În numai 11 săptămâni de competiție Open World, 65 afiliați au generat vânzări de 11,6 milioane de euro prin 2Performant

14 decembrie 2021, 10.44 - Afaceri   Social   Evenimente  

București - 14 decembrie 2021 -

Proiectul de gamificare în afiliere lansat de 2Performant a oferit premii săptămânale în bani, dar și marile premii: 15.000 de euro pentru locul 1, 6.000 de euro pentru locul 2 și 4.000 de euro pentru locul 3.


Cei 6 afiliați care au intrat în cursa supremă, Apex, au generat împreună vânzări de 7,9 milioane de euro și comisioane pentru ei de 478.000 de euro.


Compania intenționează să continue acest proiect de gamificare profesională.


Open World, primul proiect de gamificare în afiliere lansat în premieră pentru piața din România de compania de tehnologie 2Performant, și-a încheiat prima ediție, iar rezultatele sale arată spectaculos. Timp de 11 săptămâni, în intervalul 27 septembrie – 13 decembrie, cei 65 de afiliați intrați în competiție au generat pentru magazinele online din platformă vânzări în valoare de 11,6 milioane de euro. Totodată, acești afiliați au generat pentru ei, în baza acestor vânzări, comisioane în valoare de 735.000 euro. Rata de conversie în cadrul competiției a fost de 2,17%.


Inspirat din Ender`s Game și conceput ca un univers virtual cyberpunk cu personaje fictive și multiple curse și niveluri, Open World a fost găzduit pe https://openworld.2performant.com/ și a dat ocazia celor 65 de afiliați de top 2Performant să se întreacă în generarea de vânzări online într-o serie de 14 competiții săptămânale, cu transparență totală și clasamente publice, pe baza unor criterii specifice marketingului afiliat, precum rata de conversie, valoarea vânzărilor generate sau volumul de trafic trimis. 6 jucători dintre aceștia au ajuns în Apex, cursa supremă de marketing afiliat în Open World, și numai ei au generat vânzări de nu mai puțin de 7,9 milioane de euro și comisioane pentru ei de 478.000 de euro.


Gândit ca o abordare prin gamificare a marketingului digital, Open World a oferit și premii în bani, cu cea mai mare valoare din marketingul afiliat din România. Astfel, 15.000 de euro au fost oferiți câștigătorului locul 1, Tidy Shopping, 6.000 de euro pentru locul 2 adjudecat de Glew Solutions, și 4.000 de euro pentru locul 3, pe care s-a clasat Cuponeria.ro. Mai mult, au existat de-a lungul competiției și premii săptămânale, acordate jucătorilor care au doborât recorduri în cursele în care s-au înscris, pornind de la 100 de euro în Warm-up Race, cursa entry level, și apoi din ce în ce mai mari, în funcție de nivelul de dificultate al curselor, până la 1.000 de euro pentru cei care au doborât recorduri în Apex.


„Prin Open World conturăm gamificarea ca abordare a relației cu afiliații din platforma noastră. Acest univers fictiv, dar cu obiective și provocări asociate marketingului digital cât se poate de reale, reprezintă un prim pas pe care îl facem către adaptarea industriei de afiliere la noul context mai larg de gig economy. De-a lungul anilor, am înțeles că afiliații de top din 2Performant.com au o mentalitate similară sportivilor de performanță, astfel că pentru a-i stimula să-și atingă potențialul maxim, am simțit nevoia să creăm acest format bazat chiar pe valorile companiei noastre – transparență, performanță, competiție, recunoașterea meritelor celor care excelează în acest domeniu. Iar rezultatele spectaculoase obținute la finalul acestei ediții de Open World ne confirmă așteptările, dar și intenția de a continua și în viitor acest proiect”, spune Dorin Boerescu,  CEO 2Performant.


Top 5 cele mai performante categorii de produse din Open World, pentru care afiliații au reușit să genereze cele mai multe vânzări sunt Books, Movies & Music, Fashion, Pharma, Beauty, Home&Garden. În schimb, ca valoare a vânzărilor, top 5 categorii sunt: Fashion, Home&Garden, Books, Movies & Music, Electronics IT&C, Pharma.


În Open World, cei 65 de afiliați au avut de parcurs, exact ca într-un joc virtual, mai multe etape, mai multe provocări săptămânale de marketing numite „curse”, cu nivel crescător de dificultate și fiecare condiționând accesarea nivelului următor. Afiliații au întâlnit în Open World o serie de personaje fictive, stabilind noi provocări săptămânale și toate culminând cu Apex, cursa supremă de marketing afiliat în Open World. Competiția a fost publică, iar vizitatorii au putut vedea cursele și clasamentele la zi, precum și date publice despre afiliații înscriși, de la traficul generat sau numărul de vânzări pentru magazinele online, până la valoarea comisioanelor generate.


2Performant este o companie românească de tehnologie ce dezvoltă, operează și monetizează 2Performant.com - platformă integrată de marketing afiliat și influencer marketing. Prin această platformă business-urile pot apela la parteneri, afiliați și influenceri, cu care pot lucra prin cele 2 modele de colaborare disponibile în acest moment: marketing afiliat și influencer marketing. 2Performant este o companie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, sub simbolul 2P. Conform datelor companiei, 2Performant este cea mai mare sursă locală de trafic pentru magazinele online din România, aducând lunar aproximativ 4,5 milioane de clickuri pentru clienții din portofoliu.


Cu o activitate de 12 ani, compania este cea care a lansat în România prima rețea de marketing afiliat sub denumirea 2Parale.ro. În 2011 a urmat intrarea în piața din Bulgaria. În 2016 platforma și operațiunile migrează pe 2Performant.com, o nouă soluție tehnică și un mod nou de operare care pun accentul pe self-service și prepay ca soluție de plată. Compania a investit până acum peste 1 milion de euro în tehnologie pentru creșterea performanțelor, eficientizarea proceselor, lansarea unei platforme de influencer marketing, ușurarea și îmbunătățirea experienței de utilizare (UX & UI).


Cu o viziune unică despre uberizarea marketingului bazată pe performanță și transparență, 2Performant a reușit în acești ani de activitate să intermedieze prin platforma de marketing afiliat vânzări în valoare de peste 300 de milioane de euro, prin mai mult de 493 de milioane de clickuri, pentru 785 de jucători din eCommerce din România și din regiune, din peste 30 de industrii.


.

Cuvinte cheie:  Open World  eveniment  2Performant  Ender`s Game  Dorin Boerescu 

Imagini

În numai 11 săptămâni de competiție Open World, 65 afiliați au generat vânzări de 11,6 milioane de euro prin 2Performant
În numai 11 săptămâni de competiție Open World, 65 afiliați au generat vânzări de 11,6 milioane de euro prin 2Performant
În numai 11 săptămâni de competiție Open World, 65 afiliați au generat vânzări de 11,6 milioane de euro prin 2Performant

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.