Peste 150 de mii de euro la prima strigare a programului HartaEdu. Banii vor fi investiți în rezolvarea urgențelor școlilor din România

București - 08 noiembrie 2021 -

HartaEdu este proiectul lansat de Narada pentru a rezolva urgențele din educație. La doar o lună de la lansarea lui, comunitatea oamenilor de afaceri a decis să se implice și s-au donat deja peste 150 de mii de euro, bani cu care se vor amenaja terenuri de sport, se va asigura transportul copiilor la școală sau se vor asigura materiale didactice și dispozitive electronice pentru copii. Iar în România anului 2021, 230 de mii de elevi folosesc grupurile sanitare din exteriorul școlilor la care învață.


Cea mai relevantă contribuție de până acum este donația companiei Blockchain Industries care a contribuit cu 52 de mii de euro pentru cumpărarea unui microbuz școlar și pentru renovările exterioare ale unei școli din Prahova.


Aproximativ 50.000 de elevi au solicitat sprijin pe HartaEdu, prin intermediul profesorilor, școlilor sau chiar în nume propriu, iar în total, doar în prima lună de funcționare a platformei  HartaEdu, au fost semnalate 300 de alerte în instituții de învățământ din toată țara. Suma de peste 150 de mii de euro reprezintă în fapt valoarea investiției în Educație a mediului de afaceri și comunităților locale mobilizate de Narada, susținută de Mastercard şi BRD Groupe Société Générale și demonstrează faptul că societatea percepe  acut starea de urgență în care se află învățământul românesc în acest moment.


La final de 2021, jumătate din școlile din România nu sunt dotate cu sală de sport, 500.770 de elevi nu au acces la o bibliotecă, 1 din 6 școli nu are sursă autorizată de alimentare cu apă, 845.000 de elevi nu au acces la un laborator de ştiinţe, iar 230.000 de elevi nu au grupuri sanitare în incinta şcolii. Starea infrastructurii școlare, lipsa tehnologiei necesare școlii online și nenumăratele lipsuri cu care se confruntă instituțiile de învățământ, profesorii și elevii au condus la necesitatea creării HartaEdu – „platforma-voce” a școlilor din  România. Pe platforma creată de Narada, profesorii sau orice altă persoană din învățământ, părinții și elevii pot să înscrie urgențele educaționale pe care le au. După ce sunt verificate  de Narada, alertele apar imediat pe hartă (în secțiunea dedicată – urgențe școli, clasă, profesori sau elevi). Totodată, sunt alertați agenții economici dispuși să investească în Învățământ pe o rază de 60 km.


HartaEdu este cea mai simplă și rapidă modalitate prin care profesorii pot să soluționeze problemele școlilor sau claselor unde predau, să obțină suport tehnologic modern pentru desfășurarea orelor și să aibă satisfacția de a-și face meseria la standardele secolului 21. Doar în prima lună de la lansare, 23 de profesori au primit donații în bani sau în bunuri pentru soluționarea problemelor înscrise pe HartaEdu. De la amenajări ale curții școlilor, lucrări de reabilitate ale clădirilor și până la furnizarea de imprimante, monitoare, camere video, laptopuri și tablete, profesorii care și-au înscris urgențele pe platforma creată de Narada au avut surpriza că nevoile lor au fost și auzite și soluționate. Transportul tuturor acestor bunuri către beneficiari a putut fi posibil prin implicarea partenerului logistic al platformei, compania de curierat, DPD România. Încă 6 alerte sesizate de profesori sunt acum în curs de soluționare, iar acestea se vor concretiza în renovări ale sălilor de sport, curților sau în donații de device-uri necesare educației digitale.


Profesorii se pot transforma ușor în „eroi” ai școlilor unde predau, prin simpla mijlocire a rezolvării unor probleme în Educație. Astfel, o alertă de tip Școală din județul Prahova la care a răspuns compania Blockchain Industries s-a rezolvat printr-o donație de 52.000 EUR (260.000 RON). Prin această contribuție, școala prahoveană va cumpăra un microbuz școlar și va realiza lucrări de renovare a curții școlii. 146 de elevi, dintre care 45 care fac zilnic o navetă dificilă, vor beneficia de această contribuţie. Orice companie care vrea să susțină modernizarea Educației românești o poate face foarte simplu, răspunzând unei alerte înscrise pe HartaEdu. Narada a creat și un Fond de Urgență al platformei, dedicat cazurilor care au nevoie de soluționare în cel mai scurt timp (spre exemplu, alerte care limitează accesul elevilor la școală). Prin intermediul acestui fond Narada își propune să răspundă la cel puțin 10% dintre cererile în sistem prioritar din cauza gravității situațiilor. Nuclearelectrica este prima companie care a contribuit la crearea fondului destinat situațiilor critice. Însă orice persoană poate să susțină educația din România – cu un SMS la 8845 cu textul „ELEV” sau prin plata cu cardul pe site-ul organizației, Învățământul românesc poate păși mai rapid în secolul 21.


Parteneri strategici: Mastercard şi BRD Groupe Société Générale.


Campanie susţinută de Kiss FM şi Magic FM.


Partener legal: Raluca Comanescu & Partners.


Partener logistic: DPD România


Despre NARADA


Vizionari, strategi, profesioniști IT, oameni de business, de comunicare, manageri și voluntari care înțeleg că educația stă la baza dezvoltării comunităţilor sănătoase. O echipă de minți agile care proiectează soluții sustenabile, de tehnologie, actuale pentru rezolvarea nevoilor educaționale din România. O organizație care crede că fiecare reușită are rolul de a ne conduce spre următoarea. Suntem oameni care susțin inovația în educație, chiar la firul ierbii.


Din 2017, vizualizăm, proiectăm și adaptăm inițiative care să contribuie la scăderea ratei analfabetismului în România și aducerea educației în secolul 21.


Copiii viitorului cresc cu Narada.


Narada este un proiect născut sub umbrela Romanian Business Leaders Foundation.


Mai multe informații despre Narada sunt disponibile pe website, www.narada.ro și pe canalele de comunicare Facebook, Instagram și LinkedIn.


.

Cuvinte cheie:  HartaEdu  scoli  Narada  proiecte 

Imagini

Peste 150 de mii de euro la prima strigare a programului HartaEdu. Banii vor fi investiți în rezolvarea urgențelor școlilor din România
Peste 150 de mii de euro la prima strigare a programului HartaEdu. Banii vor fi investiți în rezolvarea urgențelor școlilor din România

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.