One United Properties, la Bursa de Valori București

19 aprilie 2021, 04.34 - Afaceri   Imobiliare  

Bucuresti - 19 aprilie 2021 -

Compania One United Properties, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București, anunță intenția de a se lista pe Piața Principală a Bursei de Valori București, intenție aprobată în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor de astăzi, 19 aprilie.

Cunoscut și premiat internațional pentru proiectele sale sustenabile în domeniul imobiliar, dezvoltatorul ia în considerare listarea la BVB printr-o ofertă publică inițială. Intermediarul ofertei este BRK Financial Group, în timp ce Swiss Capital va face parte din grupul de distribuție.

One United Properties a fost fondată de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, care în prezent dețin 75% din acționariatul companiei și sunt singurii membri executivi ai consiliului de administrație, restul celorlalți cinci membri fiind neexecutivi. Cei doi fondatori vor rămâne la conducerea societății și după listarea acesteia la BVB. „Încă de la lansarea proiectelor sub brandul One, ne-am propus să inovăm continuu în ceea ce privește construirea clădirilor eficiente energetic și durabile și ne-am concentrat eforturile pe redefinirea conceptului de locuire urbană la standarde occidentale. Planurile noastre de creștere a companiei continuă și prin listarea la bursă, care va duce compania la nivelul următor în strategia noastră pe termen lung, va diversifica opțiunile disponibile pentru accesarea de capital pentru proiectele noastre inovatoare din domeniul imobiliar, va permite unei noi categorii de investitori să ni se alăture și va spori lichiditatea pentru acționarii companiei”, spune Victor Căpitanu, co-fondator One United Properties.

Cei doi fondatori au investit în imobiliare încă din 2000 și au dezvoltat prima clădire rezidențială în 2006, apoi începând cu 2013 au extins proiectele imobiliare sub marca One, transformând-o în lider al pieței rezidențiale de lux din România, cu multiple premii pentru arhitectură, design, dezvoltare, dar și pentru sustenabilitate.

Compania a avut o creștere rapidă și s-a transformat într-un business profitabil, fiind autor al unor proiecte imobiliare reper pe piața românească. Printre acestea se numără One Floreasca City, proiect premiat internațional la International Property Awards 2019-2020 cu „Best Sustainable Residential Development”. Proiectul multifucțional a fost conceput încă de la început ca un proiect arhitectural de referință, o expresie a viziunii contemporane, durabilității și integrării comunității, cu focus crescut pe facilitățile oferite rezidenților, dar și comunității. One Cotroceni Park este cel mai ambițios proiect de regenerare urbană aflat în prezent în dezvoltare în București, cu funcțiune mixtă, dezvoltat în jurul conceptului Live / Work / Play. O premieră este și proiectul One Peninsula, pe care compania îl dezvoltă în cartierul Floreasca și care este singurul club rezidențial din București cu sistem de climatizare cu pompe de căldură cu sursă geotermală. Alte proiecte de referință semnate de One United Properties sunt One Herăstrău Park, One Charles de Gaulle, One Herăstrău Plaza, One Verdi Park sau One Herăstrău Towers.

Toate proiectele rezidențiale One United Properties sunt certificate „Green Homes” de către Romania Green Building Council, iar întregul portofoliu de birouri al companiei este în curs de certificare WELL Health and Safety, cea mai riguroasă certificare axată pe beneficiile angajaților la locul de muncă.

____________________

ONE UNITED PROPERTIES este unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București. One United Properties este o companie inovatoare, dedicată accelerării adoptării practicilor de construcții pentru clădiri eficiente din punct de vedere energetic, durabile și sănătoase. Toate clădirile companiei au certificări superioare de durabilitate, eficiență energetică și wellness, iar dezvoltatorul este premiat la numeroase gale și conferințe în domeniu. One United Properties este primul dezvoltator imobiliar din România care a fost premiat la nivel internațional cu premiul „Cea mai bună dezvoltare sustenabilă” din lume la International Property Awards 2019-2020.





One United Properties, at Bucharest Stock Exchange

One United Properties, one of the leading green developers of residential, mixed-use and office real estate in Bucharest, announces its intention to become listed on the Main Market of the Bucharest Stock Exchange, approved in the Extraordinary General Meeting of Shareholders which took place today, April 19th.

The internationally awarded developer is well-known for its sustainable real estate projects and at the moment is considering listing on the Bucharest Stock Exchange through an initial public offering (IPO). The intermediary of the offer is BRK Financial Group, while Swiss Capital will be part of the distribution group.

One United Properties was founded by Victor Căpitanu and Andrei Diaconescu, who currently own 75% of the company's shares and are the only executive members of the board of directors, while the rest of the other five members are non-executive. The two founders will continue to lead the company after its listing at the Bucharest Stock Exchange. "Since the very first projects developed under the brand One, we have set out to continuously innovate in the construction of energy-efficient and sustainable buildings and we have focused our efforts on redefining the concept of urban living to Western standards. Our plans to grow the company continue through the contemplated listing on the stock exchange, which will bring our company on a next level along our long-term strategy, diversify the options available for accessing capital for our innovative real estate projects, allow a new category of investors to join us, and increase liquidity for the company's shareholders", says Victor Căpitanu, co-founder of One United Properties.

The two founders have invested in real estate since 2000 and developed the first residential building in 2006 and starting with 2013 they have expanded real estate projects under the brand One, turning it into the leader of the high-end residential market in Romania, with multiple awards for architecture, design, development, but also for sustainability.

The company had a rapid growth and turned into a profitable business, while becoming the author of landmark real estate projects on the Romanian market. Among them is One Floreasca City, an internationally awarded project at the International Property Awards 2019-2020 for "Best Sustainable Residential Development". The mixed-use project was designed from the very first beginning as a landmark architectural project, an expression of contemporary vision, sustainability, and community integration, with an increased focus on services and facilities for the residents. One Cotroceni Park is the most ambitious urban regeneration project currently under development in Bucharest, with a mixed function, developed under the holistic Live / Work / Play approach. Another premiere is One Peninsula project, which the company is developing in Floreasca neighbourhood and which is the only residential club in Bucharest with a geothermal heat pump system. Other flagship projects developed by One United Properties are One Herăstrău Park, One Charles de Gaulle, One Herăstrău Plaza, One Verdi Park, and One Herăstrău Towers.

All One United Properties residential projects are "Green Homes" certified by the Romania Green Building Council, and the company's entire office portfolio is in the process of being WELL Health and Safety certified, the most rigorous certification focused on employee wellbeing.

____________________

ONE UNITED PROPERTIES is one of the leading green developers of residential, mixed use and office real estate, in Bucharest, Romania. One United Properties is an innovative company dedicated to accelerating the adoption of construction practices for energy- efficient, sustainable, and healthy buildings. All the company’s buildings have superior certifications for sustainability, energy efficiency and wellness, and the developer has been awarded at numerous galas and conferences in the field. One United Properties is the first real estate developer in Romania to be internationally awarded, being the recipient of the “Best Sustainable Residential Development” in the world at International Property Awards 2019-2020.







Comunicat de presă furnizat și asumat de Fabrica de PR


.

Cuvinte cheie:  One United Properties  Bursa de Valori București  Victor Căpitanu  Andrei Diaconescu  One Floreasca City  One Cotroceni Park  One Peninsula 

Imagini

One United Properties, la Bursa de Valori București
One United Properties, la Bursa de Valori București
One United Properties, la Bursa de Valori București

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.