România este o țară puternică agricol, care are capacitatea de a asigura securitatea alimentară a cetățenilor săi

15 martie 2022, 10.36 - Afaceri   Social   Mediu   Agricultură  

București - 15 martie 2022 -

Clubul Fermierilor Români are o înțelegere foarte bună a puterii și resurselor agriculturii românești și consideră că nu există niciun risc privind securitatea alimentară națională. România este o țară puternică agricol, din acest motiv nu trebuie dat curs speculațiilor privind riscul de securitate alimentară.


Clubul Fermierilor Români elaborează analize pe baza unor date concrete privind piața și comerțul cu cereale, realizând rapoarte de piață utile pentru fermieri, în scopul valorificării mai eficiente de către aceștia a producțiilor agricole.


Clubul Fermierilor Români trimite către autoritățile române analize săptămânale privind piața cerealelor la nivel național, regional și global, evidențiind impactul pentru România.


Clubul nu a făcut și nu va face estimări și scenarii de evoluție privind prețul la raft al produselor agroalimentare, ne referim in particular la speculațiile din ultimele zile privind o presupusă criză a uleiului de floarea-soarelui și evoluția prețului acestui produs.


În ceea ce privește situația stocurilor și tendințele privind prețul la semințele de floarea-soarelui și a uleiului procesat, Clubul Fermierilor Români precizează că mecanismele de piață stabilesc prețurile, iar contextul geopolitic poate genera speculații, dar acestea nu au niciun temei să se manifeste în prezent în România.


Guvernul României cunoaște și monitorizează situația stocurilor de cereale si produse agroalimentare la nivel național, are la dispoziție mecanisme de intervenție pentru a aplica strategia cea mai potrivită în funcție de evoluția situației în care România se regăsește la nivel regional și internațional.


Ca urmare a informațiilor vehiculate în spațiul public privind evoluția prețului la raft la uleiul de floarea-soarelui, Clubul Fermierilor Români face următoarele precizări în legătură cu declarațiile despre acest subiect și modul în care au fost interpretate datele referitoare la tendințele din piața de cereale, în mod particular cea a semințelor de floarea-soarelui, în contextul generat de războiul din Ucraina.


România este cel mai mare producător de semințe de floarea-soarelui la nivel european și are capacitatea de a-și asigura singură consumul intern și necesarul de procesare.


România este un rezervor de materie primă pentru Uniunea Europeană, este net exportator. Criza regională este un moment potrivit de analiză pentru a găsi modalitățile necesare de a procesa mai mult în țară, astfel încât să generăm valoare adăugată pentru țara noastră.


Conjunctura regională, care a creat o perturbare în aprovizionarea din bazinul Mării Negre, generează efecte care afectează toată Europa, nu doar România.


România are fabrici de procesare și capacități de producție pentru a susține producția de ulei din materia primă proprie necesară consumului intern și nu depinde de importul de ulei de floarea-soarelui pentru a asigura acest consum național.


Clubul Fermierilor Români susține cu responsabilitate că țara noastră are toate resursele agroalimentare, că dispune de o capacitate strategică europeană în domeniul agricol, iar contextul regional actual atât de dificil nu trebuie să fie folosit pentru a genera speculații privind presupuse riscuri la adresa siguranței și securității alimentare a cetățenilor României.


Despre Clubul Fermierilor Români


Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociație non-profit și neguvernamentală a fermierilor din România. Membrii asociației sunt fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și bunele practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu.


Obiectivul principal al Clubului Fermierilor Români este să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare și elaborare a reglementărilor europene și naționale în domeniul agricol, cu scopul de a crește performanța fermierilor din România.


Activitatea asociației este organizată pe proiecte, bazate pe nevoile fermierilor, aprobate de Consiliul Director și puse în practică de unitatea executivă a Clubului. Proiectele vizează domeniile legislativ, fiscal, tehnologie și resurse umane și își propun să identifice soluții care să răspundă în mod real, concret, problemelor cu care se confruntă fermierii.


Clubul Fermerilor Români lansează și derulează programe și proiecte concrete pe patru direcții strategice de acțiune: reprezentare, consiliere și consultanță, formare și leadership, informare și comunicare.


www.cfro.ro


.

Cuvinte cheie:  Clubul Fermierilor Români  agricultura  inovatie  alimente 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.