București - 28 februarie 2022
-
La 11 ani de la apariția pe piața românească a celei mai învăluite de mister opere semnate de Carl Gustav Jung, Cartea Roșie, Editura Trei aduce o premieră de anvergură prin lansarea celebrelor Cărți Negre, care au stat la baza acesteia. Mult așteptatele caiete de însemnări ale medicului psihiatru și analist elvețian reprezintă o lansare eveniment, atât pentru domeniul psihologiei și psihoterapiei, cât și pentru piața editorială de carte. În plus, prin acest demers al Editurii Trei, România devine a doua țară din lume după Statele Unite ale Americii care traduce și publică manuscrisele „Cărțile Negre”, unele dintre cele mai valoroase documente despre un demers unic in istoria psihologiei: întâlnirea cu Sinele și analiza conținutului propriului inconștient, manifestat prin vise, imagini și fantasme interioare.
”Cărțile Negre reprezintă o bijuterie editorială. Un proiect la care s-a muncit enorm, pe mai multe paliere și pe care, iată, îl aducem în fața cititorului român cu multă bucurie și cu multă speranță. Este bucuria unei recuperări unice și speranța unei transformări și a unei noi căi. Odată cu aceste scrieri intrăm în șantierul unei minți și a unui spirit excepțional și avem acces, într-un mod extins față de Cartea Roșie, la acea parte a personalității numărul 2, puțin cunoscută publicului. Ce poate fi mai interesant și până la urmă mai frumos pur și simplu decât să fii martorul unei întâlniri fabuloase între omul de știintă consacrat, psihologul, psihoterapeutul, medicul inovator și alchimistul dispus să experimenteze pe el însuși tehnici periculoase, riscante, dar în același timp atât de profunde! Avem multe de învățat despre posibilitățile noastre în urma acestei întâlniri”, declară coordonatorul colecției „Misterele inconștientului colectiv” din cadrul Editurii Trei, Silviu Dragomir.
„Caietele transformării lui Jung”, așa cum au fost numite „Cărțile Negre” de Sonu Shamdasani, istoricul, editorul și specialistul în opera jungiană, nu sunt jurnale personale cu note ale întâmplărilor trăite zi de zi, ci însemnările unui autoexperiment unic, pe care autorul l‑a numit „confruntarea cu sufletul său“ și „confruntarea cu inconștientul“. Seria de scrieri cuprinse în perioada 1913 – 1932 oferă o incursiune în demersul autoanalitic parcurs de Jung, cu descrieri ale stărilor sale mentale și reflecții asupra acestora. „Cărțile Negre documentează încercarea lui Jung de a rezolva criza de sens a secolului XX în propria lui persoană, și de a distila de aici un mijloc prin care și alții să poată face la fel, prin psihoterapie”, precizează Shamdasani în nota introductivă.
Primele caiete de însemnări au stat la baza creării lui Liber Novus - Cartea Roșie, ambele lucrări fiind strâns interconectate. Odată cu lansarea acesteia în Statele Unite ale Americii, în 2009, Cărțile Negre au fost expuse public pentru prima dată, în forma originală, la Rubin Art Museum din New York. Demersul oficial de transcriere și redactare a acestora a început la sfârșitul anului 2012, urmat de cel de traducere a operelor, în 2015. Acest ultim proces a durat 5 ani, astfel că, în octombrie 2020 ele devin pentru prima dată accesibile publicului larg, la 59 de ani de la moartea lui Jung.
Proaspăt ieșite din tipar pe piața editorială românească, manuscrisele „Cărților Negre” beneficiază de o prezentare unică și o copertare specială. Pachetul de 7 volume cuprinde totalitatea însemnărilor făcute timp de 19 ani, la scară de unu la unu, iar fiecare volum conține facsimilul respectivei cărți, urmat de o traducere cu observații. Partea preliminară, introducerea, nota traducătorului, anexa cu imagini și indexul au fost incluse într‑un volum separat, care păstrează consecvența numerotării.
.
Cuvinte cheie:
Editura Trei Cărțile Negre C.G. Jung Cartea Roșie