Medicover România lansează Bursele Medicover în parteneriat cu Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”

12 decembrie 2022, 01.00 - Afaceri   Sănătate   Social  

București - 12 decembrie 2022 -

Medicover, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale private din România, anunță semnarea unui parteneriat exclusiv cu Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” București, prin care acordă 30 de burse pentru cursanții unității de învățământ. Bursele finanțează integral anul III de studii și au o valoare totală de aproximativ 40.000 de euro.


Alături de susținerea financiară, bursele vor cuprinde stagii de practică în clinicile și spitalele Medicover, precum și mentorat pentru probele practice și pentru realizarea temelor de curs din partea coordonatorilor de îngrijiri pacienți din cadrul Medicover. Bursele vor fi acordate în urma unui proces de selecție coordonat de Medicover și reprezentanți ai Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”.


Ne-am angajat să punem nevoile pacientului pe primul loc, iar acest angajament înseamnă să avem o forță de muncă bine pregătită. Oferirea acestor burse este doar una dintre inițiativele pe care le avem la nivel de companie, prin care investim susținut în pregătirea personalului nostru, încă de pe băncile școlii, cu obiectivul final de a crește accesul la servicii medicale de calitate”, a declarat dr. Florinela Cîrstina, Director General Medicover România.


Bursele Medicover vin să răspundă unei nevoie presante la nivel de societate. România are un număr limitat de asistenți medicali, raportat la media europeană. Datele Comisiei Europene arată că în țara noastră activează 7,5 asistenți medicali la 1.000 de locuitori, media UE fiind de 8,4. Un studiu comandat anul acesta de Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” şi Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu” din Bucureşti a evidențiat că România are nevoie urgentă de peste 50.000 de asistenţi medicali pentru a face faţă provocărilor sanitare din următorii ani, generate de îmbătrânirea populaţiei şi deteriorarea accentuată a sănătăţii categoriilor vulnerabile, în special copii şi bătrâni.


Suntem foarte bucuroși să putem oferi elevilor noștri din anul III, calificarea asistent medical generalist, această mare oportunitate de carieră. Medicover este cel mai dinamic și mai performant sistem de asigurare a sănătății din România și aduce o vastă experiență internațională, unică la noi în țară. Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” este, de asemenea, lider în formarea asistenților medicali, cu experiență de peste 33 de ani și relații internaționale bine dezvoltate”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu, Director General, Preşedinte al Consiliului de Administrație al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”.


Medicover investește constant în pregătirea personalului medical și sanitar, prin programe interne de pregătire profesională, organizarea de conferințe medicale, facilitarea accesului la tehologii de top și prezentarea de exemple de bune practici, la nivel internațional.


Parteneriatul dintre Medicover și Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” vizează îmbunătățirea condițiilor de îngrijire pentru pacient și susținerea respectului pentru sănătatea și viața acestuia. În acest sens, asistentul medical are un rol cheie, alături de medic. Colaborarea permite adaptarea actului educațional la cerințele concrete ale angajatorului, reducând timpul necesar pentru atingerea nivelului de performanță optim.


Despre Medicover România


Din 1995, Medicover România a devenit unul dintre cei mai importanți furnizori de pe piața serviciilor de sănătate private, cu o rețea de 41 de clinici în București și în țară, patru spitale generaliste: în București, Cluj-Napoca, Oradea și Craiova, 28 de cabinete on-site și peste 250 de unități medicale partenere. Spitalele Medicover corespund celor mai înalte standarde medicale și deservesc o gamă largă de specialități medicale și chirurgicale. Pentru mai multe informații, vizitați: www.medicover.ro.


Medicover România face parte din Medicover, companie internațională de servicii medicale și de diagnostic, înființată în 1995. Medicover operează o rețea extinsă de clinici, spitale, facilități de îngrijire specializată și laboratoare. Piețele principale ale Medicover sunt Polonia și Germania. În 2021, Medicover a avut venituri de 1.377 milioane de euro și peste 38.000 de angajați. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul www.medicover.com.


Despre Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”


Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din București este cea mai mare instituție de învățământ preuniversitar sanitar particular din România, înființată în 1990, de dr. Mioara Mincu, personalitate marcantă a lumii medicale.


Cu o experienţă de peste 30 de ani în domeniul Educaţiei pentru Sănătate, Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” pregăteşte asistenţi medicali pentru 3 calificări: Asistent Medical Generalist, Asistent Medical de Farmacie şi Asistent Medical de Balneofiziokinetoterapie şi Recuperare - o profesie mereu actuală şi care oferă posibilităţi de angajare atât în ţară, cât şi în străinătate. Certificatul de absolvire este eligibil internațional.


Ceea ce diferenţiază Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” de celelalte şcoli de profil este preocuparea de a le oferi elevilor o pregătire la nivel european, prin programe educaţionale complexe. De asemenea, orientarea profesională şi creşterea angajabilităţii absolvenţilor reprezintă un alt aspect important în activitatea școlii.


Din 1999, școala este membră a Modulului European de Nursing (ENM), rețea formatӑ din şcoli şi universitӑți de profil din 17 țӑri europene. De asemenea, prin Acreditarea Erasmus+, pentru perioada 2022 – 2027, 175 de elevi de la toate calificările profesionale vor beneficia de stagii de practică în spitale din țările europene. Pentru mai multe detalii, vizitați site-ul școlii: www.scoalacdavila.ro

.

Cuvinte cheie:  Medicover România  Bursele Medicover  Carol Davila  scoala postliceala 

Imagini

Medicover România lansează Bursele Medicover în parteneriat cu Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”
Medicover România lansează Bursele Medicover în parteneriat cu Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.