Brandul Digi, mai valoros cu 16% în 2021 față de 2020

26 martie 2021, 02.10 - Afaceri   Media / Publicitate  

Bucuresti - 26 martie 2021 -

Valoarea brandului Digi a crescut cu 16% în 2021 față de 2020, așadar la 295 mil. EUR de la 254 mil. EUR, potrivit studiului Brand Finance România 50 (2021). De asemenea, în ceea ce privește forța brandului, Digi | RCS & RDS a trecut de la rating AA+ la AAA și este singurul reprezentant al industriei telecomunicațiilor în acest top, generând 5% din valoarea consolidată a brandurilor românești incluse în studiu.

Astfel, Digi figurează în topul primelor 10 cele mai valoroase branduri românești, ocupând locul 6, alături de companii precum Dacia, eMAG, Dedeman, Banca Transilvania și Petrom. Digi a reușit să facă față climatului economic instabil, generat de pandemia Sars-Cov-2, în contextul în care, în acest an, valoarea totală a celor 50 de branduri românești incluse în clasament a scăzut cu 3,7%, iar economia românească a înregistrat o scădere de 3,9% în 2020, potrivit datelor aceluiași studiu. De la prima ediție a studiului, în 2017, brandul Digi aproape și-a dublat valoarea (150 milioane EUR, în 2017) și a evoluat de la rating-ul A- la AAA.

Metodologia folosită de Brand Finance pentru a determina forța unui brand se bazează pe evaluarea mai multor elemente: investiția de marketing, reputația acumulată cu publicurile companiei și respectiv impactul în performanța de piață. Astfel, fiecărui brand îi revine un scor BSI (Brand Strength Index), iar în raport cu acesta fiecărui brand îi este atașat un rating de până la AAA+, într-un format similar ratingului de credit.

De asemenea, Digi | RCS & RDS figurează și în topul celor mai valoroase 150 de branduri telecom, la nivel internațional: Brand Finance Telecoms 150 (2021). Și la acest capitol, Digi a cunoscut o ascensiune de 17 poziții față de anul 2020 – primul an în care compania a fost inclusă în această evaluare. Astfel, la nivel global, Digi se situează pe locul 132, față de 149 – anul trecut.

Brand Finance este cea mai mare firmă independentă globală în domeniul evaluării de brand. Pentru a expune această competență, în fiecare an realizează studii în care evaluează mii de branduri globale și naționale, din toate sectoarele economice. Valorile acestor branduri sunt apoi ordonate și publicate într-o serie de clasamente și rapoarte.

Despre grupul DIGI

Grupul DIGI este liderul segmentului de servicii de internet fix și pay-tv în România, cu 55% cotă de piață pe fiecare dintre aceste segmente, potrivit datelor comunicate de autoritatea de reglementare ANCOM, la 30 iunie 2020. Totodată, grupul este unul dintre operatorii europeni de top în domeniul comunicațiilor electronice convergente, derulând operațiuni și în Ungaria, Spania și Italia (doar ca Mobile Virtual Network Operator – MVNO – pe această piață). Compania deține cea mai modernă și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune.

În domeniul serviciilor mobile de voce și date, DIGI a fost mereu un adept al pionieratului, implementând de timpuriu cele mai avansate tehnologii. DIGI aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul serviciilor fixe, cât și al celor mobile. Acest avantaj competitiv s-a transformat, în timp, într-un beneficiu pentru milioane de clienți, care au dobândit, astfel, un acces mai rapid și mai puțin costisitor la servicii de cea mai bună calitate.


Pentru mai multe informații:

Departamentul Comunicare și CSR


E-mail: comunicare@rcs-rds.ro

Telefon: (+40) 314 004 244

WEB: www.digi.ro

Facebook | LinkedIn | Digi Online





Comunicat de presă furnizat și asumat de RCS & RDS

.

Cuvinte cheie:  Digi  Brand Finance România 50  Digi | RCS & RDS  Brand Finance Telecoms 150 

Imagini

Brandul Digi, mai valoros cu 16% în 2021 față de 2020

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.