REI a depus mai mult de 15% din totalul celor peste 650 de proiecte pentru instalarea de panouri fotovoltaice în România, prin PNRR. Peste 3.500 MW energie regenerabilă urmează să fie instalați în România în următoarea perioadă. „Interesul a fost uriaș, dublat de o muncă titanică”

București - 27 iunie 2022 -

Peste 100 de clienți au apelat la specialiștii REI pentru a atrage sprijin nerambursabil necesar instalării de panouri fotovoltaice;


Un număr de 668 de proiecte s-au depus pentru instalarea de panouri fotovoltaice și centrale eoliene cu sprijin nerambursabil din PNRR;


Aproximativ un sfert din energia consumată în România provine din surse regenerabile;


Ministerul a lansat deja în consultare Schema de ajutor de stat și Ghidul Specific aferente Măsurii de investiții I5 – Asigurarea eficienței energetice în sectorul industrial, cu o alocare de 62 mil. EUR.


REI, al doilea cel mai mare grup de firme din România specializat în atragerea de finanțări nerambursabile cu fonduri europene sau prin mecanisme de ajutor de stat, potrivit datelor din 2021, a depus peste 100 de proiecte de finanțare nerambursabilă pentru instalarea a peste 600 MW energie regenerabilă, prin componenta C6 – Energie din PNRR, una dintre cele mai așteptate și solicitate măsuri de sprijin din acest an, care s-a încheiat în data de 22 iunie.


Potrivit consultanților REI, interesul a fost unul uriaș, iar ritmul de lucru a fost extrem de ridicat în ultimele săptămâni, întrucât documentația a fost una complexă, ce a cuprins un studiu de fezabilitate, analiză institutională, analiză DNSH („Do No Significant Harm” – „A nu dăuna semnificativ mediului”) etc.


„Am depus proiecte pentru peste 100 de clienți, cu capacități instalate de la 0,2 MW, la 70 MW. Interesul pentru măsura C6 – Energie din PNRR a fost uriaș, am primit sute de solicitări pentru finanțare, în plus, am alocat resurse noi, un număr de aproximativ 15 colegi noi ni s-au alăturat pentru a reuși să pregătim dosarele și să aplicăm cu succes, în termen. Ne bucurăm ca Ministerul Energiei a decis prelungirea  sesiunii de depunere cu peste 50 de zile, asta a ajutat companiile, consultanții și proiectanții să definitiveze proiectele și să faciliteze elaborarea unor proiecte complete în termenul definit”, a declarat Roxana Mircea, managing partner REI.


Printre clienții REI care au apelat la finanțare nerambursabilă prin sprijinul PNRR – Componenta C6 – Energie se numără companii din domeniile producției de materiale de construcții, servicii poștale - curierat, ciment, procesare carne, mall-uri, dar și dezvoltatori de parcuri industriale.


Câte companii au solicitat sprijin de la Ministerul Energiei pentru panouri fotovoltaice din bugetul PNRR


Un număr de 668 de proiecte au fost depuse pe platforma pusă la dispoziție de Ministerul Energiei pentru finanțare prin PNRR, în vederea instalării de panouri fotovoltaice și centrale eoliene, arată datele publicate de Minister.


Din totalul proiectelor depuse, echipa REI a intermediat un număr de peste 100 proiecte, respectiv peste 15% din total.


Potrivit calculelor REI, cele 668 de proiecte depuse prin platformă vor aduce în plus în România peste 3.500 MW capacitate instalată de energie verde, atât solară, prin panouri fotovoltaice, cât și eoliană.


Companiile interesate de creșterea eficienței energetice au avut la dispoziție, în ultimele săptămâni, posibilitatea de a depune proiecte de investiții pentru montarea de panouri fotovoltaice de cel puțin 0,2 MW capacitate instalată, pentru care ar fi putut solicita până la cel mult 15 milioane de euro.


