Noutăți de vară de la Dino Parc: Sleepover, traseu de aventură și concerte

06 iulie 2023, 04.02 - Afaceri   Social   Turism  

București - 06 iulie 2023 -

Dino Parc Râșnov, una dintre cele mai vizitate locații turistice din România, propune noi activități de vară în programul parcului tematic. Vizitatorii mari și mici pot alege acum, pe lângă activitățile deja anunțate, să parcurgă un traseu de aventură de 100 metri lungime, aflat la o înălțime de 6 metri, să se bucure de concerte în aer liber sau să rămână peste noapte și să doarmă la cort alături de cei 120 de dinozauri.


Mai multe detalii, precum și programul complet al activităților de vară ce vor avea loc la Dino Parc Râșnov se găsesc pe pagina oficială de Facebook a parcului și pe website-ul www.dinoparc.ro.


Traseu de aventură


Dacă mereu te-ai întrebat cum se vede lumea de la înălțimea unui dinozaur, traseul ăsta de aventură e pentru tine.  Aflat la o înălțime de 6 metri și o lungime de 100 de metri, pe acest traseu își pot testa curajul cei mici, dar și cei mari, cu o înălțime minimă de 130 de cm. Traseul se poate parcurge în deplină siguranță datorită echipamentului de securitate și a echipei de supraveghetori, singura condiție fiind să stai cu ochii în patru după dinozaurii zburători.


Sleepover


Una dintre cele mai iubite activități sezoniere din Dino Parc se întoarce. De acum și până când începe școala, fiecare noapte de vineri și sâmbătă poate fi petrecută în compania dinozaurilor fioroși. Biletul de acces include foc de tabără și marshmallow pentru fript, tur ghidat pe înserat printre cei 120 de dinozauri, vânătoare de colți de dinozauri prin pădure, jocul Dino Quiz cu premii, acces la cinema 9D, la locurile de joacă și la expozițiile din căsuțele din copaci, mic dejun și multă, multă distracție.


Pașii pentru rezervarea locurilor la SleepOver și detaliile acestei activități se pot afla de pe pagina de Facebook Dino Parc Râșnov și de pe site-ul www.dinoparc.ro .


Concerte în aer liber


Poate nu știați, dar giganții din cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei sunt mari iubitori de muzică. Odată cu venirea lunii august distracția va fi la dublu - trupa favorită a tuturor copiilor, Gașca Zurli, va concerta la Dino Parc Râșnov de două ori, atât pe 15 august, cât și pe 26 august. Accesul la concerte va fi inclus în biletul de intrare în parc, iar programul va fi anunțat curând pe canalele de social media ale Dino Parc Râșnov.


Dino Parc - Destinația Anului


Cu atât de multe activități, nu e de mirare că Dino Parc Râșnov a intrat în finala Destinația Anului 2023 pentru Marele Premiu la votul telespectatorului. Poți vota în mod gratuit la următorul link.


Despre Dino Parc Râșnov


Dino Parc Râșnov este cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei și un muzeu în aer liber, votat Destinația Anului 2023 la categoria Parcuri de distracție și aventură. Parcul are o suprafață de 4 hectare, pe care se întinde un traseu cu peste 120 de dinozauri în mărime naturală. Printre alte activități regăsite în parc se numără un traseu de aventură în copaci, o tiroliană, două locuri de joacă pentru copii, o cameră labirint cu lasere, un atelier de pictură pentru copii, un cinematograf 9D și unul în aer liber, precum și diferite expoziții științifice naționale și internaționale. Informații suplimentare puteți găsi și pe paginile oficiale: www.dinoparc.ro și facebook.com/dinoparcrasnov.

.

Cuvinte cheie:  Dino Parc Râșnov  Sleepover  Traseu de aventură    Gașca Zurli 

Imagini

Noutăți de vară de la Dino Parc: Sleepover, traseu de aventură și concerte

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.