De Crăciun, Comtim vine în întâmpinarea consumatorilor cu o sortimentație bogată de produse « Din tradiția familiei tale »

23 decembrie 2020, 10.17 - Afaceri  

Bucuresti - 23 decembrie 2020 -

Pentru a răspunde așteptărilor de consum ale românilor și preferinței lor pentru produse proaspete, inspirate din obiceiurile culinare tradiționale specifice acestei perioade, compania Smithfield România, cel mai mare producător român de carne de porc, propune o sortimentație largă de produse atent selecționate din carne proaspătă, care pot fi regăsite sub brandul Comtim „Din tradiția familiei tale”.

Comtim continuă să demonstreze capacitatea de a se adapta mereu nevoilor dinamice ale pieței. În acest sens, gamelor deja cu tradiție Porc Proaspăt și Bun de gătit, care oferă o experiență culinară unică, li s-a alăturat o nouă gamă de produse, Porc Ușor. Aceste produse au rolul de a satisface dorința iubitorilor de carne de porc pentru produse gustoase, ușor de gătit, adaptate noilor trenduri alimentare.

„Gustul consumatorilor este în continuă schimbare, de aceea una din principalele provocări ale producătorilor este de a satisface cerințele pieței, care să înglobeze tradiția, calitata și siguranța alimentară. Ne dorim să venim în întâmpinarea atât a cerințelor consumatorilor tradiționali, cât și ale celor nonconformiști. Motiv pentru care este esențial să găsim mixul optim între produsul propus, gustul publicului și modalitățile de comunicare și informare a acestuia”, a declarat Goran Panici, Director General Smithfield România.

Consumul produselor Comtim a devenit o tradiție de familie, care oferă experiențe gastronomice unice, ce onorează calitatea și unicitatea gustului cărnii de porc 100% românească. Gama oferă produse de cea mai bună calitate din carne de porc fragedă și gustoasă, ce pot fi gătite cu ușurință pentru o experiență culinară unică.

„Prin atenția acordată creșterii animalelor în fermele noastre și prin tehnologia superioară și controlul proceselor de producție în cadrul abatorulu și secției de semiprocesate, păstrăm gustul autentic al cărnii de porc și oferim zilnic, o gamă largă de produse 100% românești. Am implementat cu succes un model de afacere integrat, „din fermă în furculiță‟, care presupune un control sporit al siguranței alimentare și al calității pe tot lanțul de producție. Oferim, cu consecvență, o gamă largă de produse din carne de porc, proaspete, realizate într-o manieră sustenabilă care sunt distribuite sub brandul Comtim sau alte branduri private la nivel național pe toată perioada anului – atât în marile lanțurile de magazine, rețelele tradiționale, cât și în cadrul magazinului propriu de prezentare‟, declară Goran Panici.

Îmbinând tradiția cu modernitatea, produsele Comtim au fost prezente, pentru al doilea an consecutiv, în cadrul campaniei Black Friday organizată de cel mai mare retailer online din România.

De asemenea, pentru consumatorii din generațiile mai tinere, dar nu numai, Comtim propune, pe platformele sale de comunicare online (website și pagina de Facebook) și prin intermediul partenerilor, binecunoscuți bloggeri culinari,  o serie de rețete tradiționale, « din tradiția familiei tale », reinterpretate, pentru gustul și îndemânarea consumatorilor moderni, care pun în valoare produsele din carne de porc 100% românească ale brandului.

„Ne dorim să oferim un „serviciu complet”: atât materia primă cea mai bună din punct de vedere calitativ, cât și « modul de întrebuințare », sugestii de gătire pentru cei mai puțin experimentați, dar care apreciază gustul desăvârșit al unei rețete de tradiție, mai ales în acestă perioadă a anului”, a mai adăugat Goran Panici, Directorul General al Smithfield România.







Comunicat de presă furnizat și asumat de Smithfield Romania

.

Cuvinte cheie:  Comtim  „Din tradiția familiei tale”  Porc Proaspăt  Bun de gătit  Porc Ușor  Goran Panici  Smithfield România 

Imagini

De Crăciun, Comtim vine în întâmpinarea consumatorilor cu o sortimentație bogată de produse « Din tradiția familiei tale »

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.