Casele care sunt decorate cu plante naturale nu doar că arată foarte bine și au un design interior fresh care te binedispune, dar au și mult mai mult oxigen. Este cunoscut faptul că plantele elimină dioxidul de carbon din interior și emană oxigen, așa că e indicat ca fiecare locuință să aibă flori în ghivece sau plante ornamentale. Cât de dificil este să ai grijă de ele? Deloc, am putea spune. Tot ce trebuie să faci este să ții cont de câteva reguli simple și să utilizezi metodele clasice de îngrijire, care sunt eficiente pentru aproape toate tipurile de plante.
Te-ai decis că e cazul să investești în plante de apartament, ai văzut la o bună prietenă și ți s-a părut că arată minunat sau pur și simplu vreo o oază de natură în liniștea căminului tău? Oricum ar fi, iată câteva metode simple și eficiente prin care poți avea grijă de plantele din locuință:
Udă-le periodic
Plantele trăiesc cu apă, cu umezeală, motiv pentru care principala lor hrană va fi apa. E important să le uzi periodic, însă trebuie să ai grijă să nu o faci în exces. Cea mai mare greșeală în materie de îngrijire a plantelor din ghiveci este tendința de a le uda prea mult și prea des sau, la extrema cealaltă, de a uita să le uzi. Pentru a face această activitate și mai plăcută, folosește accesorii florale, cum ar fi o stropitoare haioasă, pe care să o așezi într-un loc la vedere din balcon. Sau sticlă cu mesaj, care să-ți amintească de faptul că plantele tale au nevoie de tine. De asemenea, ține cont de specificul plantei, unele au nevoie de mai multă, altele de mai puțină. La fel și când vine vorba de anotimp, căci vara, când e cald, automat le vei uda mai des decât în anotimpul rece.
Pulverizează apă pe frunze
Umiditatea este esențială în îngrijirea plantelor, iar asta e valabil nu doar la rădăcină. Folosește un dispozitiv cu ajutorul căruia să pulverizezi apă pe frunze și pe întreaga plantă. Astfel, ea se va “hidrata” corespunzător și, în plus, va fi mereu curată și fără praf. E suficient să o faci o dată pe săptămână iarna și cam de două ori pe săptămâna în perioadele calde.
Așează-le într-un loc cu lumina naturală
Locul în care le vei așeza este important pentru buna lor creștere și îngrijire. Plantele au nevoie de o lumină naturală, așa că dacă le-ai pus într-o cameră întunecată, unde folosești lumina artificială în exces, ele nu vor supraviețui. Dacă ai un balcon închis, așează-le la geam și asigură-te că inclusiv iarna vor avea sursă de căldură. Altfel, pune-le în orice cameră, dar cât mai aproape de fereastră. Evită să le lași pe jos, pe podea, unde soarele nu prea ajunge. Dacă nu ai un pervaz, achiziționează acele rafturi speciale pentru depozitarea plantelor la interior. Și da, este bine să ții o plantă inclusiv în dormitor sau în încăperea în care dormi, pentru că ea va absorbi dioxidul de carbon și va reîmprospăta cantitatea de oxigen. Aerisește frecvent încăperile în care există plante, pentru a le permite să ia contact cu aerul de afară.
Folosește ghivece colorate
Pentru a-ți decora casa într-un mod vesel, schimbă ghivecele plantelor tale cu unele colorate sau cu desene haioase. Ia în calcul că este bine să schimbi o dată la un an sau doi pământul florilor de ghiveci cu unul proaspăt. Acela va fi prilejul potrivit pentru a redecora casa, cu aceleași plante, dar cu ghivece noi.
Ia în calcul că unele dintre plante se vor usca și nu vor supraviețui după un anumit timp, oricât de bine ar fi îngrijite.