Încrederea în economie își revine, pe măsură ce temerile legate de recesiunea din 2023 se estompează

10 mai 2023, 02.41 - Afaceri   Social  

București - 10 mai 2023 -

Cel mai recent sondaj privind condițiile economice, realizat de ACCA și IMA, conturează o îmbunătățire a situației economice.


Încrederea crește în întreaga lume, pe măsură ce apar semne clare de îmbunătățire a activităților economice.


În timp ce sondajul privind condițiile economice globale (GECS) din primul trimestru al anului 2023 arăta o încredere mai scăzută decât în urmă cu un an, aceasta a crescut pentru al treilea trimestru consecutiv, pe măsură ce scad temerile legate de perspectivele unei recesiuni în 2023.


Aceste vești bune sunt subliniate de cei doi indici GECS de "teamă", indici care reflectă preocupările respondenților cu privire la posibilitatea ca proprii clienții și/sau furnizorii să dea faliment. Ambele serii s-au îmbunătățit față de trimestrul IV din anul 2022. Într-adevăr, îngrijorările legate de furnizori au scăzut până la cel mai mic nivel din 2020 până în prezent. Și, deși comenzile noi au stagnat în acest trimestru, sondajul a arătat îmbunătățiri atât în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, cât și cheltuielile de capital (capex).


Deși, având în vedere că Băncile Centrale continuă să majoreze ratele dobânzilor și efectul politicilor monetare asupra economiei reale este întârziat , precum și apariția provocărilor recente din sectorul bancar, ar putea fi, totuși, prea devreme pentru a răsufla ușurați.


Jamie Lyon, directorul departamentului de Competențe, Sectoare și Tehnologie al ACCA, a declarat: "Economia globală a intrat în 2023 cu mai mult avânt decât se așteptau mulți. Încrederea a crescut pe măsură ce mediul de business s-a adaptat la consecințele războiului ruso-ucrainean. Climatul economic a fost ajutat de o relaxare mai rapidă a restricțiilor de tip zero-COVID din China și de prețuri mai aproape de normal la energie în Europa, care ar trebui să contribuie la reducerea inflației generale și ar putea determina o stabilizare a politicilor monetare de austeritate ale Băncilor Centrale, dar există încă anumite riscuri care pot persista”.


Loreal Jiles, vicepreședinte al departamentului de cercetare și leadership la IMA, a declarat: "Dacă ne uităm la schimbarea indicilor de încredere GECS pe tot parcursul trimestrului, se poate observa îmbunătățirea cu 30 de puncte a încrederii în Europa de Vest. Cu toate acestea, optimismul nu s-a limitat doar la Europa - America de Nord, Asia-Pacific și Asia de Sud au înregistrat, de asemenea, o îmbunătățire semnificativă. Aceasta a fost o redresare pe scară largă, cu excepția Africii și a Orientului Mijlociu."


Deși comenzile noi la nivel mondial sunt în stagnare, un factor care susține revenirea încrederii ar putea fi scăderea nivelului de îngrijorare cu privire la creșterea costurilor. Presiunile asupra costurilor par să fi atins punctul maxim, deși rămân încă mult peste media înregistrată istoric de sondajul GECS care se desfășoară de aproximativ 10 ani la nivel global. Prețurile materiilor prime rămân scăzute, iar Europa a beneficiat de revenirea prețurilor la gazele naturale la nivelurile înregistrate înainte de invazia Rusiei în Ucraina.


Încrederea la nivel mondial a crescut pentru al treilea trimestru consecutiv, nu doar datorită domolirii preocupărilor legate de costuri, ci și pentru că grijile legate de accesarea finanțelor și de fluidizarea plăților au scăzut.


Într-adevăr, rapoartele privind problemele legate de promptitudinea plăților au scăzut la al doilea cel mai mic nivel din istoria sondajului. Îmbunătățirea condițiilor macroeconomice pare să fi încurajat, de asemenea, companiile să își revizuiască planurile de investiții și de angajare.


Reacțiile companiilor la schimbările din mediul economic sunt vizibile - bilanțurile companiilor care intenționează să majoreze investițiile în capital și în personal au crescut pe parcursul trimestrului, la fel și cele ale companiilor care intenționează să crească numărul de locuri de muncă.


