Cărturești investește 450.000 de euro în AudioTribe, prima platformă românească de audiobooks, la doar un an de la lansare

București - 17 august 2022 -

Librăriile Cărturești au anunțat că se alătură AudioTribe – prima platformă românească cu audiobooks în limbile română și engleză – investind 450.000 de euro în proiect, la un an de la lansarea acestuia. Cărțile audio, formatul cu cea mai rapidă creștere la nivel global, au luat avânt și pe piața din România odată cu apariția AudioTribe.ro (lansat în august 2021 sub numele Echo Audiobooks).


Cu zeci de parteneri de renume din lumea editorială, AudioTribe a vândut până în prezent peste 25.000 de audiobooks și și-a diversificat portofoliul de la câteva sute de cărți audio în limba română până la peste 15.000 de audiobooks în limbile română și engleză disponibile ascultătorilor. Pe fondul creșterii costului hârtiei și al tiparului, care s-a dublat sau chiar triplat, investiția în asset-uri audio este o mutare strategică, pe care și editurile o îmbrățișează – ritmul de înregistrare ajungând, la unele edituri, chiar și la 10 titluri pe lună.


„Suntem entuziasmați să ne alăturăm oficial unui proiect pe care l-am urmărit cu interes și l-am susținut încă de la început. La Cărturești am construit mereu experiențe în jurul cititorilor noștri, ascultând feedback și modelându-ne propunerea în funcție de interesele, așteptările și visurile celor care ne trec pragul. Credem că AudioTribe vine în continuarea acestor așteptări, adăugând în ecosistemul pieței de carte din România o dezvoltare necesară. În ritmul alert al vieților noastre, posibilitatea de a continua sau de a muta lecturile în contexte noi este game-changing pentru un cititor. Să poți asculta o carte în timp ce faci naveta, pregătești masa sau alergi în parc înseamnă uneori să dublezi sau chiar să triplezi numărul cărților citite într-o lună. Iar asta este benefic pentru cititori, în primul rând, dar și pentru autori, editori și, în general, pentru întreaga piață de carte. Cu cât aducem mai mulți oameni în jurul cărților – tipărite sau audio – cu atât mai aproape suntem de misiunea noastră de a transforma România prin lectură.” – Șerban RADU, co-fondator Cărturești


Investiția Cărturești va aduce bestsellere în portofoliul exclusiv AudioTribe


Pentru AudioTribe, urmează luni pline. „De obicei, autorii și agenții literari de prestigiu oferă drepturile de distribuție pentru cele mai bune audiobookuri doar dacă acestea ajung pe platforme unde pot fi cumpărate de ascultători. AudioTribe este, deci, singura platformă românească ce poate distribui orice titlu, fiindcă audiobookurile ascultate rămân ale utilizatorilor. Din acest motiv, prioritatea noastră este să ne concentrăm pe achiziția de titluri premium și să aducem cele mai bune cărți audio. Avem în plan să dublăm portofoliul în limba română, mai ales prin producție proprie, și urmează să extindem portofoliul în limba engleză de la 15.000 la 60.000 de titluri. Investiția partenerului nostru strategic, Cărturești, ne confirmă că suntem pe drumul cel bun, iar sprijinul lor ne ajută să gestionăm împreună cea mai mare librărie de audiobookuri a unui serviciu din România.”Radu Nicolau, co-fondator AudioTribe.


Planurile de dezvoltare ale start-up-ului cuprind investiții și în studiouri noi – cele 4 studiouri deținute sunt deja prea puține pentru ritmul accelerat al înregistrărilor –, redarea pe capitole a audiobookurilor și extinderea portofoliului, prin introducerea podcasturilor în platformă. În plus, se va pune accentul în continuare pe dezvoltarea funcționalităților aplicației.


Am primit multe feedback-uri de la tribers, cum ne place să ne numim ascultătorii. Pozitive și constructive. Una dintre cele mai apreciate funcționalități ale aplicației este posibilitatea de a descărca audiobookul securizat în aplicație și de a-l putea asculta oriunde, fără să fie nevoie de date mobile sau de semnal.”, declară Radu Nicolau.


Piața de audiobooks din România: topul audiobookurilor și profilul ascultătorilor.


Într-un an de ascultare, audiobookurile de dezvoltare personală sunt cele mai căutate, urmate de seriile SF, thrillere și crime. Topul este condus de Atomic Habits, bestseller internațional cu peste 7 milioane de exemplare vândute la nivel global, urmat de Tată bogat, tată sărac și Începe cu de ce. În limba engleză, topul este condus de audiobookurile-fenomen Sapiens și Homo Deus.


În categoria ficțiune audiobookurile de tip „experiență” au fost cele mai ascultate: Dune, narat de Andi Vasluianu (printre cei mai elogiați naratori în review-uri), Acolo unde cântă racii, o carte puternic descriptivă, narată de Adriana Muraru, și seria Clubul Crimelor de Joi.


Aproximativ 60% dintre ascultători sunt femei, un procent inversat față de piața străină, unde majoritatea ascultătorilor sunt bărbați. Media de ascultare este estimată la 7.2 ore de ascultare pe lună. Cei mai mulți dintre ascultători încheie un audiobook pe lună și continuă abonamentul chiar și după cele 30 de zile gratuite oferite de AudioTribe.


Pentru un audiobook pe lună, care poate ajunge până la 20 de ore de ascultare, prețurile încep de la 6.99 euro, adică aproximativ 35 de lei. 


Misiunea AudioTribe rămâne aceea ca românii să încerce experiența unui audiobook – de aceea, oricine poate asculta și descărca offline, în aplicație, până la 3 audiobookuri gratuit, plata fiind subvenționată de către platformă. Experiența începe cu un cont creat pe site-ul www.audiotribe.ro.


AudioTribe este disponibil în toată Europa, cu excepția Regatului Unit, Ciprului, Maltei și Irlandei de Nord.


Despre Cărturești


Cărturești este prima librărie-concept din România, deschisă la finalul anului 2000 și dedicată unei noi experienţe de cumpărare și promovare a cărţii şi a produselor culturale. Devenit cel mai important lanț de librării de pe piața din România, Cărturești are în prezent 39 de spații care redefinesc ideea de librărie. Printre librăriile flagship ale brandului se numără Cărturești Carusel, inclusă în topul The Telegraph al celor mai frumoase librării din lume, Cărturești Verona, cel mai mare spațiu dedicat lecturii și ofertei de carte din București sau Cărturești Modul, o librărie de cultură vizuală care aduce în plus o grădină interioară, o galerie de artă contemporană și o cafenea.

.

Cuvinte cheie:  Cărturești  librarie  Radu Nicolau  AudioTribe 

Imagini

Cărturești investește 450.000 de euro în AudioTribe, prima platformă românească de audiobooks, la doar un an de la lansare
Cărturești investește 450.000 de euro în AudioTribe, prima platformă românească de audiobooks, la doar un an de la lansare

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.