei este foarte important să știm, la zi, tot ce se întâmplă în cadrul firmei. Fiindcă noi lucrăm cu furnizori care poate au în gama lor chiar și 10.000 de produse, este esențial să gestionăm cât mai corect și eficient importul de date. Exporturile și prelucrarea de date, posibilitatea de a urmări istoricul facturilor și situațiile clienților, precum și evoluția unui produs și tendințele lui pe piață, alături de posibilitatea de a face previziuni legate de comenzi sunt alte aspecte importante obținute cu sistemele Senior Software”, a spus Attila Simon, Director General – Kreativ.


În ceea ce privește platforma de e-commerce, distribuitorul are posibilitatea să optimizeze și mai mult procesul de vânzare, să promoveze mai eficient portofoliul de produse, să îmbunătățească relația cu clienții, precum și să crească numărul de comenzi livrate. Totodată, raportările și analiza datelor, posibile cu BI, permit companiei să obțină o imagine clară asupra întregii activități, precum și asupra direcției de business pe care trebuie să o urmeze.


Datorită utilizării de sisteme perfect integrate, datele sunt transmise automat și cu acuratețe, dintr-un sistem in altul, ceea ce permite conectarea rapidă a proceselor de business, eliminarea erorilor și scurtarea timpilor de lucru pe diferite operațiuni. 


„În timp ce unii vorbesc cu îngrijorare despre criză, noi o vedem ca pe o oportunitate și avem în continuare planuri foarte mari, care, cu siguranță, vor fi susținute de sistemele Senior Software. Dacă nu ne adaptăm la noul context, dacă nu ne mișcăm repede să oferim servicii mai multe și mai bune, să schimbăm anumite proceduri și procese, atunci poate nici o să mai fim peste câteva luni. Însă, din fericire, noi avem în spate o soluție integrată și un partener de încredere cu care colaborăm de peste 10 ani.


Foarte important de reținut este faptul că orice implementare de proiect trebuie să fie realizată de o echipă bună. Senior Software chiar ascultă cererile clienților și adaptează toate soluțiile, în funcție de nevoile companiei, făcându-le să fie mult mai ușor de folosit, mult mai viabile și mai stabile pe viitor. Noi am trecut prin momente foarte grele în toți acești ani de activitate și, dacă nu aș fi avut soluția de la Senior Software, nu aș fi supraviețuit prin acele momente foarte dificile”, a declarat Attila Simon, Director General – Kreativ.


Conducerea companiei a ales să înceapă colaborarea cu Senior Software după ce a efectuat o analiză amănunțită a soluțiilor software din piață, dar și ca urmare a recomandărilor altor companii care foloseau cu succes sistemele integrate. Profesionalismul echipei Senior Software și experiența vastă a acesteia, au fost alte aspecte care au contat în alegerea furnizorului ca partener de dezvoltare. Detaliile despre rezultatele obținute de distribuitorul din Satu Mare, cu ajutorul soluțiilor ERP, BI și B2B ecommerce, pot fi vizualizate în Studiul de caz VIDEO Kreativ – afacere gestionată cu sisteme software integrate.


Despre Kreativ


Kreativ este distribuitor național de unelte profesionale și materiale de instalații, cu un portofoliu de aproximativ 15.000 de produse de la furnizori consacrați din Europa, SUA și Mexic. Compania din Satu Mare, cu o cifră de afaceri de circa 9 milioane de euro, este activă pe piața din România prin intermediul a 4 divizii (Novapex - instalații sanitare, de încălzire și ventilație HRV, Bolman - accesorii, echipamente, scule electrice și manuale, DIY - produse pentru bricolaj, Magazine online - SculeShop și Shopinstalatii).


Despre Senior Software


Senior Software este furnizor și dezvoltator de sisteme software performante pentru managementul integrat al afacerilor. Fondată în 2003, compania a realizat peste 500 de implementări de succes, utilizând cele mai noi tehnologii. Senior Software implementează sisteme intuitive de tip ERP, BI, SCM, MES, E-commerce și Hardware. Compania își desfășoară activitatea în 5 locații din România (București, Constanța, Cluj, Iași, Timișoara), având o echipă de peste 200 de angajați.

.

Cuvinte cheie:  Senior Software  Attila Simon  Kreativ  SeniorVisualBI 

Imagini

Distribuitorul Kreativ: “Avem în spate o soluție integrată și un partener de încredere, cu care colaborăm de peste 10 ani”
Distribuitorul Kreativ: “Avem în spate o soluție integrată și un partener de încredere, cu care colaborăm de peste 10 ani”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.