Litigiu complex în domeniul infrastructurii privind pretenții în valoare de 150 milioane lei finalizat cu succes de avocații NNDKP

11 februarie 2021, 04.47 - Afaceri   Justiţie   Avocatură  

Bucuresti - 11 februarie 2021 -

NNDKP a reprezentat cu succes unul dintre cei mai mari antreprenori italieni care activează în România în proiecte de infrastructură, într-un litigiu împotriva companiei naționale care gestionează traficul feroviar la nivel național.

Litigiul a avut o durată de soluționare definitivă de peste 5 ani și a vizat pretențiile Antreprenorului formulate împotriva Autorității Contractante în legătură cu executarea proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată pe Coridorul IV Pan European, tronsonul Vințu de Jos - Coșlariu.

Aceste pretenții au constat atât în costuri suplimentare cauzate de prelungirea duratei de execuție și profit nerealizat, cât și în costuri pentru lucrări suplimentare, născute din executarea unui contract administrativ, grefat pe regulile FIDIC Roșu 1999.

După parcurgerea celor două grade de jurisdicție și respingerea căilor extraordinare de atac, avocații NNDKP au obținut executarea benevolă de către companie a hotărârilor judecătorești în sensul plății sumei totale de 150 milioane lei.

Echipa NNDKP care a reprezentat antreprenorul în acest litigiu a fost formată din Valeriu Mina, Partener în cadrul Departamentului de Soluționare a Disputelor, și Alexandra Măruțoiu, Asociat Senior, echipă care a gestionat cu succes în ultimii 8 ani o gamă extrem de diversificată de litigii de instanță și arbitrale în legătură cu contracte grefate pe regulile FIDIC.

Finalizarea cu succes a acestui litigiu s-a datorat și echipei coordonate de avocații Adina Chilim-Dumitriu, Partener și unul dintre coordonatorii practicii de Achiziții Publice și PPP și Răzvan Vlad, Partener în cadrul aceleiași practici, care au acordat asistență clientului în faza de implementare a contractului încheiat cu compania națională feroviară, mai ales în etapa formulării revendicărilor de către Antreprenor.

”Miza litigiilor aflate pe rolul instanțelor judecătorești și a celor arbitrale privind proiecte de mare infrastructură, în care NNDKP reprezintă unele dintre cele mai importante companii active în acest domeniu în România, este de peste 500 milioane de lei. Proiectul privind reabilitarea liniei de cale ferată pe acest tronson are o importanță majoră pentru dezvoltarea acestui sector în România și ne bucurăm de un nou succes în acest tip de litigii” a declarat Valeriu Mina.

Practica de Soluționare a Disputelor a NNDKP coordonată de Ana Diculescu-Șova este recunoscută independent drept o forță în domeniul soluționării disputelor. Confirmarea statutului său vine și prin poziționarea pe primul loc în ghiduri internaționale de renume precum Chambers & Partners (ediția europeană) începând cu anul 2007, și de Legal 500 începând cu anul 2002. Cu 9 Parteneri ce coordonează o echipă de peste 50 de avocați litigatori prezenți în București și în birourile regionale ale firmei, NNDKP dispune de resursele necesare pentru a gestiona cazuri complexe, implicând mai multe părți sau care au o durată de mai mulți ani și propune strategii concrete pentru a reduce potențiale riscuri viitoare.

***

Despre NNDKP

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (”NNDKP”) este un pionier al avocaturii de afaceri în România.

NNDKP oferă servicii de avocatură şi consultanţă fiscală integrate companiilor active în diverse sectoare ale industriei. De-a lungul celor peste trei decenii de activitate, avocaţii NNDKP au oferit asistenţă juridică şi reprezentare în tranzacţii şi proiecte reper pentru evoluţia comunităţii de afaceri din România, inclusiv in domenii inovatoare, considerate încă de nişă şi care au implicat companii internaţionale şi naţionale, şi antreprenori locali.

Firma reprezintă România în unele dintre cele mai importante asociaţii profesionale la nivel internaţional – Lex Mundi, World Services Group, International Attorneys Club – şi este membru fondator al SEE Legal. NNDKP este clasată în mod constant pe primele poziţii în toate ariile de practică de către Chambers & Partners, Legal500 şi IFLR1000.

***

Pentru informații suplimentare:

Anca Toma, Business Development Manager și Cristian Prevenda, Marketing Executive

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen

Tel: (40-21) 20 11 200 | Fax: (40-21) 20 11 210

Mobile: +40721 211 122 (Anca) |+40745 068 557 (Cristian)

anca.toma@nndkp.ro sau cristian.prevenda@nndkp.ro

www.nndkp.ro






Comunicat de presă furnizat și asumat de NNDKP

.

Cuvinte cheie:  NNDKP  Coridorul IV Pan European  Tronsonul Vințu de Jos - Coșlariu  FIDIC Roșu 1999  Valeriu Mina  Alexandra Măruțoiu  Adina Chilim-Dumitriu  Răzvan Vlad  Ana Diculescu-Șova 

Imagini

Litigiu complex în domeniul infrastructurii privind pretenții în valoare de 150 milioane lei finalizat cu succes de avocații NNDKP

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.