Acest lucru este o surpriză, având în vedere politicile monetare restrictive ale Băncilor Centrale din întreaga lume. În ultimele 12 luni s-a înregistrat cea mai agresivă înrăutățire simultană a politicilor monetare din ultimii 40 de ani, din punct de vedere al ritmului și amplorii. Este curios faptul că acest lucru nu a avut încă un impact semnificativ asupra condițiilor de finanțare și asupra intențiilor de investiții și de angajare ale companiilor. Dar politica monetară funcționează cu decalaje lungi și variabile, ceea ce ar putea reprezenta o problemă, pe parcursul anului.


Citiți aici raportul complet al GECS


Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați :


ACCA News Room


E: newsroom@accaglobal.com


Twitter: @ACCANews


accaglobal.com


Despre ACCA: ACCA este Association of Chartered Certified Accountants. Suntem o comunitate globală în creștere, formată din 241.000 de membri și 542000 de membri viitori, cu sedii în 176 de țări și regiuni, care susține cele mai înalte valori profesionale și etice.


Pentru noi, contabilitatea este o profesie de bază a societății, care susține atât sectoarele publice, cât și pe cele private. De aceea, ne-am angajat să dezvoltăm o profesie contabilă globală puternică și să promovăm numeroasele beneficii pe care aceasta le aduce societății și indivizilor, în colaborare cu asociațiile profesionale naționale.


Începând cu 1904, ne-am asumat să fim o forță pentru binele public. Și, pentru că suntem o organizație non-profit, construim o profesie globală durabilă, reinvestind surplusul nostru pentru a oferi valoare membrilor și a dezvolta profesia pentru generația următoare.


Prin calificarea ACCA, lider mondial, oferim tuturor oportunitatea de a experimenta o carieră plină de satisfacții în contabilitate, finanțe și management. Iar folosind cercetările și studiile noastre, ducem profesia mai departe, răspunzând la întrebările de astăzi și pregătindu-ne pentru mâine. Aflați mai multe despre noi la accaglobal.com


Despre IMA® (Institute of Management Accountants)


IMA® este una dintre cele mai mari și mai respectate asociații axate exclusiv pe promovarea profesiei de contabilitate. La nivel global, IMA sprijină profesia prin cercetare, programele CMA® (Certified Management Accountant) și CSCA® (Certified in Strategy and Competitive Analysis), educație continuă, networking și promovarea celor mai înalte practici etice de afaceri.


Numit de două ori Professional Body of the Year de către The Accountant/International Accounting Bulletin, IMA are o rețea globală de aproximativ 140.000 de membri în 150 de țări și 350 de filiale profesionale și studențești. Cu sediul central în Montvale, N.J., SUA, IMA oferă servicii localizate prin intermediul celor patru regiuni globale ale sale: America, Asia/Pacific, Europa și Orientul Mijlociu/India. Pentru mai multe informații despre IMA, vă rugăm să vizitați www.imanet.org.


Despre GECS


Sondajul privind condițiile economice globale (GECS), realizat în comun de ACCA și IMA, este cel mai mare sondaj economic periodic realizat de contabili din întreaga lume, atât prin numărul de respondenți, cât și prin gama de variabile economice pe care le monitorizează. GECS se desfășoară trimestrial de peste 10 ani. Principalii săi indici sunt buni indicatori ai activității economice și oferă o perspectivă valoroasă asupra opiniilor profesioniștilor din domeniul financiar cu privire la variabile cheie, cum ar fi investițiile, ocuparea forței de muncă și costurile. Cercetarea de teren pentru sondajul din primul trimestru al anului 2023 a avut loc între 21 februarie și 7 martie 2023 și a adunat 802 răspunsuri: 382 de la membrii ACCA și 420 de la membrii IMA. ACCA și IMA doresc să mulțumească tuturor membrilor care și-au făcut timp să răspundă la sondaj. Perspectivele lor din prima linie cu privire la soarta companiilor din întreaga lume sunt cele care fac din GECS un barometru de încredere pentru economia globală. 

.

Cuvinte cheie:  GECS  condiții economice  ACCA  IMA  Jamie Lyon 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.