Măsura de finanțare cu sprijin din PNRR a fost anunțată de Ministerul Energiei în prima parte a acestui an, pentru ca ea să debuteze pe 31 martie. Inițial, măsura prevedea posibilitatea de depunere timp de 30 de zile, până la 30 aprilie, însă aceasta a fost prelungită de trei ori, odată cu 30 de zile, apoi cu încă două săptămâni, ca în final să mai fie prelungită cu încă o săptamână, ca răspuns la solicitările mediului de business care nu avea timpul necesar să pregătească documentația necesară.


„Înainte de demararea efectivă a scrierii proiectelor, orice investiție ce a presupus montarea unui panou solar sau a unei centrale eoliene a avut nevoie de un studiu de fezabilitate, realizat de o companie specializată, care putea dura între două săptămâni până la cel mult o lună, în funcție de complexitatea sa. În proiectele noastre am ales să colaborăm cu cele mai mari companii de proiectare în energie din România, cu timpi foarte buni de livrare, lucru materializat și în proiectele noastre și pentru care suntem recunoscători. Odată elaborat studiul de fezabilitate (SF) și finalizată analiza cost-beneficiu (ACB), ambele necesare pentru derularea proiectului, am început pregătirea documentației, scrierea proiectului, întocmirea de rapoarte și tot necesarul, în așa fel încât să fim siguri că proiectele respectă până în cel mai mic detaliu cerințele din Ghid. A fost o muncă titanică”, a subliniat Roxana Mircea.


Eurostat: Aproximativ un sfert din energia consumată în România provine din surse regenerabile: „Vedem un potențial uriaș”


România are un potențial uriaș de a atrage investiții în domeniul energiei regenerabile, iar acest lucru se va datora atât politicii stabilite de Uniunea Europeană ca până în 2050 țările membre să folosească, în cea mai mare parte, energie verde, cât și a situației de la granița cu Ucraina, unde războiul ar putea provoca mari dezechilibre în lanțul de aprovizionare cu energie.


Potrivit datelor Eurostat, energia regenerabilă a reprezentat 22,1% din totalul de energie consumată în anul 2020, peste așteptările UE, în timp ce ponderea vehiculelor electrice a reprezentat peste 10% din total.


Aproximativ un sfert din energia consumată în România (24,5%) provine din surse regenerabile, mai arată datele Eurostat, țara noastră situându-se pe locul 11 din cele 28 state membre, cu mult peste țări precum Polonia (16,1%) sau Ungaria (13,9%), dar și peste Bulgaria, care se situează în urma noastră în clasament, pe locul 12.


Suedia (60,1%), Finlanda (43,8%) și Letonia (42,1%) sunt țările din UE cu cea mai mare pondere a energiei regenerabile în total consum, în timp ce Islanda (83,7%) și Norvegia (77,4%) sunt țările din afara spațiului comunitar cu cea mai mare pondere a consumului energiei regenerabile la nivel european.


„Utilizarea energiei din surse regenerabile are multe beneficii potențiale și viitoare, inclusiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, diversificarea surselor de aprovizionare cu energie și reducerea dependenței de piețele de combustibili fosili (în special de petrol și gaze, pe piețe precum Rusia). Creșterea surselor de energie regenerabilă poate stimula, de asemenea, ocuparea forței de muncă în UE, prin crearea de locuri de muncă în noile tehnologii "verzi". Vedem un potențial uriaș în acest sector pentru țara noastră în anii următori, iar măsurile de sprijin precum cel inclus în Componenta C.6 - Energie este doar un pas către un viitor verde”, a mai precizat Roxana Mircea.


Componenta C.6 Energie din PNRR a fost una dintre cele mai așteptate măsuri de sprijin pentru investiții în creșterea eficienței energetice și reducerea consumului pentru companiile cu activitate în România, cu un buget total alocat de circa 600 milioane euro, parte a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).


