Care sunt obligațiile pentru Fondul de Mediu?

17 ianuarie 2022, 01.07 - Social  

București - 17 ianuarie 2022 -

Ca membră a Uniunii Europene, România este obligată să facă tranziția către o economie circulară. Astfel, agenții economici care introduc pe piață diferite bunuri ambalate trebuie să plătească anumite taxe și contribuții către Fondul de Mediu. Află care este rolul acestor obligații și ce se plătește mai exact din rândurile următoare.


Ce este Administrația Fondului pentru Mediu?


Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, fiind aflată în coordonarea Ministerului Mediului. AFM este instituția construită conform principiilor „responsabilitatea producătorului” și „poluatorul plătește”.


Este cea care asigură sprijinul financiar pentru realizarea proiectelor pentru protecția mediului. Mai exact, susține finanțarea pentru 26 de categorii de proiecte și programe naționale pentru dezvoltare durabilă.


Care este rolul obligațiilor la Fondul pentru Mediu?


În contextul schimbărilor climatice prin care planeta trece, Uniunea Europeană caută să treacă la o economie circulară. În acest scop au fost implementate inițiative care se bazează pe principiul „poluatorul plătește” - nu consumatorul final.


Astfel, pentru a încuraja tranziția către acest tip de economie, Fondul pentru Mediu aplică o serie de taxe, contribuții și sancțiuni. Acestea sunt plătite de agenții economici care introduc pe piața națională bunuri ambalate sau ambalaje de desfacere ori generează deșeuri prin activitățile desfășurate.


Indiferent dacă este vorba de ambalaje primare, secundare, terțiare sau reutilizabile, realizate din plastic, metal, hârtie, lemn, sticlă sau textile, agenții economici sunt obligați prin lege să îndeplinească anumite obiective. Acestea se referă atât la prevenirea deșeurilor, cât și la gestiunea lor corespunzătoare.


Astfel, până în anul 2022 inclusiv, conform legii 249/2015, țintele anuale de reciclare sunt:


60% din greutate pentru hârtie și carton;


60% din greutate pentru sticlă;


50% din greutate pentru metal;


22,5% din greutate pentru plastic și 55% pentru PET;


20% din greutate pentru aluminiu;


15% din greutate pentru lemn


Ulterior, începând din 2023, se urmărește creșterea obiectivelor astfel:


65% din greutate pentru hârtie și carton;


65% din greutate pentru sticlă;


60% din greutate pentru metal;


35% din greutate pentru plastic și 57% pentru PET;


30% din greutate pentru aluminiu;


20% din greutate pentru lemn


Atenție, dacă țintele nu sunt îndeplinite, companiile trebuie să plătească 2 RON per kg pentru diferența dintre obiectivul stabilit și cel efectiv realizat. De asemenea, dacă reprezentanții Fondului pentru Mediu constată că țintele din ultimii 5 ani de activitate nu au fost îndeplinite, se stabilesc sume de plată retroactive.


Ce contribuții, taxe și penalități trebuie plătite?


Operatorii economici vizați sunt obligați:


să stabilească lunar cantitățile de ambalaje pentru care există obligația plății, în funcție de materialele sunt care sunt confecționate


să obțină lunar situația cantităților de deșeuri valorificate prin reciclare sau incinerare, cu recuperare de energie


să declare lunar cantitățile respective


să plătească anual suma datorată pentru neîndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare


De asemenea, declarațiile trebuie să includă informații legate de diferite tipuri de deșeuri: inerte și nepericuloase, baterii și acumulatori, echipamente electrice și electronice, anvelope, fie valorificate sau eliminate prin depozitare.


Alte obligații includ taxele pentru emisiile de poluanți în atmosferă, contribuții pentru substanțe periculoase pentru mediu, ecotaxa (aplicată pungilor și sacoșelor), dar și contribuții pentru veniturile realizate din vânzarea deșeurilor.


Producătorii și importatorii de bunuri ambalate trebuie să respecte o serie de măsuri implementate pentru protejarea mediului. Gestionarea corespunzătoare a deșeurilor este un pas vital pentru conservarea mediului, cu beneficii atât pentru planetă, cât și pentru generațiile următoare.


.

Cuvinte cheie:  Fondul de Mediu  obligatii  taxe  contributii 

Imagini

Care sunt obligațiile pentru Fondul de Mediu?

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.