Ţuca Zbârcea & Asociaţii a asistat Petrom în semnarea contractului cu Petrofac

13 iulie 2010, 03.02 - Afaceri   Petrol   Avocatură  

Bucureşti - 13 iulie 2010 - Ţuca Zbârcea & Asociaţii a asistat OMV Group/ Petrom, cea mai mare companie româneasca de petrol şi gaze, la încheierea contractului cu firma britanică Petrofac, liderl mondial în domeniul serviciilor în industria petrolieră.

Echipa de avocaţi a Ţuca Zbârcea & Asociaţii a fost coordonată de Cornel Popa, Partner, împreună cu, în principal, avocaţii Andreea Lisievici, Associate, Cristian Radu şi Anca Puşcaşu (ambii având calitatea de de Managing Associate).

Parteneriatul între cele două companii se va derula pe o perioadă de 15 ani şi vizează creşterea producţiei din nouă zăcăminte deţinute de Petrom în zona Ţicleni, în sud-vestul României. În acest sens, pe durata contractului, toate operaţiunile de producţie şi serviciile aferente inclusiv salariaţii implicaţi în aceste activităţi vor fi transferaţi la Petrofac, în timp ce OMV Petrom va rămâne responsabil cu supervizarea operaţiunilor şi plata cantităţii de ţiţei produsă.

„Contractul de servicii pentru îmbunătăţirea producţiei încheiat între Petrom şi Petrofac reprezintă o premieră absolută din punct de vedere juridic ;i comercial pentru piaţa românească. Ne bucură că am avut posibilitatea alături de echipa implicată în proiect de a fi deschizători de drumuri în domeniu. Faza finală a negocierilor a solicitat implicarea la maxim a avocaţilor noştri în rezolvarea unor probleme juridice deosebit de complexe”, a declarat Cornel Popa.

Pe baza condiţiilor contractuale agreate, Petrom va rămâne deţinătorul contractelor de concesiune, în timp ce Petrofac va asigura expertiza, tehnologiile necesare cât şi resursele financiare şi umane în vederea creşterii producţiei din cele nouă zăcăminte cu cel puţin 50% în următorii 5 ani. Totodată Petrom va fi responsabil cu supervizarea operaţiunilor şi va plăti pentru cantitatea de ţiţei produsă.

Despre Ţuca Zbârcea & Asociaţii:

Cu o echipă formată din 80 de avocaţi în cadrul biroului din Bucureşti, Ţuca Zbârcea & Asociaţii este singura firmă de avocatură independentă din România cu prezenţă în Spania. De asemenea, societatea deţine un sediu secundar în Cluj-Napoca, care funcţionează în asociere cu Nistorescu, Şomlea & Asociaţii, precum şi o reţea de parteneriate în principalele oraşe ale României. Cu venituri de 22,7 milioane de Euro în 2009, în creştere de la 18,6 milioane de Euro în 2008, Ţuca Zbârcea & Asociaţii a înregistrat cele mai bune performanţe financiare din România, potrivit unor clasamente realizate de diverse publicaţii locale.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii a primit numeroase recunoaşteri şi distincţii pe plan local şi internaţional, fiind câştigătoarea premiului „Firma de Avocatură a Anului” în ultimii patru ani şi desemnată „Cea mai inovatoare casă de avocatură din Europa Continentală” în 2009 de către Financial Times. De asemenea, firmei i-a fost acordată cea mai importanţă distincţie acordată de directorul internaţional de specialitate Chambers Europe – premiul „Law Firm of the Year” (Chambers Europe Awards for Excellence 2010), pentru performanţele înregistrate în anul 2009, proiectele semnificative gestionate, evoluţia strategică impresionantă şi excelenţa în relaţia cu clienţii.

Contact marketing
Alina Pintică
Tel: (40-21) 204 88 90
E-mail: alina.pintica@tuca.ro
Mobil: 0723 526 389

http://www.tuca.ro/

Cuvinte cheie:  Ţuca Zbârcea & Asociaţii  avocatură  companii  contracte 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.