Flip.ro, tânărul start-up românesc care încurajează economia circulară prin recondiționarea telefoanelor mobile pe care le reintroduc pe piață ca noi, anunță un parteneriat cu tbi bank, pentru opțiuni de plată și finanțare pe platforma online, care să îi ajute pe români în alegerea unui telefon mobil.
Începând cu luna mai a acestui an, cei care vor să cumpere un telefon recondiționat de pe Flip.ro au la dispoziție și opțiunile de plată oferite de tbi bank. Cele două companii pun la dispoziția clienților, în exclusivitate, serviciul de micro-finanțare 100% online Try Now Pay Later, ce oferă o perioadă de grație de 30 de zile la plata cumpărăturilor. Astfel, ajută clienții să ia o decizie de cumpărare informată, după ce au testat gratuit, timp de 30 de zile, telefoanele recondiționate de Flip.
„Este, adesea, dificil să decizi dacă un telefon ți se potrivește sau nu, iar testarea lui înainte de a-l achiziționa costă, de obicei. De aceea, opțiunea Try Now Pay Later pe care o oferim prin parteneriatul cu Flip.ro este un mare beneficiu pentru clienți. Consumatorii pot descoperi mai repede ce produs li se potrivește, iar după 30 de zile pot face prima plată. Această soluție ajută și la educarea publicului, dar și la creșterea vânzărilor”, declară Ionuț Sabadac, VP Merchant Solutions la tbi bank.
Pe lângă servicul Try Now Pay Later, tbi bank oferă clienților Flip și:
● oferta de micro-finantare BNPL (Buy Now Pay Later), în 4 rate fără costuri, și cu opțiunea de plată în rate fixe (între 6 și 60 de rate);
● oferta de creditare 100% online, 24/7, cu rate fixe pe o durată de până la 5 ani;
● Opțiunea de plată în 4 rate fixe fără dobândă.
„Ne continuăm misiunea de a promova atitudinile de consum mai responsabile, și avantajele pe care telefoanele recondiționate le au, fiind prietenoase atât cu mediul înconjurător, cât și cu buzunarul. Prin parteneriatul cu tbi bank, și lansarea în premieră a serviciului Try Now Pay Later, vrem să oferim clienților șansa de a testa telefoanele în condiții de zi cu zi, pentru a vedea că un telefon recondiționat este la fel de bun ca unul nou. Această opțiune de plată ne ajută să contribuim la dezvoltarea pieței prin educarea publicului cu privire la beneficiile economiei circulare”, declară Alexandru Burghelia, Co-Fondator Flip.ro.
Condițiile de eligibilitate pentru opțiunile de finanțare tbi bank disponibile pe Flip.ro sunt: cetățenia română, vârsta cuprinsă între 18 și 75 de ani, venit minim de 1.250 Lei și vechime de minim 3 luni la actualul angajator pentru salariați, sau venit minim de 1.000 Lei pentru pensionari.
Telefoanele recondiționate de Flip sunt verificate în 67 de teste de calitate, atât hardware cât și software, de echipa de 83 de specialiști din service-ul propriu. Flip.ro oferă garanție de cel putin 12 luni, drept de retur 30 de zile, livrare rapidă, și prețuri cu până la 40% mai mici comparativ cu prețurile telefoanelor noi. Fiecare telefon recondiționat de Flip are, în medie, o amprentă de carbon cu 63% mai mică ca cea a unui telefon nou, contribuind la protejarea mediului înconjurător.
Despre Flip.ro
Flip.ro este un marketplace înființat la finalul anului 2019, de către 3 tineri antreprenori: Alin Luca, Alex Burghelia și George Moroianu. În prezent, Flip este liderul companiilor de tehnologie din România care cumpără și vând telefoane recondiționate. Ca și în cazul cumpărării unui telefon nou, produsele achiziționate de la Flip.ro includ o garanție de cel puțin 12 de luni, 30 de zile drept de retur, livrare rapidă și suport permanent pentru clienți. În plus, cumpărarea unui telefon recondiționat contribuie la protejarea planetei.
Din 2021, compania face parte din grupul eMAG de la care a primit și finanțare de 8 milioane de euro, a ajuns la peste 160 de angajați și s-a lansat deja în Bulgaria și Ungaria. Până acum peste 210.000 de clienţi au apelat la Flip.ro pentru a vinde sau cumpăra un telefon ca nou.
Date client:
FLIP TECHNOLOGIES S.R.L.
Tel. 021 9181
E-mail: contact@flip.ro
Adresa: Splaiul Independenței 319, Sema Parc, București, Sector 6