Țuca Zbârcea & Asociații, alături de Carrefour în cea mai mare tranzacție din retailul alimentar din ultimii ani

03 mai 2023, 02.33 - Afaceri   Social   Justiţie  

București - 03 mai 2023 -

Carrefour a anunțat recent că a semnat un acord cu Louis Delhaize Group pentru achiziția subsidiarei locale care operează în România sub brandul „CORA”. Gigantul francez a fost consiliat de o echipă multidisciplinară de avocați din cadrul Țuca Zbârcea & Asociații.


După aprobarea tranzacției de către autoritățile competente, Carrefour va prelua 10 hipermarketuri Cora și 8 magazine Cora Urban și aproape 2.400 de angajați, în cadrul celei mai importante tranzacții din sectorul retail din ultimii ani.


Reprezentantul legal al cumpărătorului a fost societatea de avocați Țuca Zbârcea & Asociații, a cărei echipă multidisciplinară a acoperit întregul spectru de chestiuni juridice, incluzând aspecte de drept societar și comercial, fuziuni și achiziții, drept imobiliar, dreptul concurenței, dreptul muncii, proprietate intelectuală etc. Avocații au asistat Carrefour și pe parcursul procesului de due diligence, precum și în legătură cu negocierea documentelor tranzacției și semnarea acestora. Tranzacția este supusă aprobării autorităților de concurență relevante și se preconizează a fi finalizată până la sfârșitul anului 2023.


Echipa a fost condusă de Răzvan Gheorghiu-Testa (Partener), alături de Horia Ispas (Partener) și Raluca Vasilache (Partener), împreună cu Veronica Aman (Managing Associate) și Dana Barbu (Managing Associate).


Țuca Zbârcea & Asociații este una dintre cele mai mari societăți de avocatură independente din România, activând cu succes în toate domeniile dreptului afacerilor. De asemenea, este cea mai bine clasată firmă de avocatură din România în directorul juridic Legal 500 EMEA și, în general, este cotată în eșalonul superior al caselor de avocatură românești, fiind foarte apreciată deopotrivă de clienți și confrați pentru capacitatea de a oferi soluții inovatoare, cât și practice în domeniul juridic.

.

Cuvinte cheie:  Țuca Zbârcea & Asociații  avocat  Carrefour  retail alimentar  

Imagini

Țuca Zbârcea & Asociații, alături de Carrefour în cea mai mare tranzacție din retailul alimentar din ultimii ani

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.