Corteva Agriscience și Bejo semnează un acord privind editarea genomului

19 mai 2021, 11.37 - Afaceri   Agricultură  

Wilmington - 19 mai 2021 -

Acest acord permite companiei Bejo accesul la proprietatea intelectuală CRISPR-Cas9


Bejo, companie olandeză de ameliorare a soiurilor de legume, a încheiat un acord neexclusiv de licență comercială și cercetare cu Corteva Agriscience, companie globală de agricultură, și cu Broad Institute, centru de cercetare biomedicală și genomică situat în Statele Unite.


Conform acestui acord, Bejo va accesa proprietatea intelectuală CRISPR-Cas9 pentru editarea genomică în scopuri agricole, autorizând activități și programe de cercetare, precum și potențiale aplicații comerciale viitoare. Deocamdată, conform legislației în vigoare, Bejo va utiliza tehnologia CRISPR-Cas9 numai în scopuri de cercetare.


Bert Schrijver, Director Cercetare și Dezvoltare Bejo, a declarat: „Tehnologiile de editare a genomului precum CRISPR-Cas9 dezvoltă noi oportunități pentru accelerarea programelor de ameliorare a legumelor. Acestea facilitează înțelegerea geneticii și furnizează instrumente pentru dezvoltarea noilor caracteristici de interes, cum ar fi stresul abiotic și rezistența la boli, ceea ce ajută fermierii să cultive terenurile într-un mod mai durabil și să satisfacă cererea mondială de legume sănătoase aflată în continuă ascensiune.”


Bejo are acum acces la o gamă largă de instrumente de editare a genomului, care îi vor permite să își consolideze capacitatea de a dezvolta soiuri de legume mai eficiente și să răspundă provocărilor globale legate de alimentație și durabilitate. Tehnologie poate fi de acum înainte aplicată într-o mare varietate de legume, inclusiv conopidă, ceapă, morcovi și alte culturi.


Sam Eathington, Chief Technology Officer, Corteva Agriscience, a declarat: „CRISPR-Cas9 deține un potențial imens pentru a face culturile mai hrănitoare, mai rezistente și mai productive. Suntem mândri că permitem firmei olandeze Bejo să exploreze în culturile de legume noi practici ale acestui puternic instrument.”


Investiția Bejo în editarea genomică reflectă încrederea tot mai mare că mediul politic din Uniunea Europenă (UE) va continua să se deschidă, permițând fermierilor și consumatorilor din UE să beneficieze de această ameliorare inovatoare a plantelor.”


Corteva Agriscience și-a luat un angajament pentru “inovare deschisă ” și colaborează cu comunitatea științifică pentru a dezvolta soluții inovatoare pentru cultivatori.


Despre Corteva Agriscience


Corteva Agriscience este o companie globală, eminamente agricolă, tranzacționată pe bursă, care oferă fermierilor din întreaga lume cel mai complet portofoliu din industrie - inclusiv un mix echilibrat și divers de semințe, soluții pentru protecția culturilor și soluții digitale axate pe maximizarea productivității și creșterea randamentului și profitabilității. Având în portofoliu unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură și o linie de produse și tehnologii de top în industrie, care pot genera creșteri viitoare, compania se angajează să colaboreze cu părțile interesate din întreg sistemul alimentar, contribuind la promisiunea de a îmbogăți viața celor care produc și a celor care consumă și asigurând progresul generațiilor viitoare. Corteva Agriscience a devenit o companie independentă listată la bursă pe data de 1 iunie 2019 anterior fiind divizia agricolă a DowDuPont. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corteva.ro


Urmăriţi Corteva Agriscience pe FacebookInstagramLinkedInTwitter şi YouTube


Despre Bejo


Bejo este o companie de top la nivel international, specializată în ameliorarea, producția, prelucrarea și vânzarea semințelor de legume de calitate. Cu un sortiment de peste 1.200 de soiuri de legume, Bejo oferă un program complet pentru toate piețele, adaptate la diferite condiții climatice. Compania olandeză de familie s-a extins de-a lungul anilor într-un proces organic, continuu, modelat de interacțiunea dintre cultivatori, distribuitori, parteneri ai lanțului de aprovizionare și angajații săi. Toți partenerii au libertatea, pe piața locală, de a profita la maximum de produsele Bejo. Suntem dedicați să furnizăm cele mai bune servicii și să dezvoltăm cele mai bune soiuri de legume pentru prezent și viitor - Explorarea naturii nu se oprește niciodată.


Mai multe informații pot fi găsite pe www.bejo.com. Urmăriți Bejo pe LinkedInTwitterFacebookInstagram și YouTube.


TM ® SM Mărci comerciale ale Corteva Agriscience şi ale afiliaţilor acestora sau ale deţinătorilor lor respectivi


Media contact


József Máté, Head of Communications, Europe


Tel: +41 22 775 36 70, Mob: +41 79 597 2709


jozsef.mate@corteva.com


Media contact


Mirjam Both, Marketing & Communication Manager


Tel. +31 (0)226 39 61 62



 Mirjam.Both@bejo.nl


 


 


Comunicat de presă furnizat și asumat de Corteva

.

Cuvinte cheie:  Corteva Agriscience  Bejo  Sam Eathington  CRISPR-Cas9  DowDuPont 

Imagini

Corteva Agriscience și Bejo semnează un acord privind editarea genomului
Corteva Agriscience și Bejo semnează un acord privind editarea genomului
Corteva Agriscience și Bejo semnează un acord privind editarea genomului

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.