Asociația Bankwatch lansează proiectul „Provocările tranziției energetice în România”

07 aprilie 2021, 12.59 - Afaceri   Energie   Mediu  

Bucuresti - 07 aprilie 2021 -

Asociația Bankwatch România în parteneriat cu Asociația 2Celsius lansează proiectul „Provocările tranziției energetice în România” prin care cele două organizații își propun să implice societatea civilă și să încurajeze participarea democratică în procesul de transformare a sistemului energetic. Proiectul este derulat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Proiectul are trei obiective:

-    Îmbunătățirea politicilor publice privind energia regenerabilă, eficiența energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin activități de advocacy și watchdog,

-    Promovarea unui model de dezvoltare regională participativă și incluzivă în județul Gorj care să conducă la o strategie de eliminarea treptată a utilizării cărbunelui în sectorul energetic și o tranziție justă, cu un impact social cât mai redus asupra lucrătorilor și comunităților acestora și

-    Asigurarea implementării corespunzătoare a legislației specifice protecției mediului aplicabile în sectorul energetic, prin monitorizarea încălcărilor legislației, informarea comunităților în legătură cu drepturile acestora și instruirea a minim 20 viitori avocați, juriști sau magistrați în acest domeniu.

„În România 66% din emisiile de gaze cu efect de seră sunt produse de sistemul energetic. Pentru a diminua amploarea schimbărilor climatice pe care le resimțim tot mai mult pe pielea noastră, este necesară o transformare din temelii a modului în care producem și consumăm energie. Această transformare trebuie realizată cu atenție la implicațiile sociale și de mediu. Este o provocare pentru întreaga societate, de aceea ne dorim să colaborăm cu autoritățile și societatea civilă prin activități de advocacy și promovarea unui model de dezvoltare regională participativă și incluzivă.

Cetățenii au dreptul să fie informați și consultați cu privire la proiectele cu impact asupra mediului sau care aduc o schimbare profundă în societate. Trebuie să trecem de barierele consultărilor formale, să găsim timp și spațiu ca vocile din societate să contribuie la luarea deciziilor, ca legislația de mediu să fie cu adevărat respectată, ca bunăstarea cetățenilor să devină prioritară”, a declarat Ioana Ciută, Președinta Asociației Bankwatch România.

Pe parcursul celor 36 de luni de derulare, cele două organizații își propun să coaguleze societatea civilă din județul Gorj într-o coaliție care să participe activ în procesul de tranziție justă, să înființeze o clinică juridică pentru dreptul mediului cu scopul de a pregăti profesioniști care să combată efectele negative de mediu ale proiectelor energetice și să informeze publicul larg cu privire la politicile publice elaborate de autorități pentru progresul energiei regenerabile, eficienței energetice și pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Despre Bankwatch România

Bankwatch România este o asociație înființată în 2012, al cărei scop este de a preveni impactul negativ de mediu și social al proiectelor publice și private și de a promova alternative durabile și participarea publicului la luarea deciziilor. Domeniul principal de activitate al asociației este reducerea poluării în sectorul energetic, cu accent pe reducerea utilizării combustibililor fosili.

Despre 2Celsius

2Celsius este o organzație non-guvernamentală cu profil de mediu, înființată în 2010, care militează pentru îmbunătățirea politicilor de energie și a politicilor climatice la nivel național și european. 2Celsius este membră a celor mai mari rețele europene de mediu, printre care Transport&Environment, European Environmental Bureau și CAN Europe.

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.





Comunicat de presă furnizat și asumat de Asociația Bankwatch

.

Cuvinte cheie:  Asociația Bankwatch  „Provocările tranziției energetice în România”  Asociația 2Celsius  Active Citizens Fund România  Ioana Ciută 

Imagini

Asociația Bankwatch lansează proiectul „Provocările tranziției energetice în România”

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.