Ziua Agenţiilor de Presă, ediţia a V-a

Bucureşti - 16 iunie 2010 - Marţi, 15 iunie, a avut loc Ziua Agenţiilor de Presă, ediţia a V-a, cel mai important eveniment anual al breslei jurnaliştilor de agenţie. Conferinţa internaţională, desfăşurată la Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română din Bucureşti, a avut ca invitaţi jurnalişti şi studenţi de la facultăţile de profil. Tema acestui eveniment, organizat de Agenţia de presă RADOR a Radio România, a fost "Agenţiile de presă şi provocarea multimedia".

Programul a cuprins trei secţiuni consacrate dezbaterilor. Conferinţa a fost deschisă de o masă rotundă la care au participat Maria Ţoghină, preşedinte director general Radio România, Victor Alistar, director Transparency Internaţional, Răduţ Bîlbîie, director al Trustului de presă MAPN, Luca Niculescu, redactor-şef RFI şi realizator TVR1, Răzvan Mitroi, project manager Financiarul, Adrian Bucur, editor-prezentator Prima TV, Marilena Constantinescu, redactor-şef adjunct Redacţia Informaţii Radio România Actualităţi, care au discutat despre impactul crizei economice asupra agenţiilor de ştiri şi a presei din România, în general, ca şi despre adaptarea la instrumentele new media. În cuvântul de deschidere, preşedintele director general al SRR a subliniat că Radio România, prin Agenţia de Presă Rador, şi-a respectat promisiunea de a organiza şi în acest an acest eveniment-provocare, în ciuda dificultăţilor economice care au pus la încercare presa din România în ultimul an. De asemenea, Maria Ţoghină a pledat pentru solidaritatea breslei jurnaliştilor, dar şi pentru un set de norme care să îi potejeze.

În cadrul panelului cu titlul "Agenţiile de presă" au avut intervenţii Carmen Ionescu, redactor şef RADOR, Anca Teodorescu, de la Biroul Agenţiei France Presse Bucureşti, Nicolae Dascălu, directorul Centrului de presă Basilica, Cătălina Chelu, redactor şef NewsIn, şi Cristian Dumitriu, director general Mediafax, care a fost şi moderator al discuţiilor. Atât expunerile, cât şi dezbaterile ce au urmat s-au centrat pe provocările legate de noile tehnologii, pe de o parte, şi constrângerile economice care afectează piaţa media, pe de altă parte.

Lucrările panelului intitulat "Agenţii de presă specializate şi portaluri multimedia" au fost moderate de Cristian Pantazi, redactor-şef Hotnews. Participanţii la dezbatere, Florian Fugaşin, director marketing Bmedia, Ionuţ Iamandi, coordonator al site-ului România Actualităţi, şi Vlad Gladin, product manager Radio3Net, au încercat să răspundă la o temă extrem de actuală şi anume care este relaţia dintre agenţiile de presă şi portalurile multimedia şi cum pot fi monetizate produsele online.

În program a urmat lansarea volumului "Ziua agenţiilor de presă, ediţia a IV-a", editat de Tritonic, care cuprinde lucrările conferinţei din anul 2009. Cartea a fost prezentată de directorul grupului editorial Tritonic, Bogdan Hrib.

Concursul pentru jurnalism de agenţie RADOR 2010, ediţia a treia, şi-a premiat câştigătorii în cadrul unei ceremonii de gală. Mediafax a primit premiul pentru "Cea mai bună depeşă de agenţie" - Aurelia Alexa, „Adopţiile internaţionale interzise doar teoretic, italienii înfiază şi acum copii români”-, NewsIn, pentru "Cea mai bună acoperire a unui eveniment" - cu "Senatorul PSD Cătălin Voicu audiat de procurorii DNA" -, iar Cuzanet, pentru "Cel mai bun documentar de agenţie" - Alexandra Panaete, Geanina Petruca şi Alexandra Sandru, „20 de ani de la revolta studenţească din Iaşi”. "Cel mai bun feature de agenţie" - Adrian Tzone, „Mitică de la Ligă şi hăhăiala lui Becali, printre cele mai comune stereotipuri din fotbal”- şi "Cel mai bun interviu de agenţie" - Oana Ghiţă, “Interviu Salman Rushdie: Scrisul este răspunsul la ceea ce se întâmplă în jurul meu, în lume”- au fost atribuite Agenţiei Mediafax, iar "Cel mai bun produs de agenţie realizat de un corespondent local/internaţional", Agenţiei NewsIn - Rodica Mişcalencu, „Mii de pensionari multimilionari din Galaţi vor primi ajutoare alimentare gratuite de la stat”.

Premiile speciale ale juriului au cuprins următoarele categorii: "Cel mai bun reportaj de televiziune bazat pe o ştire de agenţie" a fost considerat "Pe frontul de acasă", difuzat de Realitatea TV, pornind de la o ştire NewsIn redactată de Eugen Constantin; "Cel mai bun reportaj radio bazat pe o ştire de agenţie" a fost cel al lui Octavian Coman de la Radio România Actualităţi, „În Bucureşti a fost inaugurat un cinematograf drive-in”, după o ştire a agenţiei de presă Mediafax; "Cel mai bun articol de presă scrisă bazat pe o ştire de agenţie", inspirat de o ştire Newsin, a fost cel al lui Ani Sandu, de la revista Tabu, "Fata care muncea mult".

Pentru prima dată în istoria acestui concurs, juriul a acordat un premiu de excelenţă pentru întreaga activitate domnului Neagu Udroiu, cercetător, diplomat, scriitor, fost director general al Agerpres.

Sponsorii evenimentului au fost Editura Tritonic, Editura C.H. Beck şi Florăriaandrei.ro. Parteneri media: Agerpres, Mediafax, Newsin, Hotnews, Radio France Internationale, Prima Tv, Jurnalul Naţional, Bursa şi MediaTrust. Evenimentul a fost recomandat de Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română.

.

Cuvinte cheie:  Rador  agenţii de presă  premii 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.

Trebuie să te autentifici pentru a putea adăuga comentarii.