Se ridică cortina la Operă: Traviata plasată în Parisul ocupat de naziști și Disney Medley pentru familii redeschid Sala Mare pentru public

CLUJ-NAPOCA - 28 iulie 2021 -

Povestea de iubire din La Traviata lui Giuseppe Verdi, într-o viziune artistică inedită semnată de Opera Națională Română din Cluj, în colaborare cu o echipă de creație franceză, deschide, în 6 august, cea de a 6-a ediție a festivalului Opera Aperta. Seria spectacolelor din Sala Mare a Operei va continua cu Disney Medley, un spectacol pentru toate vârstele, la care își pot face „debutul” și copiii de peste 5 ani.


După un an în care, la Operă, a fost mai multă liniște ca niciodată, cortina se va ridica, din nou, pentru o serie de producții inedite, menite să surprindă publicul obișnuit cu repertoriul clasic. Reprezentațiile Traviatei din 6 și 7 august vor avea, cu siguranță, acest efect. În noua viziune artistică, spectatorii sunt invitați să redescopere povestea de iubire dintre Violetta Valéry și Alfredo Germont într-un Paris aflat sub ocupația trupelor germane, la sfârșitul celui Al Doilea Război Mondial. Strălucitoarele petreceri ale înaltei societăți pariziene au loc la celebrul hotel de lux Lutetia, iar printre participanți se numără nu numai pretendenții Violettei, ci și membri ai cercurilor naziste, cu care aceasta colaborează pe ascuns. Dispariția ei se va datora bolii sale, suferinței din dragoste, dar și umilinței suportate din partea eliberatorilor francezi.


Traviata, în această ipostază originală, este rezultatul colaborării Operei Naționale Române cu o echipă de creație franceză, formată din regizoarea Nadine Duffaut, scenografa Emmanuelle Favre și designerul de costume Gérard Audier, care au semnat numeroase spectacole jucate pe scene importante din Franța, Rusia, Finlanda, Ungaria sau SUA. Spectacolul se va desfășura sub conducerea dirijorului Vladimir Lungu, alături de soliști invitați, sopranele Mirella Bunoaica și Paula Iancic și bas baritonul Zoltan Nagy.


Povești unice, costume și decoruri de basm și o muzică ce vibrează intens – nu e niciodată prea devreme pentru copii să descopere opera ca artă. În 18 august, opera clujeană îi invită pe cei mici într-o călătorie pe tărâmul magic al Disney Medley.  Frumoasa și Bestia, Albă ca zăpada, Pinocchio, Doamna și vagabondul, Cenușăreasa, 101 Dalmațieni și Mary Poppins sunt personajele ce pot convinge un spectator de orice vârstă să se atașeze de această zonă muzicală.


Sub bagheta dirijorului Flaviu Mogoșan, vor fi ghizi în această inițiere sopranele Diana Țugui, Oana Trîmbițaș, Silvana Coltor, a mezzosopranele Iulia Merca, Liliana Neciu, Liza Kadelnik, alături de tenorul Florin Pop, baritonul Geani Brad, bas baritonul Cristian Hodrea și bașii Sebastian Balaj, Corneliu Huțanu, Simonfi Sandor și Petru Burcă.


Accesul la toate spectacolele Operei Naționale este condiționat doar de purtarea măștii de protecție pe întreaga perioadă a evenimentelor.


Biletele pentru spectacolele din Sala Mare a Operei Naționale Române din cadrul Opera Aperta pot fi achiziționate online, accesând linkul https://bit.ly/3x6jUh3, precum și din Agenția de bilete a Operei, deschisă pe latura estică a clădirii, de luni până vineri, în intervalul orar 11.00-14.00, respectiv 15.00-18.00.


Cea de a VI-a ediție a Opera Aperta este realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, al Consiliului Local Cluj-Napoca și al Asociației Culturale „Opera 2 You”.


Despre Opera Aperta


Festivalul Opera Aperta este un eveniment al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, aflat la a VI-a ediție. Din 2015, peste 100.000 de spectatori au cunoscut opera și artiștii într-un mod aparte, dincolo de granița imaginară a sălii de spectacol, pe scene ridicate în locații neconvenționale din oraș. Spectacole lirice precum Carmen de G. Bizet, Nabucco și La Traviata de G. Verdi, concertul La Negra Noche, dar și spectacolul de balet Lacul lebedelor de P. I. Ceaikovski, montat pe scena plutitoare a Lacului Chios din Parcul Central, au ajutat publicul să (re)descopere opera într-un format inedit.


.

Cuvinte cheie:  La Traviata  Giuseppe Verdi  opera  Opera Aperta  Disney Medley  Violetta Valéry  Alfredo Germont  Nadine Duffaut 

Imagini

Se ridică cortina la Operă: Traviata plasată în Parisul ocupat de naziști și Disney Medley pentru familii redeschid Sala Mare pentru public
Se ridică cortina la Operă: Traviata plasată în Parisul ocupat de naziști și Disney Medley pentru familii redeschid Sala Mare pentru public
Se ridică cortina la Operă: Traviata plasată în Parisul ocupat de naziști și Disney Medley pentru familii redeschid Sala Mare pentru public

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.