Premieră la Sibiu, de Ziua Națională a Japoniei

22 februarie 2022, 11.15 - Afaceri   Social   Evenimente  

Sibiu - 22 februarie 2022 -

„Ne aflăm aici într-un loc al frumosului, al dialogului, al ideilor. Sibiul continuă să fie o capitală culturală, iar acest lucru îl dovedim noi astăzi. Pentru că, deschidem pentru prima dată în România, la Muzeul Național Brukenthal o expoziție dedicată integral stampelor din era Meiji. Este prima mare expoziție de acest fel și singura din lume la ora actuală”, a declarat Alexandru Chituță, curatorul expoziției, la vernisajul care a avut loc ieri la Sibiu.


Evenimentul a fost organizat cu prilejul Zilei Majestății Sale Împăratul Japoniei și cu ocazia aniversării a 100 de ani de relații diplomatice româno-japoneze. Proiectul este realizat în colaborare cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Ambasada Japoniei în România și Colecția Ukiyo-E George Șerban, fiind cuprins în Axele culturale Brukenthal – colecții private.


Perioada Meiji a fost epoca de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în care Japonia, sub împăratul Meiji, a trecut de la statutul de societate feudală la cel de societate modernă, capitalistă.


Expoziția cuprinde piese din colecția privată a colecționarul George Șerban.


„Sunt foarte onorat să fiu aici, împreună cu dumneavoastră, și să iau parte la această călătorie în lumea Meiji, prin  expoziția găzduită de prestigiosul Muzeu Brukenthal. În ultimii ani, multe muzee importante din România au organizat expoziții de artă japoneză din colecția lui George Șerban. Sunt recunoscător că astfel de inițiative vor permite multor români să descopere arta clasică japoneză. Scene istorice, portrete, personaje imperiale, peisaje și imagini din viața de zi cu zi, vă vor ajuta să descoperiți o parte a Japoniei în epoca Meiji.  Această expoziție îi va aduce pe locuitorii Sibiului mai aproape de arta japoneză, dat fiind că e bine știut că prin Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu colaborăm în domeniul cultural de mulți ani.


Sper ca acest an, primul dintre următorii 100 de ani de relații diplomatice între Japonia și România să continue cu o colaborare culturală de succes și cu o prietenie pe termen lung”, a declarat Excelența Sa, dl. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei.


„Sunt piese originale, lucrate în era Meiji, în perioada 1868-1912. Avem picturi originale, pe mătase, pe hârtie, e prima dată când sunt expuse în România și foarte rar chiar și în afară. Eu nu am văzut în lume nicio expoziție Meiji. Ceea ce am vrut să facem, este un proiect mult mai complet și mai complex decât cele realizate în trecut. Cred că ne-a reușit”, a spus colecționarul George Șerban.


„Acest eveniment are loc sub semnul dialogului. Acum șapte ani am avut șansa, bucuria și onoarea să-l cunosc pe actualul Împărat. O oră și jumătate am vizitat Palatul Imperial. Am primit din mâinile domniei sale premiul Japoniei. Peste puțin timp, am primit o altă distincție din mâna Împăratului, grație dialogului. Cred că putem dedica această întâlnire dialogului. Și este prima dată că JTI e partener al Muzeului Brukenthal. Împreună cu domnul Ambasador putem aduce laolaltă oameni care construiesc miracole. Cred că e cel mai bun lucru posibil. Această expoziție se va încheia în cadrul Festivalului de Teatru”, a adăugat Constantin Chiriac, Președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.


„Sunt încântată să fiu la Sibiu într-o astfel de zi. Este nu numai o zi sub semnul Soarelui, ci și o aliniere a aștrilor, prin simbolismul acestei perioade și prin ceea ce se întâmplă în relația dintre România și Japonia. Nu doar că este Ziua Națională a Japoniei, dar cei doi Miniștri de Externe, ai Japoniei și României, au avut o întâlnire în cadrul Reuniunii de la München și au discutat despre relația bilaterală, atât în retrospectiva a 100 de ani de relații diplomatice, cât și în perspectiva Parteneriatului strategic cu Japonia, care urmează să fie semnat în acest an.  Este un acord foarte important, mai ales pentru că Japonia este cel mai mare investitor asiatic în România. Ca reprezentant al unei companii japoneze, partener al Festivalului Internațional de Teatru și al Muzeului Brukenthal, consider că o piatră de temelie a acestui Parteneriat strategic este relația culturală extraordinară între România și Japonia. Această piatră de temelie a fost pusă la Sibiu. Anul trecut am fost parteneri ai unei expoziții despre ie și kimono, care sper să ajungă la Tokio. Anul acesta, susținem expoziția de stampe japoneze. Sper ca acest eveniment să simbolizeze un nou început, la nivelul următor, în relațiile dintre Japonia și România”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova și Bulgaria.


