Îndeplinirea standardelor de conformitate ale organizațiilor la nivel global consolidează încrederea și reputația în afaceri, arată un studiu realizat de Mazars

25 noiembrie 2021, 02.34 - Afaceri   Social  

București - 25 noiembrie 2021 -

Majoritatea companiilor privesc respectarea standardelor de conformitate ca pe un generator de oportunități, care poate consolida încrederea și reputația, și nu ca pe o obligație.


Liderii companiilor acordă o importanță semnificativă acestui domeniu: trei sferturi dintre aceștia au directori executivi sau membrii în consiliul de administrație care dedică timp proiectelor de îndeplinire a reglementărilor în domeniul în care își desfășoară activitatea cel puțin o dată pe trimestru.


Peste jumătate dintre respondenți (51%) se așteaptă ca cerințele impuse a fi respectate să devină mai dificil de îndeplinit în viitor și, prin urmare, aceștia plănuiesc să investească în tehnologii (asistenți virtuali/ inteligență artificială) și competențe noi pentru a ține pasul.


82% dintre respondenți susțin că respectă toate standardele de conformitate în prezent și că vor continua să o facă și în viitor.


Regiunile și țările sunt, în mare parte, de aceeași părere, cu câteva mici excepții.


Mazars, firma internațională de audit şi consultanță în afaceri a publicat un nou studiu ‘Unlocking trust: why global compliance is on the business agenda’. Pe baza unui sondaj la care au participat 892 de specialiști în contabilitate și consultanță fiscală, care lucrează în companii multinaționale din 25 de țări, studiul scoate în evidență oportunitățile și riscurile asociate îndeplinirii condițiilor de respectare a reglementărilor, în prezent și în viitor.


Oportunitate de a genera valoare


În proporție de 58%, liderii companiilor privesc standardele de conformitate ca pe un generator de oportunități și nu ca pe o obligație. Oportunitățile generate de respectarea standardelor de conformitate sunt semnificative. Acestea consolidează și sporesc atât încrederea, cât și reputația companiilor. 65% dintre participanții la studiu consideră că respectarea standardelor de conformitate sporește încrederea investitorilor; 64% susțin că aceasta crește încrederea clienților, iar 61% afirmă că acest aspect contribuie la o bună reputație.


Companiile depun eforturi majore în domeniul respectării standardelor de conformitate


Trei sferturi (75%) dintre companii au directori executivi sau membrii în consiliul de administrație care abordează trimestrial, sau mai des (39% lunar), domeniul conformității. Cel mai probabil, această implicare face parte dintr-un plan prestabilit de revizuire a riscurilor (50%) sau reflectă actul de a cerceta noi oportunități (44%).


Peste jumătate dintre companii se așteaptă ca cerințele de conformitate să devină mai dificil de îndeplinit în viitor


În general, companiile confirmă faptul că atenția și resursele dedicate conformității conduc la rezultate pozitive: 82% dintre respondenți susțin că respectă toate normele de conformitate în prezent și că vor continua să o facă și în viitor. Cu toate acestea, peste jumătate dintre participanții la studiu (51%) se așteaptă ca cerințele de conformitate să devină mai dificil de îndeplinit în următorii cinci ani. Dificultatea gestionării respectării standardelor de conformitate este în continuă creștere. Astfel aceasta devine mai complexă ca urmare a faptului că legislația este modificată constant, iar efectele pandemiei de COVID-19 continuă să îngreuneze acest proces. În jur de 38% dintre participanți invocă creșterea complexității conformării ca fiind una dintre cele mai mari provocări în următorii cinci ani. Tot atâția susțin că pandemia reprezintă sursa principală, iar 36% dintre respondenți dau vina pe noua legislație. De asemenea, în opinia acestora, Brexit-ul ridică unele probleme în ceea ce privește conformitatea, dar nu se află pe primul loc pe lista provocărilor (numai 23% la nivel global îl citează ca fiind o provocare majoră).


Liderii sunt conștienți că deficiențele poartă riscuri semnificative


Liderii din domeniul conformităţii sunt conștienți de riscurile semnificative cauzate de potențialele deficiențe: 77% susțin că afacerea lor s-a confruntat cu provocări legate de conformitatea contabilă și fiscală în ultimii cinci ani. Aceste consecințe includ cel mai frecvent daune reputației, acțiuni disciplinare interne și amenzi.


În România, conformitatea este în continuă schimbare


Indiferent dacă o companie se află la începutul călătoriei sale sau dacă a atins deja un nivel de maturitate, mediul de afaceri și cel legislativ din România vor impune diverse provocări și obstacole pentru asigurarea standardelor de conformitate. În România, în ultimul an și jumătate s-au schimbat multe reguli și reglementări pentru ca piața locală să fie în conformitate cu cele mai bune practici europene și internaționale. Prin urmare, conformitatea trebuie să fie prioritatea principală a echipei de management.


Fie că vorbim de sisteme contabile, evidență și control contabil pentru companiile autohtone, întocmirea declarațiilor fiscale impuse de legislația română sau întocmirea situațiilor financiare anuale în conformitate cu Standardele românești de contabilitate (RAS) și Standardele internaționale de raportare financiară (IFRS), fiecare organizație trebuie să aibă implementat un program de conformitate pentru a se asigura că toate cerințele vor fi îndeplinite.


