Romanian Chamber Orchestra va susține ultimul concert al ediției a X-a a Festivalului Internaţional "Vară Magică" 2021

Bucuresti - 19 august 2021 -

-Ziua lui George Enescu va fi sărbătorită la Ateneul Român în cadrul Festivalului Vară Magică prin concertul Romanian Chamber Orchestra, având ca dirijor pe Cristian Măcelaru și concertmaistru Alexandru Tomescu.


Festivalul “Vara magică”, aflat la ediția a X-a, vă invită să sărbătoriți ziua marelui nostru compozitor George Enescu - joi 19 august, începând cu ora 19:30, la Ateneul Român pentru a vă bucura de un concert susținut de Romanian Chamber Orchestra.


Orchestra va avea la pupitrul dirijoral pe Cristian Măcelaru și în componență nume celebre precum concertmaestru - Alexandru Tomescu. Ansamblul va interpreta Dansurile populare românești de Béla Bartók, Genesis de Oana Vardianu, Intermezzi op. 12 de George Enescu, precum și Panicandemica de Alin Constantin Chelărescu și Simfonia nr. 40 de W.A. Mozart.


Muzica a fost și va ramâne modul cel mai direct prin care noi comunicam esenţa sentimentelor noastre.” – Cristian Măcelaru, Dirijor


Romanian Chamber Orchestra este, prin valoarea componenţilor săi și prin contribuţia adusă la patrimoniul naţional, un punct de referinţă pentru cultura românească. Ansamblul este constituit pe trei nivele, reunind muzicienii români consacraţi pe plan internaţional, cu muzicienii care provin din programul Orchestrei Române de Tineret, activând acum în cele mai importante orchestre din ţară, și tinerii instrumentiști care studiază în instituţiile de învăţământ superior din ţară; pregătind astfel pe moștenitorii viitorului muzical al României. Directorii artistici ai orchestrei sunt violonistul Alexandru Tomescu și violistul Ladislau Cristian Andriș, în timp ce dirijorul ansamblului este maestrul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai importanţi dirijori români recunoscuţi pe plan mondial, dirijorul principal al Orchestrei Radio din Köln și, începând cu anul 2021, directorul artistic al Orchestrei Naţionale a Franţei.


Fiind un proiect de suflet, membrii orchestrei cooperează în cadrul ansamblului pentru a oferi publicului o experienţă muzicală unică. Versatilitatea orchestrei poate fi observată în interpretarea repertoriului care cuprinde lucrări extrem de provocatoare, în timp ce sonoritatea ansamblului este una rafinată, specifică muzicii de cameră.


În anul 2020, Romanian Chamber Orchestra a fost una dintre puţinele orchestre din lume care a reușit să realizeze un turneu de concerte care au fost transmise live. Datorită parteneriatului cu postul Radio România Muzical, concertele orchestrei sunt preluate în reţeaua „European Broadcasting Union”, care cuprinde 56 de ţări. În timp, orchestra își propune să reprezinte România pe plan internaţional, promovând valorile și cultura românească, devenind astfel un brand de excelenţă al ţării.


Aflat la a X-a ediție, Festivalul Vara Magică se va încheia săptămâna viitoare, pe data de 19 august prin concertul Romanian Chamber Orchestra. Înainte cu o zi, miercuri, pe 18 august tot de la ora 19:30, este programat spectacolul inedit al Ansamblului PlaCello. Odată cu încheierea festivalului se va încheia și expoziția ”Vara Magică” din foaierul Ateneului Român, care prezintă lucrări ale artistei Oana Forgaci Pavelescu prin intermediul cărora muzica este transpusă în artă. Ne așteptăm ca anul viitor o nouă ediție a Festivalului Vara Magică să ne aducă din nou pe scenă nume mari ale muzicii internaționale. Biletele pentru concertele din cadrul Festivalului Vara Magică sunt disponibile pe www.lanto.rohttp://www.bilete.ro/ şi la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până joi, între orele 14:00 şi 19:00.


Despre Lanto Communicatios


Lanto Communication a apărut acum aproape un deceniu. Încă de la început, inițiatorul său, Dorin Ioniță, şi-a propus ca unic scop să arate lumii că România, prin tinerii ei, a păstrat intactă sclipirea diamantină a geniului muzical al locuitorilor acestor locuri străvechi. Festivalul Vara Magică este un proiect al Lanto Communication ajuns la a X-a ediție și 100 de concerte oferite publicului român în sezonul estival.


Apariția Asociației Lanto Magia Muzicii a adus un spor substanțial de calitate și a înlesnit crearea unor parteneriate benefice culturii naționale. Asocierile cu mediul de afaceri, cu entități instituționale – fie ele locale sau guvernamentale, în cele din urmă cu oameni care au același scop al promovării binelui și frumosului, au adus tuturor celor implicați notorietate și respect.


Proiectele artistice ale Lanto Communication și Lanto Magia Muzicii constituie, în egală măsură, garanția unui act artistic de calitate, dar și a unei vizibilități social-culturale și comunitare ridicate. Mai multe detalii și datele următoarelor concerte din cadrul festivalului Vara Magică le puteți consulta la: https://lanto.ro/ precum și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/FestivalulVaraMagica/


*Menționăm că numărul de locuri în sală este limitat pentru a respecta măsurile de prevenire a pandemiei, iar la pauză toți spectatorii vor rămâne în sală. Vă mulțumim!


Comunicat de presă furnizat și asumat de All For You Communication

.

Cuvinte cheie:  Romanian Chamber Orchestra  Festivalul Internaţional "Vară Magică" 2021  George Enescu  Cristian Măcelaru  Alexandru Tomescu  Ansamblul PlaCello 

Imagini

Romanian Chamber Orchestra va susține ultimul concert al ediției a X-a a Festivalului Internaţional "Vară Magică" 2021

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.