Decizii majore în ceea ce priveşte viitorul proiectului PEOP

16 octombrie 2008, 11.55 -

Bucuresti - 16 octombrie 2008 - BUCUREŞTI / 13:09, 1.09.2008

CONPET S.A. este gazda reuniunii Consiliului Director al Companiei de Dezvoltare a proiectului conductei paneuropene de transport al petrolului Constanţa - Trieste (PEOP – PDC), întâlnire care se va desfãşura la Ploieşti în data de 3 septembrie 2008 .

Pe agenda de lucru a celei de a 2-a întâlniri a Consiliului Director PEOP-PDC figureazã:

 Intervievarea candidatului pentru postul de director general al PEOP – PDC şi nominalizarea viitorului director general al companiei;

 Dezbaterea unor probleme organizatorice privind stabilirea siglei Companiei de Dezvoltare a Proiectului PEOP şi desemnarea purtãtorului de cuvânt al companiei;

 Demararea planului de acţiune în ceea ce priveşte construcţia PEOP .


La reuniune vor participa reprezentanţi oficiali ai ţãrilor implicate în proiectul PEOP:

 CROAŢIA - JADRANSKI NAFTOVOD D.D.,

 SERBIA - JP TRANSNAFTA,

 ROMÂNIA - S.C.CONPET S.A. şi OIL TERMINAL S.A.,

precum şi invitaţi din partea Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Statului.

Preşedinţia Consiliului Director la aceastã reuniune este asiguratã de cãtre dl. dr.ing. Gheorghe Ionescu, director tehnic în cadrul CONPET S.A. .

Acordul pentru înfiinţarea PEOP–PDC, semnat de reprezentanţii Serbiei, Croaţiei şi României, prevede cã fiecare din cele trei ţãri semnatare are o cotã de participaţie de 33,3% în cadrul companiei de proiect înregistratã în luna iulie la Londra.

PREŞEDINTE CONSILIUL DIRECTOR PEOP – PDC

Dr. Ing. Gheorghe Ionescu

Cuvinte cheie:  peop  consiliu 

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.