Asociația Împreună în Depresia Postnatală și Secom® Healthcare Grup au organizat primul eveniment dedicat sănătații mentale materne din România
Depresia postnatală este o condiție medicală care afectează 1 din 8 mame la nivel mondial, iar în țara noastră situația este similară, potrivit experților. Pentru a crește gradul de conștientizare a acestei afecțiuni, Asociația Împreună în Depresia Postnatală (A.I.D.P.) a organizat miercuri, cu sprijinul Secom® Healthcare Group - primul eveniment dedicat sănătății mentale materne din România.
„Din păcate, în ciuda incidenței mari, depresia postnatală este încă un subiect nediscutat în rândul mamelor care, de teamă că vor fi judecate, aleg să ascundă ori să își nege suferința. Ori recunoașterea este primul pas spre vindecare. Cred că prin acest eveniment și de altfel prin întreaga campanie ajutăm mamele, și implicit familiile lor, să recunoască această afecțiune și să ceară ajutor de la specialiști, pentru a o trata. Să mergi la psihoterapeut nu este o rușine, este o necesitate și poate fi chiar o oportunitate de a te cunoaște mai bine și de a deveni astfel un părinte mai bun pentru copilul tău,“ a spus Alina Harsan, fondatoarea Asociației Împreună în Depresia Postnatală.
La eveniment au participat mai mulți specialiști printre care: doctorul Mircea Preda – medic primar obstetrică și ginecologie și managerul maternității din Brașov, doamna profesor doctor Maria Mitrică – medic primar pediatru, Antoneta Galeș – trainer pentru facilitatori în sănătate mentală, Irina Dumitrache - psihoterapeut integrativ și Crina Coliban - specialist în alăptare și diversificare – care au abordat dintr-o perspectivă 360° depresia postpartum. În cadrul evenimentului s-a discutat despre factorii favorizanți ai acestei afecțiuni, modificările hormonale apărute în timpul sarcinii și al nașterii, presiunea adusă de noul rol de mamă și de noile responsabilități, dar și despre soluții de tratament.
Evenimentul face parte dintr-o campanie mai amplă „Depresia postnatală nu e un moft, e reală” derulată împreună cu Secom® Healthcare Group, care își propune să crească gradul de conștientizare, informare și suport emoțional, pentru a preveni și trata această afecțiune. Până acum, au fost realizate 2500 de broșuri informative care, încă din luna martie, au început să fie oferite proaspetelor mame din maternitatea Brașov. Campania beneficiază și de sprijinul psihoterapeutei Ana-Maria Paveluc, care oferă suport psihoemoțional telefonic, în mod gratuit, în fiecare zi de vineri între 16:00 și 18:00.
„Sănătatea mentală este la fel de importantă ca sănătatea fizică. Doar dacă noi, părinții, suntem sănătoși fizic și echilibrați emoțional putem să ne susținem copiii, astfel încât să își atingă potențialul maxim. La Secom, credem în rolul esențial pe care îl are educația pentru sănătate, de aceea ne bucurăm mult să susținem campania <Depresia postnatală nu e un moft, e reală> și, în timp, să ajutăm la prevenirea acestei afecțiuni,” a spus Alina Tătaru, Corporate Communications Manager Secom®.
În următoarele luni, Asociația Împreună în Depresia Postnatală își propune să distribuie broșuri informative și să fie prezentă la cursuri de puericultură în alte două maternități din țară, pentru a fi mai aproape nu doar de mame, ci și de tați. Se estimează că 1 din 10 tați ar putea să resimtă stările unei depresii postpartum, în urma lipsei somnului și a schimbărilor apărute în viața cuplului.
Despre depresia postpartum
Depresia postnatală poate apărea oricând după naștere, chiar și după un an de zile de la aceasta, și se manifestă printr-o labilitate afectivă a proaspetei mame, ale cărei simptome includ: insomnie, iritabilitate sau furie, oboseală extremă, sentimente de vinovăție, rușine sau lipsa de valoare, modificări de dispoziție, dificultate de a se atașa de copil, gânduri că își va răni copilul. Netratată, depresia postpartum poate dura un an sau mai mult, iar uneori, o depresie netratată poate deveni o formă cronică de boală.
Despre Asociația Împreună în Depresia Postnatală (A.I.D.P.)
A.I.D.P. este o organizație non-guvernamentală, singura de acest fel din România, înființată în 2021 de un grup de mame care au trăit experiența depresiei postpartum.
Misiunea asociației este îmbunătățirea calității de mamă și de familie prin creșterea gradului de conștientizare, informare și suport emoțional, având în vedere prevenirea depresiei perinatale și tratarea problemelor de sănătate mentală apărute în perioada pre și postnatală. Mai multe detalii despre A.I.D.P. și campania „Depresia postnatală nu e un moft, e reală” găsiți pe www.aidp.ro.
Despre Secom® Healthcare Group
Secom® Healthcare Group este o organizație de referință pe piața din România, creată în jurul Secom®, pionier și lider de autoritate în soluții de medicină integrativă, care și-a construit o reputație solidă în domeniul importului și comercializării de suplimente alimentare premium.
Misiunea Secom® Healthcare Group este aceea de a contribui la îmbunătățirea sănătății și a stării de bine a oamenilor prin produse și servicii de înaltă calitate, inovatoare și de încredere.
Dorința de a face bine se află în ADN-ul fondatorilor și al oamenilor din echipa Secom®. „Depresia postnatală nu e un moft, e reală” este doar unul dintre proiectele sociale susținute de companie în 2022, în cadrul programului „Împreună în Slujba binelui”.
Mai multe detalii găsiți pe www.secom-healthcare.com