Pentru instalarea de panouri fotovoltaice, companiile au putut solicita sprijin nerambursabil în valoare de  750.000 EUR/MW – pentru capacități instalate între 0,2 MW (exclusiv) și 1 MW (inclusiv), respectiv 425.000 EUR/MW – pentru capacități instalate mai mari de 1 MW.


Pentru centrale eoliene, companiile interesate au putut solicita sprijin nerambursabil de 1,3 mil. EUR/MW - pentru capacități instalate între 0,2 MW (exclusiv) și 1 MW (inclusiv), respectiv 650.000 EUR/MW - pentru capacități instalate mai mari de 1 MW.


Ajutorul maxim care s-a putut acorda pentru un proiect de investiţii nu putea depăşi 15 milioane euro pe întreprindere, pe proiect de investiții.


Ministerul a lansat deja în consultare, pe 22 iunie, Schema de ajutor de stat și Ghidul Specific aferente Măsurii de investiții I5 – Asigurarea eficienței energetice în sectorul industrial, cu o alocare de 62 milioane euro, pentru care deja se poartă discuții avansate cu potențialii beneficiari.


„Mediul de afaceri asteaptă cu interes și alte axe de finanțare, respectiv proiectele din Fondul de Modernizare pentru energie regenerabilă adresate agriculturii, dar si altor domenii. Interesul rămâne foarte ridicat pentru soluțiile verzi, ca o alternativă la gazele și petrolul rusești, mai ales că avem aproape un conflict care se poate anunța de durată, iar sancțiunile impuse Rusiei pot crea dezechilibre majore în aprovizionarea cu energie. România are nevoie ca de aer de aceste finanțări adresate investițiilor în energie”, a conchis Roxana Mircea.


Despre REI Grup


REI FINANCE ADVISORS și REI INTERNATIONAL CONSULTING, parte a REI Grup, sunt companii specializate în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor de investiții atât prin fonduri europene nerambursabile (Programul Operational Regional, Programul Operational Infrastructura Mare, PNDR), cât și pe scheme de ajutor de stat (HG 495/2014, HG 807/2014, HG 332/2014, OUG 81/2019, OUG 130/2020).


Potrivit datelor din 2021, REI se situează pe locul al doilea, la nivel național, în topul companiilor de consultanță specializate în atragerea de finanțări prin fonduri europene și ajutoare de stat.


Echipa REI numără în prezent circa 60 de consultanți, preponderent seniori, în zece birouri regionale, cu o vastă experiență în domeniul atragerii de fonduri nerambursabile pentru companiile cu activitate pe plan local sau internațional.


REI a reușit cu succes atragerea finanțării pentru peste 800 de clienți la nivel național, cu peste 1.000 de proiecte implementate și o rată de succes – lider în domeniu – de 99%.


Cu o experiență de peste 10 ani, specialiștii REI se adaptează ușor cerințelor pieței, cunoscând foarte bine mecanismele fondurilor nerambursabile și identifica oportunitățile de obținere de finanțări din surse interne și externe. Aceștia gestionează eficient activitățile proiectelor, relația cu autoritățile publice și pe cea cu companiile private, atât companii multinaționale, cât și companii antreprenoriale, românești. Mai multe detalii despre activitatea REI, aici.


.

Cuvinte cheie:  REI  Roxana Mircea  PNRR 

Imagini

REI a depus mai mult de 15% din totalul celor peste 650 de proiecte pentru instalarea de panouri fotovoltaice în România, prin PNRR. Peste 3.500 MW energie regenerabilă urmează să fie instalați în România în următoarea perioadă. „Interesul a fost uriaș, dublat de o muncă titanică”
REI a depus mai mult de 15% din totalul celor peste 650 de proiecte pentru instalarea de panouri fotovoltaice în România, prin PNRR. Peste 3.500 MW energie regenerabilă urmează să fie instalați în România în următoarea perioadă. „Interesul a fost uriaș, dublat de o muncă titanică”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.