Marius Dorin Lulea (AUR): ne opunem categoric majorării de taxe în construcții, agricultură, horeca și IT!

25 iulie 2023, 12.27 - Afaceri   Politic   Social  

București - 25 iulie 2023 -

Protestele anunțate în perioada imediat următoare de organizațiile profesionale și sindicatele din domeniu sunt pe deplin justificate, având în vedere pericolul iminent de intrare în faliment care amenință o parte dintre companiile din domeniu.


Este momentul ca reprezentanții mediului de afaceri și angajații din domeniu să își spună punctul de vedere! Acest guvern nu înțelege decât vocea străzii, iar cei care muncesc și susțin bugetul României trebuie să își susțină drepturile acum, cât nu e prea târziu. Numai un protest public mai poate opri dezastrul care amenință mii de companii cu dispariția! , susține prim-vicepreședintele Alianței pentru Unirea Românilor, Marius Dorin Lulea.


Goana disperată după bani a guvernului pune în pericol unele dintre cele mai performante ramuri ale economiei din România. Creșterile de taxe anunțate de executiv pot bloca piața construcțiilor pentru că renegocierea contractelor aflate în execuție este un proces de durată, iar modificarea costurilor de execuție blochează continuarea lucrărilor începute. În industria construcțiilor, aproximativ jumătate din volumul de lucrări este contractat de instituții ale statului, ceea ce implică o procedură complicată de modificare a contractelor. Nici piața privată nu este scutită de convulsii, având în vedere că va fi obligată să opereze creșteri ale bugetelor de execuție în cazul lucrărilor deja negociate.


˝Guvernul transferă din nou pe umerii românilor și a mediului privat povara propriei incompetențe. În loc să reformeze aparatul de stat și să taie din costuri acolo unde acestea nu se justifică, actuala coaliție preferă să trimită nota de plată exact către companiile care susțin de ani de zile bugetul național prin taxele și impozitele pe care le plătesc˝, susține prim-vicepreședintele Alianței pentru Unirea Românilor, Marius Dorin Lulea.


Riscul iminent provocat de majorarea taxelor anunțată de guvern este o reacție în lanț care ar putea acutiza criza imobiliară într-o piață deja perturbată de scumpirea creditelor bancare.


Singura soluție rațională pentru depășirea crizei pe care o traversează economia României rămâne reformarea administrației publice și reducerea costurilor cu personalul prin scoaterea din sistem a clientelei politice care sufocă aparatul de stat.


Prim-vicepreședintele Alianței pentru Unirea Românilor, Marius Dorin Lulea, este doctor în ingineria construcțiilor și antreprenor în acest domeniu. Lulea este unul dintre cei mai titrați specialiști din industria construcțiilor din România și foarte un bun cunoscător al pieței de specialitate.


Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor

.

Cuvinte cheie:  Marius Dorin Lulea  AUR  construcții  agricultură  horeca  IT 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.