Solidar Social, programul umanitar adaptat pandemiei al Asociaţiei Adi Hădean, a donat peste 300.000 de porţii, până în prezent, și a ținut activi profesioniști din HoReCa, un domeniu greu încercat

21 septembrie 2021, 04.11 - Afaceri   Social  

Bucuresti - 21 septembrie 2021 -

Programul umanitar „Solidar Social” a fost inițiat de Asociația Adi Hădean, urmând calea deschisă încă din anul 2015, prin crearea de proiecte culinare și sociale ce vin în sprijinul comunității. Din aprilie 2020, echipa „Solidar Social” a pregătit peste 300.000 de porţii, adică mai mult de 200 de tone de mâncare, ce au ajuns la mii de beneficiari afectați de criza sanitară și cea economică, precum și la medici aflați în prima linie în lupta împotriva Covid-19.


Peste 60 de companii au donat alimente și fonduri pentru a susține campania.


Perioadele de criza creează sinergii inedite, iar acest fapt a fost demonstrat de numeroasele acțiuni umanitare care au luat naștere în pandemie. Una dintre acestea este ,,Solidar Social”, inițiată de Asociația Adi Hădean, și având alături ca prim partener Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Sectorului 6, București. Într-un an și jumătate de activitate, campania a primit susținerea a peste 60 de companii importante din HoReCa (și nu numai), precum Macromex, PepsiCo, Telus, Autonom, MicroGreens, Nordic Shops, Oti, Leonidas, Selgros, Napolact, Hochland, MOL, Danone, Fuchs Condimente, Penny Market, KissFM, RockFM, Carpatina, Mara Mura, Agricola, Brandis, Ferma Pogacean, Maspex, Maresi, Finastra, VestFood, Cuveeo, First Coffee, Biodeck, DeliFood, Unilever, Orkla, Univer, ParmaFood, Gustav Hahn, Pastificio Ambra și Process Color, sprijinul a peste 550 de donatori, persoane fizice și sute de voluntari care s-au implicat zi de zi în această misiune.


Una din sursele cele mai importante de materie primă o reprezintă Banca pentru Alimente, un ONG care colectează și donează produse persoanelor din medii defavorizate, preluat după modelul deja existent în Uniunea Europeană. În ceea ce privește risipa alimentară, în România sunt aruncate, în medie, 250 kg de alimente pe cap de locuitor. Sinergia misiunilor celor două organizaţii a condus la asocierea într-o misiune comună pe termen lung.


,,Am pornit <<Solidar Social>> ȋntr-o suflare, nu a fost nevoie să stau pe gânduri, a fost o decizie luată pe loc, ȋmpreună cu soția mea. M-am gândit, ȋntr-adevăr, că mulți dintre prieteni și colaboratori ȋmi vor fi alături, că vor fi companii din domeniu care vor dona alimente rămase pe stoc și angajați din industrie care vor vrea să devină voluntari. Ȋnsă, nu mi-am imaginat nicio secundă că această campanie va căpăta o asemenea amploare. Atât cunoscuți, cât și oameni cu care nu interacționasem niciodată se alăturau, zilnic, proiectului, iar capacitatea noastră de gătit și livrare a crescut permanent. A fost genul acela de experiență care ȋți schimbă, cumva, viziunea asupra lumii, ȋți dă ȋncredere că și ȋn cel mai negru scenariu există luminița aceea celebră pe care o așteptăm cu toții”, spune Chef Adi Hădean.


Cine sunt beneficiarii campaniei ,,Solidar Social”?


Solidar Social” a pornit, în primul rând, din dorința de a hrăni oameni, urmând crezul echipei Hădean, #LoveAllFeedAll. Dacă în primele luni, efortul s-a concentrat pe susținerea personalului medical din spitalele COVID din București, pe măsură ce situația s-a stabilizat în zona sanitară, proiectul și-a concentrat resursele și către persoanele afectate economic în perioada pandemiei. Astfel, în prezent, Solidar Social” asigură mesele calde, 1.000 de porții pe zi, pentru persoane vârstnice și familii cu mulți copii aflați în evidențele DGASPC sector 6 București, copii din Centrul de Zi al Salvați Copiii din Petrila, județul Hunedoara, persoane nevoiașe din Albești și Negru Vodă, județul Constanța.


