Tuca Zbârcea & Asociatii obține o soluție definitivă la ÎCCJ în cadrul unui litigiu privind un debit fiscal de aproximativ 1,9 milioane euro

08 decembrie 2020, 03.35 - Afaceri   Avocatură  

Bucuresti - 08 decembrie 2020 -

Tuca Zbârcea & Asociatii a obținut la ÎCCJ o soluție definitivă de admitere a acțiunii în contencios formulate de o societate membră a unui cunoscut grup care activează în domeniul IT, demers ce viza infirmarea actului administrativ fiscal prin care se stabilise un debit de aproximativ 1,9 milioane euro.

Disputa fiscală s-a născut ca urmare a impunerii, în anul 2016, a unui debit fiscal reprezentând diferența dintre avansul de care beneficiase societatea pentru furnizarea unui sistem de arhivare electronică, pe de o parte, și componenta prețului considerată eligibilă, pe de altă parte. Societatea a atacat actul administrativ fiscal dat fiindcă nu erau îndeplinite condițiile declarării unei cheltuieli ca fiind neeligibilă, cu consecința aplicării unor măsuri de corecție.

Litigiul a fost soluționat în mod favorabil în primă instanță de către Curtea de Apel București, recursul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene fiind respins la data de 2 decembrie de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul a gravitat în jurul unor numeroase concepte de referință pentru tranșarea caracterului eligibil al unei sume reprezentând contribuție din fonduri europene nerambursabile și, respectiv, cofinanțare de la bugetul de stat. Prima instanță a făcut o analiză detaliată a șiragului de argumente prezentate de societate, ce priveau aspecte precum noțiunea de neregularitate în această materie specifică, precum și condiția existenței unui prejudiciu, ambele aplicate unei situații factuale complexe, cu multiple ramificații. Întreaga construcție juridică a dosarului s-a realizat pe un dublu palier: legislația națională și normele comunitare, acestea din urmă fiind prezentate prin filtrul interpretărilor date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Concluziile acestei analize au fost menținute de ÎCCJ.

În acest litigiu, reclamantul a fost reprezentat de o echipă de avocați coordonată de Ioana Gelepu, Partener în cadrul departamentului de Litigii și Arbitraje al Țuca Zbârcea & Asociații. Din echipă a făcut parte și Oana Gavril, Managing Associate.

Echipa de litigii și arbitraje a Țuca Zbârcea & Asociații este una dintre cele mai titrate din România, potrivit ghidurilor juridice internaționale – Chambers & Partners, Legal 500 și Global Arbitration Review (GAR), care plasează Țuca Zbârcea & Asociații în fruntea plutonului firmelor de avocatură specializate în soluționarea diferendelor.

De asemenea, echipei de litigii și arbitraje i-a fost acordat recent premiul „Firma de Avocatură a Anului din România în domeniul: Litigii și Arbitraje”, una dintre cele mai prestigioase distincții conferite de Benchmark Litigation Europe (publicație a Euromoney Legal Media Group).







Comunicat de presă furnizat și asumat de Tuca Zbârcea & Asociatii

.

Cuvinte cheie:  Tuca Zbârcea & Asociatii  ÎCCJ  Curtea de Apel București  Ministerul Dezvoltării Regionale  Administrației Publice şi Fondurilor Europene  Curtea de Justiție a Uniunii Europene  Ioana Gelepu  Oana Gavril 

Imagini

Tuca Zbârcea & Asociatii obține o soluție definitivă la ÎCCJ în cadrul unui litigiu privind un debit fiscal de aproximativ 1,9 milioane euro

Mediafax nu îşi asumă în nici un fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru transmisia acestora.

Comentarii:

Nu există comentarii pentru acest comunicat.