Luna copiilor se sărbătorește la Veranda Mall cu un super concert în aer liber Gașca Zurli

02 iunie 2022, 11.44 - Afaceri   Social   Evenimente   Mediu  

București - 02 iunie 2022 -

În data de 9 iunie, părinții care doresc să le ofere copiilor momente de bucurie, sunt invitați la un super concert în aer liber cu Gașca Zurli, care revine și în 2022 pe scena Veranda Mall. Participarea este gratuită, iar pe lângă mult așteptatul concert, cei mici vor admira un spectacol de dans și vor avea parte și de alte surprize.


Evenimentul dedicat copiilor are loc în data de 9 iunie în amfiteatrul exterior al centrului comercial din zona Obor. Programul începe la ora 17:30 cu un spectacol de dans, pus în scenă de Ana Dance, urmat de concertul susținut de Gașca Zurli, programat pentru ora 19:00.


“După o perioadă cu interacțiune limitată, a venit din nou momentul să aducem comunitatea împreună și să ne bucurăm de experiențe inedite. În luna iunie, scena Veranda Mall este, desigur, dedicată copiilor, care au ocazia să se distreze alături de personajele preferate din Gașca Zurli, să descopere bucuria mișcării alături de Ana Dance și să savureze deliciile oferite de gelateria Siviero Maria și siropurile de fructe YO. În plus, îi avem ca parteneri pe Apiland, care au grijă de sănătatea celor mici și a întregii familii. Am pregătit toate ingredientele pentru un eveniment memorabil, pe care îl facem cadou comunității.”, a declarat Oana Boiangiu, Senior Marketing Coordinator Veranda Mall.


Veranda Mall, alături de partenerii săi pentru acest eveniment și de artiștii care vor urca pe scenă, promit o atmosferă de poveste pentru toți participanții, fie ei mici sau mari. Muzica, dansul trec dincolo de vârstă și îndeamnă la relaxare, voie bună și dezvoltarea propriei laturi creative.


“Gașca Zurli revine cu bucurie la Veranda Mall și vă mulțumim că ne dați ocazia să ne întâlnim cu un număr atât de mare de copii. De fiecare data spectacolele organizate la voi au adus în amfiteatrul Veranda Mall mii de copii care ne-au văzut live pentru prima data. Sunteți gazde minunate și vă mulțumim că faceți ca valorile Zurli și felul nostru de a colora viețile copiilor prin cântec, joc și voie buna să ajungă la un număr atât de mare de familii din București”, declara Mirela Retegan, fondatorul Zurli.


.

Cuvinte cheie:  Veranda Mall  Mirela Retegan  Gașca Zurli 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.