În al doilea rând, acest program a ținut activi oameni din domeniul ospitalității, oameni care au ales să se implice și să-și urmeze pasiunea, adică să îi hrănească pe alții. Inactivitatea nu a fost o opțiune într-o perioadă atât de dificilă, în care perspectivele pentru domeniul HoReCa nu erau deloc optimiste, și, prin inițiativa lui Chef Adi Hădean, sute de voluntari s-au strâns în jurul unui scop comun.


1 milion de porții de mâncare pe an și 5 bucătării sociale


Obiectivul “Solidar Social” este să ajungă la 1 milion de porții de mâncare gătită, pe an. Asociaţia ȋși propune să creeze o rețea de cantine sociale, cinci bucătarii umanitare proprii, în care o parte dintre beneficiari să fie incluși în programe educaționale de reconversie sau școli vocaționale.


Pentru a atinge aceste obiective sunt necesare resurse, precum 500 kg de alimente zilnic, materiale de protecție, dar și noi voluntari pentru ambalare, bucătari și șoferi, iar costurile construirii bucătăriilor umanitare se ridică la 1 milion de euro.

Program de specializare a 45 de cursanți ai Școlii de Meserii CONCORDIA


În martie 2021, Asociația a semnat un parteneriat cu Organizația Umanitară CONCORDIA, având ca obiectiv creșterea nivelului de profesionalizare al celor 45 de cursanți ai Școlii de Meserii CONCORDIA și integrarea socială a tinerilor din program, care ajung astfel să fie utili și funcționali în comunitățile lor. Chefi ai echipei au susținut ateliere de formare profesională pentru cursanții înscriși la specializarea de bucătar.


2 premii pentru implicare socială


Solidar Social este un proiect care a atras atenția comunității și a presei și, de aici, un val important de susținere. În noiembrie 2020, proiectul a fost distins cu titlul Campania de responsabilitate socială a anului 2020”, în cadrul premiilor Horeca Awards, în martie 2021, Chef Adi Hădean primește premiul Biz Sustainability Awards la categoria „Lideri care investesc în comunitatea lor”. Solidar Social a mai fost nominalizat în 2020 și la categoria „Premiul Publicului” în cadrul Romanian Hospitality Awards.


Cum poți ajuta


Programul se susține din donații ale companiilor și persoanelor fizice, prin donații SMS la 8845 cu textul „SOLIDAR” sau pe platforme precum PayPal, RoHelp sau Bursa Binelui.


Solidar Social are nevoie constantă de materiale de protecție și de alimente pentru prepararea supei și a felului principal, de autoutilitare pentru livrarea mâncării și, desigur, resursa cea mai de preț, cea umană, este vitală, pentru a putea extinde programul și a ajunge la cât mai mulți beneficiari.


Cei care vor să afle mai multe despre program sau despre cum se pot implica pot accesa: https://activsocial.adihadean.ro


https://web.facebook.com/asociatiaadihadean


https://www.instagram.com/asociatia_adihadean/


Comunicat de presă furnizat și asumat de Communication ON

.

Cuvinte cheie:  Solidar Social  Asociaţia Adi Hădean  HoReCa  precum Macromex  PepsiCo  Telus  Autonom  MicroGreens  Nordic Shops  Oti  Leonidas  Selgros  Napolact  Hochland  MOL  Danone  Fuchs Condimente  Penny Market  Banca pentru Alimente  Chef Adi Hădean 

Imagini

Solidar Social, programul umanitar adaptat pandemiei al Asociaţiei Adi Hădean, a donat peste 300.000 de porţii, până în prezent, și a ținut activi profesioniști din HoReCa, un domeniu greu încercat
Solidar Social, programul umanitar adaptat pandemiei al Asociaţiei Adi Hădean, a donat peste 300.000 de porţii, până în prezent, și a ținut activi profesioniști din HoReCa, un domeniu greu încercat
Solidar Social, programul umanitar adaptat pandemiei al Asociaţiei Adi Hădean, a donat peste 300.000 de porţii, până în prezent, și a ținut activi profesioniști din HoReCa, un domeniu greu încercat
Solidar Social, programul umanitar adaptat pandemiei al Asociaţiei Adi Hădean, a donat peste 300.000 de porţii, până în prezent, și a ținut activi profesioniști din HoReCa, un domeniu greu încercat

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.