AmCham Romania lansează Codul de Guvernanţă Corporatistă

25 iunie 2010, 12.41 - Politic   Evenimente  

Bucureşti - 25 iunie 2010 - Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) anunţă lansarea Codului de Guvernanţă Corporatistă în cadrul unui eveniment special în data de 8 iulie 2010.

Codul de Guvernanţă Corporatistă a fost elaborat de grupul de lucru dedicat din cadrul AmCham România, cu scopul de a sprijini companiile membre în administrarea afacerilor, în interacţiunea cu diferite entitităţi precum şi în stabilirea celor mai bune practici de supraveghere şi raportare. Codul acoperă principiile prevăzute de Legea Societăţilor Comerciale, dar introduce şi recomandări noi pentru situaţiile neclare sau neprevăzute de lege. Grupul de lucru de Guvernanţă Corporatistă este coordonat de Bill Bowman, membru în Consiliul Director al AmCham Romania din partea KPMG.

AmCham este printre primele organizaţii din România care propune companiilor membre un set de principii de guvernanţă corporatistă, chiar dacă nu sunt listate la bursă.

Invitatul special în cadrul evenimentului de lansare va fi domnul Mr. Karel J. Noordzy, Director General Sua Fortiter Mgt BV, Olanda, şi membru al Consiliului de Conducere Global al Caux Round Table. Karel Noordzy are o vastă experienţă în calitate de membru în consiliile de conducere ale multor entităţi private, academice şi guvernamentale, şi va sublinia beneficiile ce decurg din alinierea la principiile de guvernanţă corporatistă.

Participarea domnului Noordzy a fost posibilă cu sprijinul Fundaţiei Post Privatizare, în calitate de partener al evenimentului.

Evenimentul găzduit de KPMG România, în data de 8 iulie 2010, între 16.00 -18.00, este deschis membrilor AmCham Romania, partenerilor precum şi altor companii interesate. Participarea este gratuită, însă trebuie confirmată în avans prin e-mail la amcham@amcham.ro până la data de 6 iulie 2010. Reprezentanţii mass-media sunt bineveniţi pe toată durata evenimentului.

Camera de Comerţ Americană va pune la dispoziţia membrilor săi Codul de Guvernanţă Corporatistă, şi va recomanda respectarea principiilor acestuia, fără a impune acest lucru.

AmCham Romania promovează o conduită responsabilă în afaceri şi odată cu lansarea acestui Cod oferă companiilor membre un instrument valoros pentru transpunerea acestui obiectiv în practică.

Elaborarea Codului de Guvernanţă Corporatistă face parte din demersul AmCham Romania de a oferi membrilor săi access la expertiza celorlaţi membri, şi de promovarea a unui mediu de afaceri sănătos în România.

AmCham Romania este una dintre cele mai importante organizaţii profesionale de afaceri cu o contribuţie semnificativă ca partener al autorităţilor române în elaborarea de legi şi reglementări cu efecte asupra mediului de afaceri din România. De-a lungul celor 17 ani de activitate, AmCham Romania a rămas ferm angajată în facilitarea unui dialog deschis între autorităţi şi comunitatea de afaceri pe care o reprezintă.

Expertiza membrilor AmCham este oferită autorităţilor prin intermediul grupurilor de lucru dedicate unor domenii precum fiscalitate, sănătate, energie, mediu, concurenţă, tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, piaţa muncii, resurse umane şi educaţie, achiziţii publice, turism, infrastructură şi guvernanţă corporatistă.

AmCham Romania militează pentru asigurarea unui mediu investiţional stabil, predictibil, transparent şi nediscriminatoriu, precum şi pentru creşterea competitivităţii economice a României la nivel regional şi european.

Fundaţia Post-Privatizare (FPP) este cea mai importantă fundaţie pentru antreprenoriat din România. Creată în 1996 de Comisia Europeană, FPP este o instituţie privată care promovează educaţia antreprenorială şi susţine iniţiativele destinate dezvoltării sustenabile a mediului de afaceri românesc prin intermediul programelor sale de dezvoltare antreprenorială, îmbunătăţire a mediului de afaceri şi promovare a responsabilităţii sociale a întreprinderilor. FPP acordă o atenție specială eticii în afaceri și susține și promovează adoptarea unui comportament în afaceri transparent, responsabil și etic.

Persoana de contact pentru detalii şi confirmări presă:

Andreea Roman, Communication Manager
T: 021 312 48 34, 031 22 62 426
E: aroman@amcham.ro

http://www.amcham.ro/

Cuvinte cheie:  AmCham  politica  eveniment 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.