Tehnologia îi ajută pe specialiștii în conformitate să aibă atât o vizibilitate constantă a termenelor limită și a întregului proces, cât și o supraveghere completă a activităților. Furnizarea rapoartelor este la fel de importantă pentru a gestiona și atenua riscul în mod proactiv.


În cadrul strategiei de transformare digitală a Mazars, un factor important a fost urmărirea îndeplinirii obligațiilor declarative la nivel global pentru entitățile care își desfășoară activitatea în mai multe țări. Astfel, Mazars a creat inControl, o platformă digitală menită să asigure transparența întregului proces de întocmire, confirmare și depunere a tuturor rapoartelor contabile și fiscale către autoritățile din țările în care organizațiile își desfășoară activitatea. Totodată, monitorizarea automatizată a funcțiilor de arhivare a acestora și confirmarea înregistrării pe platformele autorităților, cu ajutorul asistenților virtuali, confirmă eficiența acestor procese.”, a menționat Luminița Bornoiu, Partener, Head of Outsourcing, Mazars România.


Liderii vor investi în tehnologii, dar trebuie să încurajeze și nivelul de cunoștințe și competențe


Tehnologia și aptitudinile reprezintă ținta celor mai mari investiții în conformitate: 45% susțin că tehnologiile noi privind păstrarea evidenței contabile și fiscale vor fi unul dintre cei mai importanți factori de îmbunătățire a performanțelor în următorii cinci ani. Cu toate acestea, un factor limitativ este reprezentat de lipsa cunoștințelor și abilităților echipelor responsabile de aceste activități. Astfel, doi din cinci participanți (42%) sunt de părere că acesta este un obstacol major în asigurarea îndeplinirii standardelor de conformitate.


Consistență la nivel regional, cu câteva excepții


Regiunile și țările au răspuns în mod similar întrebărilor, cu câteva excepții: 50% dintre liderii din America Latină revizuiesc problemele legate de conformitate lunar, sau de mai multe ori pe lună, ceea ce reprezintă cu 11% mai mult decât media globală. Aceștia privesc cu precădere conformitatea mai mult ca pe o oportunitate, prin comparație cu celelalte regiuni participante la studiu (65% față de 58%).


Participanții din SUA invocă inspecțiile mai riguroase ca fiind principala provocare cu privire la conformitate – ceea ce nu reprezintă o caracteristică care să fie situată între primele trei provocări menționate de ceilalți participanți.


În plus, liderii în conformitate din regiunea Africa-Orientul Mijlociu, America Latină și SUA au fost nevoiți să-și sporească resursele investite în conformitate în ultimele 12 luni, în comparație cu media (respectiv 78%, 71% și 78%, în comparație cu 60% la nivel global).


Erick Gillier, Partener, Global Head of Outsourcing, Mazars a menționat: Conformitatea la nivel global este de mult timp o piatră de temelie a bunelor practici în afaceri, dar poate fi încă percepută ca o simplă obligație care trebuie îndeplinită, mai degrabă decât o oportunitate care trebuie valorificată. Din acest motiv, am dorit să aflăm care este abordarea oamenilor de afaceri cu privire la conformitatea globală, inclusiv atenția pe care i-o acordă, la ce recompense se așteaptă, riscurile pe care le preconizează și unde își concentrează investițiile. Sondajul și studiul nostru indică faptul că, atunci când conformitatea globală este realizată corect, încrederea investitorilor și a clienților crește și formează o imagine pozitivă a companiei în exterior.”


De asemenea, Erick a adăugat faptul că: „Sondajul și studiul demonstrează simțul clar de responsabilitate de care dau dovadă liderii companiilor cu privire la conformitate. Acum când inspecțiile sunt mai riguroase ca niciodată, constatările conform cărora majoritatea liderilor au în plan creșterea resurselor financiare și umane alocate activității de conformitate ar trebui să fie încurajatoare pentru toți cei care doresc un mediu de afaceri condus sustenabil.”


Persoane de contact


Lorraine Hackett, Group Brand & Communications Director, Mazars


lorraine.hackett@mazars.co.uk / +44 (0)20 7063 4435


Emilia Popa, Head of Marketing and Communication, Mazars Romania


emilia.popa@mazars.ro / +40 741 111 042


Despre Mazars


Mazars este un parteneriat internațional, ce oferă servicii integrate de audit și consultanță contabilă, fiscală, financiară și juridică*. Operând în peste 90 de țări și teritorii din întreaga lume, ne bazăm pe expertiza a 42.000 de profesioniști – 26.000 în parteneriatul integrat Mazars și 16.000 prin Mazars North America Alliance – pentru a asista clienți de toate dimensiunile, în fiecare etapă a dezvoltării lor.


*unde este permis de legislația în vigoare a țării


www.mazars.com | Pagina de LinkedIn a Mazars


Despre Mazars România


În România, Mazars are o experiență de peste 25 de ani în audit, servicii de consultanță fiscală, financiară, contabilă, HR și salarizare. Puterea noastră constă în oamenii cu care lucrăm – echipa locală cuprinde 7 parteneri și 230 de profesioniști.


www.mazars.ro | Pagina de LinkedIn a Mazars Romania


.

Cuvinte cheie:  Mazars  respectarea standardelor  companii  Luminița Bornoiu  Erick Gillier 

Imagini

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.