Începând din anul 2018, stampele japoneze au început să fie cunoscute și în România datorită unui program unic în sfera culturală românească, prin expunerea a sute de piese din colecția privată George Șerban, în muzeele din București, Sibiu, Iași, Brașov, Timișoara, Oradea și Bușteni. Peste 400.000 mii de vizitatori au putut vedea lucrările.


„Noua expoziție deschisă la Muzeul Național Brukenthal aduce o premieră în sfera culturală națională și est-europeană: realizarea unei expoziții cu stampe din perioada Meiji care acoperă, în integralitate, teme precum împărat, teatru, Bijin-ga (femei frumoase) și peisaje. În comparație cu alte expoziții realizate până în acest moment cu stampe din perioada Meiji (puține la număr), axate doar pe o singură temă, de pildă Bijin-ga ori axate pe un artist, expoziția de la Sibiu se constituie într-o incursiune completă în lumea stampelor japoneze din perioada Meiji. Așadar, așezăm din nou Sibiul și România pe harta culturală mondială, organizând o expoziție dedicată stampelor japoneze din perioada Meiji dintr-o colecție privată”, a concluzionat Alexandru Chituță.


Expoziţia este organizată de Muzeul Naţional Brukenthal împreună cu Colecția Ukiyo-E George Șerban şi în parteneriat cu Ambasada Japoniei în România, Festivalul Internațional de Teatru Sibiu şi Teatrul Național Radu Stanca şi are ca sponsori pe JTI, Dinamica, Hotel Ramada Sibiu şi Boromir.


Aceasta adresa de email apartine JTI Romania - JT International (Romania) SRL sau JT International Manufacturing SA, cu sediul in Romania, Bucuresti, Bd. Dimitrie Pompei 9-9A, Sector 2. Informatia va fi prelucrata si stocata de JTI Romania in scopul pentru care aceasta a fost transmisa, pentru gestiune adminstrativa si pentru asigurarea securitatii resurselor IT, avand ca temei juridic principal interesul legitim al JTI de a asigura securitatea resurselor IT si a informatiilor si prevenirea accesului neautorizat la acestea si a atacurilor informatice. In vederea optimizarii proceselor IT, informatia va fi putea fi dezvaluita unor societati din grupul JTI si va fi stocata de catre JTI SA in Elvetia si de catre terti furnizori de servicii de cloud in Uniunea Europeana / Spatiul Economic European. Urmatoarele drepturi va sunt garantate: acces, rectificare, stergere, restrictionare si de a va opune prelucrarii. Oricare dintre acestea poate fi exercitat prin transmiterea unui mesaj in acest sens la cloud.romania@jti.com. De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a depune o plangere la Autoritatea de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal.


This email address is owned by JTI Romania - JT International (Romania) SRL or JT International Manufacturing SA. The data you provide us will be processed and stored by JTI Romania for the purpose it was transmitted, for the administrative management and for ensuring the IT security, having as main legal ground the JTI legitimate interest to ensure the security of the IT resources and information and the prevention of the unauthorized access and cyber- attacks. For IT internal processes’ optimization, the data may be disclosed to companies from JTI group and will be stored by JTI SA in Switzerland and by third party cloud providers in the European Union / European Economic Area. The following rights are guaranteed to you: access, rectification, erasure, restriction and to object to the processing. Any of these rights may be exercised by sending an email to cloud.romania@jti.com. You also have the right to lodge a complaint with the National Supervisory Authority For Personal Data Processing.


.

Cuvinte cheie:  Ziua Națională a Japoniei  Meiji  George Șerban  JTI  Gilda Lazăr 

Imagini

Premieră la Sibiu, de Ziua Națională a Japoniei
Premieră la Sibiu, de Ziua Națională a Japoniei
Premieră la Sibiu, de Ziua Națională a Japoniei
Premieră la Sibiu, de Ziua Națională a Japoniei
Premieră la Sibiu, de Ziua Națională a Japoniei

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.