TotalSoft și Plin Tech, parteneriat pentru livrarea Charisma ERP către organizații

12 noiembrie 2021, 12.44 - Afaceri   Tehnologie   Evenimente  

București - 12 noiembrie 2021 -

TotalSoft, unul dintre cei mai importanți furnizori de sisteme informatice de business din Europa Centrală și de Est, și Plin Tech, parte a grupului KFI și lider în implementarea soluțiilor integrate de supply chain, au semnat un parteneriat strategic privind livrarea către organizații a soluției Charisma ERP, dedicată digitalizării proceselor de business. Scopul este de a consolida capacitatea de vânzare, livrare, implementare și suport pentru Charisma ERP, soluție pentru care TotalSoft a fost nominalizată de publicația CIO Applications Europe printre primii 10 furnizori de soluții ERP din Europa.


Charisma este una cele mai cunoscute soluții de tip ERP din România, fiind utilizată de companii de top din industrii precum: servicii financiare, retail, distribuție, producție, construcții, agricultură, sănătate, servicii, energie, etc. În ultimii ani, investițiile au vizat migrarea soluției pe web, folosind noi arhitecturi, pentru a permite digitalizarea cât mai multor procese de business.


Parteneriatul cu Plin Tech vine ca un pas firesc și necesar în strategia de dezvoltare TotalSoft, ce vizează extinderea capabilităților de vânzare, implementare și suport pentru soluția Charisma ERP. „Am identificat în acest parteneriat o oportunitate  de a atinge o piață mai largă și de a dezvolta portofoliul de clienți din industriile retail, producție, logistică. Este un prim pas dintr-un proiect mai amplu, care va viza dezvoltarea unei rețele de parteneri prin care să promovăm întreagă suită de soluții Charisma, atât în țară, cât și în Europa”, menționează Gorkem Tursucu, CEO TotalSoft.


Având o experiență de 30 ani în implementarea soluțiilor pentru trasabilitate și pentru optimizarea proceselor de logistică, grupul KFI Italia a decis să intre pe piața din România în 2017, prin subsidiara Plin Tech. Astfel, oferă acces companiilor din România atât la soluțiile proprii pentru digitalizarea tuturor fazelor de supply-chain, cât și la soluțiile și echipamentele partenerilor săi strategici. Cu prezență atât în București, cât și în Cluj Napoca, Plin Tech asigură acoperirea întregii țări, fiind aproape de clienți pentru a asigura implementarea eficientă a proiectelor.


„Plin Tech și TotalSoft se completează prin acest parteneriat și împreună reușim să oferim clienților noștri soluții inovative  integrate. Pe lângă mixul dintre tehnologie hardware și soluții software, mizăm pe servicii calitative, având o echipă formată din profesioniști cu experiență de peste 20 de ani în implementarea de soluții complexe, dedicate creșterii productivității și optimizării proceselor de business și modelate după cerințele fiecărui client în parte”, declară Puiu Grozea, Country Manager Plin Tech România.


Despre TotalSoft


TotalSoft, companie românească înființată în 1994, este unul dintre cei mai importanți furnizori de sisteme informatice de business (ERP, HCM, Healthcare și BI) din Europa Centrală. Compania are o echipă de peste 550 de specialiști și proiecte în pest 40 de țări, pe patru continente.


TotalSoft este furnizorul preferat de soluții ERP din România și unul dintre primii 10 furnizori globali de soluții software pentru industria de leasing. Produsele de top ale TotalSoft, Charisma ERP, Charisma HCM și Charisma Medical Software, sunt lideri de piață în România, cu aplicare în opt verticale de business: financiar, retail & distribuție, producție, servicii, construcții, agricultură, energie și medical. De asemenea, compania oferă și o suită unică de servicii de externalizare care include, pe lângă serviciile de HR și Financiar-Contabilitate, partea de digitalizare în conformitate cu cerințele GDPR.


În toamna anului 2016, compania TotalSoft a fost achiziționată de Logo Yazilim A.S. (Logo).


Despre Plin Tech


Plin Tech furnizează soluții integrate pentru urmărirea și gestionarea tuturor fazelor de supply chain - producție, logistică și distribuție. Este parte a grupului KFI, fondat în 1991 la Milano, lider în implementarea soluțiilor integrate pentru trasabilitatea și urmărirea tuturor fazelor supply chain. Plin Tech oferă companiilor din România și Europa de Est soluții avansate pentru citirea si printarea codurilor de bare, soluții RFID, Etichete Electronice Wireless, sisteme de voce sau sisteme de plăți electronice.


Misiunea Plin Tech este de a conduce clienții către succes, cu un aport de competențe, tehnologie inovativă și servicii în măsură să îmbunătățească eficiența, calitatea și productivitatea operațiunilor legate de urmărirea produselor, bunurilor și personalului.


Pentru a concretiza această abordare, Plin Tech se bazează pe o echipă specializată în derularea proiectelor inovative și personalizate în funcție de cerințele clientului, care colaborează cu cei mai importanți producători de tehnologie din lume, având experiență și autonomie pentru a indica și realiza cele mai bune soluții.


.

Cuvinte cheie:  TotalSoft  Plin Tech  Charisma ERP  sisteme informatice  

Imagini

TotalSoft și Plin Tech, parteneriat pentru livrarea Charisma ERP către organizații
TotalSoft și Plin Tech, parteneriat pentru livrarea Charisma ERP către organizații

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.