SunProjekt: echipamente și servicii complete pentru kit-uri fotovoltaice la cheie

31 martie 2023, 11.36 - Afaceri   Construcţii   Social  

București - 31 martie 2023 -

În contextul schimbărilor climatice accelerate și a creșterii galopante a costurilor cu energia, SunProjekt - o companie cu o misiune nobilă și obiective ambițioase - pune la dispoziția persoanelor fizice sau juridice, echipamente și servicii complete pentru sisteme / kit-uri fotovoltaice la cheie, cu și fără stocare de energie.


Înființată în Băicoi, Prahova, compania SunProjekt beneficiază de experiența managerială din perioada construirii business-ului Wetterbest, fondat de omul de afaceri Dragoș Irimescu. Având o experiență de peste 25 de ani în producerea și furnizarea de sisteme complete durabile pentru acoperișuri destinate construcțiilor rezidențiale și industriale, compania Wetterbest domină azi piața locală, având o producție anuală de peste 10 milioane de metri pătrați de țiglă metalică.


La vasta experiența managerială Wetterbest, s-a adăugat realizarea cu succes a numeroaselor proiecte electrice complexe, în prezent SunProjekt pregătindu-se să devină unul din principalii furnizori locali de Centrale Electrice Fotovoltaice (CEF) complete de 3 KW – 5 MW, formate din panouri fotovoltaice, invertoare, structuri de rezistență si materialele electrice aferente.


Principalele avantajele ale folosirii energiei regenerabile


Utilizarea energiei regenerabile poate reduce dependența de sursele de energie importate și poate crește independența energetică, lucru de dorit în contextul internațional în care ne aflăm.  Deși costurile inițiale ale instalării sistemelor de energie regenerabilă pot fi mai mari decât cele ale sistemelor tradiționale, costurile pe termen lung sunt mai mici datorită faptului că energia regenerabilă este gratuită și inepuizabilă. Devenind Prosumator, poți chiar să primești bani pentru energia produsă și stocată în rețea.


Energia regenerabilă poate fi integrată în strategiile de dezvoltare durabilă și poate contribui la crearea unui sistem energetic mai durabil și mai sigur pentru viitor. Nu în ultimul rând, dezvoltarea și implementarea surselor de energie regenerabilă poate crea noi locuri de muncă în domeniul energiei regenerabile și în industriile asociate.


De ce să alegi soluțiile SunProjekt


Produsele si serviciile Sun Projekt se adresează atât persoanelor juridice, cat și celor fizice, care doresc sa implementeze un sistem / kit fotovoltaic solar pentru a deveni independente energetic, pentru a face economie la factura de electricitate, dar și celor care doresc să-și crească autonomia energetică, sa producă și să vândă energie verde. Si acest lucru, indiferent dacă discutăm despre segmentul rezidențial, comercial sau industrial.


De asemenea, o direcție importantă de business a SunProjekt este vânzarea de echipamente către firmele instalatoare, prin prisma stocurilor mari disponibile în orice moment.


Echipa SunProjekt, formată din personal specializat in vanzarea de echipamente electrice fotovoltaice, are capacitatea de a-și asista clienții în fiecare etapă a proiectului, de la consilierea cu privire la soluțiile optime, până la proiectare, execuție și punerea în functiune a sistemelor fotovoltaice. 

.

Cuvinte cheie:  SunProjekt  echipamente electrice  kit-uri fotovoltaice  energie regenerabila 

Imagini

SunProjekt: echipamente și servicii complete pentru kit-uri fotovoltaice la cheie

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.