Începe hackathon-ul EY Tech Challenge pentru programatori juniori

București - 17 mai 2023 -

Liderul pieței de servicii de audit și consultanță, EY România, organizează în București primul hackaton dedicat studenților și programatorilor juniori. Premiul cel mare de la prima ediție EY Tech Challenge este în valoare de 3.000 de Euro.


EY Tech Challenge se adresează programatorilor la început de drum. Hackaton-ul organizat de EY în perioada 20-21 mai 2023 este deschis studenților, dar și programatorilor juniori cu maximum 3 ani experiență în muncă, absolvenți ai unor programe universitare, persoane care s-au instruit individual sau care au terminat o școală IT.


Fanii decongestionării traficului, pasionații de urbanism și toți cei care prețuiesc siguranța în orașul în care trăiesc sunt invitați să se alăture competiției - scopul comun va fi de a crea două aplicații inovatoare care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții în București. În doar 24 de ore, participanții vor fi provocați să îmbunătățească viitorul orașului în care trăiesc, iar aplicațiile lor vor fi evaluate pe trei coordonate - tehnic, creativ și susținerea prezentării, de către un juriu format din 5 membri. Toți participanții beneficiază constant pe durata evenimentului de consiliere și mentorat din partea specialiștilor EY Tech.


Hackaton-ul EY Tech Challenge are loc fizic, la Commons Unirii. Echipele vor fi formate din 3 membri care se pot înscrie în competiție aici până pe 18 mai. Numărul maxim de echipe este de 20. Echipele incomplete sau candidații fără echipă își vor găsi perechea prin intermediul EY.


“Cele mai mari câștiguri pe care le va avea o echipă la început de drum înscrisă la EY Tech Challenge sunt networking-ul și accesul la knowledge-ul tuturor mentorilor și juraților. Industria de tech cu siguranță că e una foarte ofertantă pentru studenți și specialiștii entry level, iar participarea la hackaton-ul EY poate reprezenta un punct forte în CV-ul juniorilor”, declară Irina Mînzală, Talent Lead EY România & Moldova.


“La EY vedem integrarea tehnologiei şi a inovaţiei în tot mai multe companii si domenii, dar si investiţii importante în tehnologii nepoluante și oraşe inteligente. Demarăm primul hackaton 100% EY cu o temă ce vizează calitatea vieții în oraș tocmai pentru a-i conecta mai bine pe programatorii aflați la început de drum cu problematica principală a acestui secol - sustenabilitatea și dezvoltarea orașelor inteligente”, declară Cătălina Dodu, Head of EY România Technology Consulting & EY South Cluster Cybersecurity Lead.


Pentru mai multe informații, persoana de contact este Anda Huțanu, Communication Officer EY România, email: Anda.Hutanu@ro.ey.com; tel 0720.191.064

.

Cuvinte cheie:  EY Tech Challenge  școală IT  Hackaton-u  Irina Mînzală 

Imagini

Începe hackathon-ul EY Tech Challenge pentru programatori juniori
Începe hackathon-ul EY Tech Challenge pentru programatori juniori
Începe hackathon-ul EY Tech Challenge pentru programatori juniori

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.